Scrisoare de mulțumire

Dragă Kaufland România,

Această scrisoare nu este doar din partea echipei Moara de hârtie, ci și din partea sutelor de elevi, profesori, părinți și oameni din comunitate care au intrat în contact cu proiectul „Comunitățile din Câmpia Română (re)descoperă meșteșugurile” și care ne-au transmis din iulie până acum felicitări și mulțumiri sub multe și minunate forme. Am simțit că este de datoria noastră să le dăm mai departe, deși cuvintele sunt întotdeauna prea puține și prea sărace pentru a transmite bogăția unei experiențe de suflet.

Vă mulțumim pentru că în ultimele 8 luni, datorită proiectului „Comunitățile din Câmpia Română (re)descoperă meșteșugurile”, desfășurat de Asociația Moara de hârtie, finanțat prin programul „În stare de bine” și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, ați făcut posibil ca mai mult de 1500 de elevi şi peste 100 de profesori din 9 comunități din județele Olt, Giurgiu și Teleorman, să se (re)apropie de meșteșugurile care odinioară se practicau în aproape toate satele din România!

Datorită acestui proiect, am reușit să organizăm șezători, ateliere, cercuri de meșteșuguri, expoziții și să dotăm școlile cu mini-războaie de țesut și de lucru cu papura, gherghefuri, truse de lucru în lemn, cu care elevii să lucreze și pe viitor, dar mai presus de toate acestea, am reușit să facem din acest proiect o experiență de suflet valoroasă și de neuitat pentru toți cei implicați.

Am fi vrut să simțiți emoția și recunoștința pe care le-am simțit noi, când tanti Dorina din Țigănești, județul Teleorman, și-a amintit cum împletea odinioară coșuri de răchită și în timpul șezătorii a început să împletească în fața elevilor și profesorilor un frumos coș din nuiele, sau momentul în care un băiețel din clasa a IV-a din Prundu, judeţul Giurgiu, ne-a declarat la finalul atelierului de olărit că el nu mai vrea să se facă pompier, ci olar.

Vă mulțumim că ați ales ca parteneri o echipă de oameni implicați, precum cei de la Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, care ne-au fost aproape pe tot parcursul proiectului și au fost deschiși la toate situațiile întâlnite. Le mulțumim pentru profesionalism și pentru că acest proiect s-a concretizat și a fost dus cu bine până la capăt și datorită lor.

Odată cu acest proiect cultural am realizat şi mai mult că ceea ce facem noi este foarte valoros pentru elevii din mediul rural, dar mai ales pentru copiii din medii defavorizate, cei cu risc de abandon şcolar sau discriminaţi, şi ne-am decis să căutăm noi oportunităţi să lucrăm îndeaproape cu ei.

Vă mulțumim și pentru că în aceste 8 luni, cei aproximativ 15 oameni care lucrează în cadrul Ansamblului Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor și care de aproape 10 ani dau mai departe frumusețea meseriilor și meșteșugurilor aproape uitate, au simțit pentru prima dată un sprijin concret şi substanţial al unei mari companii private și au avut mulțumirea că munca lor are sens și trebuie continuată cu orice preț!

Ne-ar plăcea să ne vizitați la Comana și să vă povestim cum zi de zi căutăm să găsim soluții de a face din meșteșuguri nu numai alternative plăcute de a petrece timpul, dar și de a le transforma în meserii demne de urmat de către tinerii din ziua de azi.

Suntem recunoscători că am avut ocazia să desfășurăm acest proiect și că împreună am avut ocazia să „cultivăm” mintea și sufletele copiilor din mediul rural cu semințele cele bune ale meșteșugurilor!

Cu drag,

Echipa Moara de hârtie

Asociaţia Moara de hârtie a derulat în perioada iulie 2018 – februarie 2019 proiectul „Comunităţile din Câmpia Română (re)descoperă meşteşugurile”, finanţat prin programul „În stare de bine”, sprijinit de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Acest proiect a implicat nouă comunităţi rurale din sudul României din judeţele Giurgiu, Olt şi Teleorman, într-un demers cultural axat pe reînvierea şi promovarea meşteşugurilor tradiţionale în rândul elevilor. Prin activităţi practice, dar şi poveşti de altădată, menite să deschidă inimile şi minţile către bine şi frumos, proiectul a urmărit apropierea de meșteșuguri prin patru căi. Mai întâi am reunit elevi, profesori și alți oameni din comunitate în cadrul unor şezători organizate cu scopul de a identifica resursele comunităţilor privind meşteşugurile cu tradiţie în aceste zone. A urmat etapa atelierelor, în care peste 1500 de elevi, însoţiţi de peste 100 de profesori, au participat la ateliere de meşteşuguri în cadrul comunităților sau în Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor din Comana. În urma atelierelor, 8 școli au fost dotate cu echipamente în vederea derulării pe termen lung a unor cercuri de meşteşuguri. Primele obiecte create au putut fi deja admirate în luna februarie,  în cadrul unor expoziţii organizate în comunităţi.

Comunităţile implicate în perioada iulie 2018 – februarie 2019  în proiectul nostru au fost Comana, Fărcaşele, Gogoşari, Prundu, Seaca, Stăneşti, Ştorobăneasa, Ţigăneşti şi Vităneşti. Prima etapă a proiectului, șezătorile s-au dovedit adevărate sărbători ale comunităţilor. În cadrul acestora copiii, tinerii şi bătrânii satului s-au reunit în numele unor valori şi meşteşuguri care au trecut proba timpului și care fac parte nu doar din moștenirea culturală a poporului nostru, ci și din patrimoniul cultural al umanităţii. Elevii au avut misiunea de a cerceta şi de a discuta cu bătrânii din sat ce meşteşuguri s-au practicat în comunităţile lor, ceea ce a creat o punte între generaţii, între trecut şi prezent. Trecând cu succes de această etapă, mai bine de 1500 de elevi din toate cele nouă comunităţi, însoţiţi de peste 100 de dascăli, au continuat aventura culturală participând la ateliere de meşteşuguri variate. Cele mai multe activităţi au avut loc în Satul meşteşugurilor din Comana, unde elevii au intrat în contact cu meşteşugarii locului, cu uneltele şi poveştile lor. Etapa următoare a proiectului a constat în organizarea cercurilor de meşteşuguri, pentru pregătirea acestora şcolile fiind echipate cu mini-războaie de ţesut, mini-urzitoare, gherghefuri, războaie pentru lucrul cu papura şi truse pentru lucrul cu lemnul. Prin acest proiect elevii, dar şi dascălii lor, au început deja să reînnoade firul practicării meșteșugurilor (re)descoperite datorită acestui proiect, semn bun şi dovadă fiind expoziţiile cu obiecte deja lucrate de participanți.

Proiectul s-a încheiat printr-o serie de şapte expoziţii