La încheierea primei luni din viaţa morii de hârtie, iată că aproape am „mobilat” interiorul. Miercuri am montat patru rafturi, în care am depozitat o parte dintre cărţile donate şi am aranjat restul lucrurilor, pentru a face loc echipamentelor ce urmau să vină joi  si vineri. Şi iată că joi dimineaţa a venit „regina” spaţiului dedicat tiparului – o tonă şi ceva de metal negru, ţevi şi valuri. Din păcate, o frână bruscă în aglomeraţia din Bucureşti a deformat un ax, aşa că deocamdată stă parţial demontată, în aşteptarea echipei de tehnicieni care să înlocuiască piesa stricată. Vineri, după opt ore de cărat şi ridicat, cel mai mare transport de echipamente de legătorie a ajuns la moară – acum aşteaptă liniştite, pe paleţi, să fie curăţate şi, unele dintre ele, poate revopsite. Sâmbătă am început curăţarea lor, iar seara drept răsplată, am primit  un mare geamantan cu cărţi. Cam atât deocamdată, avem planuri mari săptămâna asta, aşa că urmăriţi-ne. 🙂

O săptămână frumoasă, vă urăm!

Site-ul Uniunii Europene prezentând în sinteză industria grafică europeană, menţionează că aceasta generează venituri de aproximativ 105 miliarde de euro, cuprinde 132.000 de companii cu peste 850.000 de angajaţi şi este formată mai ales din întreprinderi foarte mici, mai mult de 85% dintre acestea având sub 20 de angajaţi.

Uitându-ne pe datele statistice, vedem că în 2006 (anul cu ultimele date statistice cuprinse în raportul anual al Intergraf), în România, veniturile (declarate) ale industriei tipografice erau de 624,5 de milioane de euro, generate de 2.128 de firme ce aveau 19.780 de angajaţi. Jucându-ne cu cifrele, vedem în primul rând că România este o piaţă infimă pentru industria tipografică – veniturile generate în 2006 reprezintă … 0,59% din veniturile totale ale celor 27 de state membre. (mai mult…)

Săptămâna a 3-a ne-a adus în incinta morii de hârtie o parte din echipamentele depozitate într-una din magaziile din Bucureşti. Apoi, inventarul morii s-a mai îmbogăţit cu 5 rafturi, numai bune de depozitat „zestrea” din ce în ce mai consistentă a morii.

Weekend-ul ne-a găsit legând un album de fotografii personalizat, realizat din piele maro, hârtie Fabriano, coperta cu colaj de fotografii sepia şi cusătură coptă. Ne-a făcut mare plăcere să lucrăm până târziu după miezul-nopţii, la albumul-cadou şi, cu voia clientului, poate vă arătăm şi nişte fotografii cu minunăţia de album, de care suntem foarte mândri 🙂 (mai mult…)

A doua săptămână a început mai încet, în aşteptarea uscării reparaţiilor podelei. Miercuri am readus în hală „bagajele” găzduite temporar de o hală vecină. Joi,  mobilierul s-a îmbogăţit cu un birou, iar week-end-ul l-am folosit pentru a mai aduna din echipamentele morii de hârtie, puse la păstrare în diverse locuri din ţară, până la mutarea lor în noul sediu.

Dragi prieteni,

cu acest articol începem  jurnalul morii de hârtie. Ne-am gândit să vă ţinem la curent cu ce facem, dar şi să punem în scris povestea săptămânală a aventurilor noastre. Suntem siguri că, peste timp, ne va face plăcere să citim cât de greu, dar frumos, a fost drumul către moara de hârtie mult visată.

Prima săptămână la moara de hârtie a început într-o miercuri, zi în care am intrat în mod oficial în hala „noastră”. (Neoficial, fusesem acolo şi luni, începând să transportăm – mulţumim Alin! – primele lucruri ale morii de hârtie). Ziua 1 a început în nori de praf, măturând doar o foarte mică parte din tonele adunate cât timp hala fusese nefolosită. (mai mult…)

9 luni

Exact acum 9 luni, pe 21 ianuarie 2009, începea aventura morii de hârtie. Cam pe la ora 18.00, într-una din sălile de curs ale Fundaţiei Calea Victoriei, începea cursul de bookbinding cu Dinu Bodiciu. Undeva după primele întâlniri, am început să ne dăm seama că lucrul la agende cusute manual poate fi mai mult decât doar un mod drăguţ de a petrece timp liber. Am realizat mai întâi că agendele sunt cu atât mai interesante cu cât hârtia este mai personală. Aşa am ajuns la atelierul lui Răzvan Supuran de la Muzeul Ţăranului Român. Şi am făcut hârtie manuală. Nu ne-a ajuns doar ce am făcut cu Răzvan: doi dintre noi s-au apucat să facă hârtie acasă. (Astfel a apărut primul articol de pe blogul morii de hârtie). Să vezi cum iese hârtia din mâinile tale este fenomenal, însă nu ne-am oprit aici. Am încercat să o „îmbogăţim” şi mai mult: am făcut caligrafie, am scris pe ea la maşina de scris, am tipărit cu litere de plumb. Încet, ne-am dat seama că atracţia este atât de mare încât nu ne putem opri – iar gândul iniţial de a crea un loc magic în care oamenii să uite de cotidian şi să (re)devină creatori de frumos a început să prindă şi mai mult contur. Suntem pe 21 octombrie 2009 şi tocmai am descuiat uşa morii de hârtie. Undeva în Bucureşti (nu vă spunem încă unde, până nu măturăm, spălăm geamurile şi începem să mutăm din echipamentele depozitate prin diverse cotloane), 100 de metri pătraţi cu beton pe jos ne aşteaptă să transformăm visele în realitate. Urmăriţi-ne – sperăm ca în câteva săptămâni să vă invităm la inaugurarea primei mori de hârtie din România secolului XXI.

PS: Până atunci, ne puteţi onora cu timpul vostru – am inaugurat o pagină specială pentru apeluri de susţinere.

Pretty paper

Hârtia a fost dintotdeauna un mediu pentru aşternut idei şi vise. Nu e deloc surprinzător că a inspirat o mulţime de cântăreţi faimoşi. Iată o mică selecţie de melodii despre hârtie: http://www.youtube.com/view_play_list?p=0AB62E3D6ABBAD3D

La noi la moara de hârtie, utilajele sunt de ultimul răcnet… interbelic. Cel mai tânăr este de la mijlocul anilor ’60. Însă nu trebuie să uităm că suntem o moară de hârtie de secol XXI, aşa că am intrat şi noi în rândul lumii… şi ne-am facut un grup pe Facebook (http://www.facebook.com/group.php?gid=154950558290) şi un cont pe Twitter (http://twitter.com/moaradehartie). Vă aşteptăm să ne vedem la faţă (de carte) şi să ne citiţi ciripiturile 🙂

PS: mai este şi lista de pe yahoogroups, ceva mai veche însă: http://groups.yahoo.com/group/moaradehartie/

După îndelungi deliberări care au durat cam 10 minute (cât ne-a luat să facem foaia de calcul care să adune pentru noi voturile), comisia de numărare a voturilor nu a putut decât să constate că una din sigle a întrunit aproape majoritatea simplă a voturilor (adică foarte aproape de jumătate plus unu). Cum nu suntem la alegerile prezidenţiale, regula a fost că sigla aleasă este cea care primeşte cel mai mare număr de voturi. Aşadar, anunţăm lumea largă că votul popular a înclinat balanţa către sigla numărul …. trei.

Pentru conformitate, iată şi structura voturilor:

vot pentru sigla

Felicitări Dinu pentru succesul la public! Mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat, inclusiv distinşilor alegători.

Acum sigla se află din nou în laborator, pentru intervenţiile sugerate de cei care au votat-o. În curând o vom scoate la lumină, în cea mai bună formă.

Votaţi sigla pentru moara de hârtie!

Dragi prieteni ai morii de hartie, sau vizitatori pentru prima oară ai site-ului nostru,

Vă invităm cu drag să ne ajutaţi să alegem cea mai potrivită siglă pentru moara de hârtie. Ca să ştiţi ce ar trebui să reprezinte, puteţi să citiţi despre ce vrem să facem, sau despre cum am formulat apelul pentru siglă.

Cum se desfăşoară votul? Simplu:

1. Vă uitaţi la o siglă dintre cele de mai jos:

Sigle pentru vot

2. Vă hotărâţi care dintre ele vă place mai mult.

3. Trimiteţi prin email la echipa@moaradehartie.ro numărul siglei alese. Atenţie: fiecare vizitator are un vot, iar votul este pentru o singură siglă!

4. În email, puteţi comenta sigla votată, sau sugera modalităţi de îmbunătăţire.

Puteţi vota până sâmbătă, 10 octombrie 2009.

Echipa morii de hârtie a făcut o primă selecţie a siglelor primite, cele de mai sus fiind „lista scurtă”. Mulţumim Denis, Ioana, Dinu, Răzvan, Paul&Miruna pentru propunerile de siglă supuse votului! Si vă mulţumim anticipat şi vouă, dragi alegatori :), pentru ajutorul dat în alegerea siglei morii de hârtie!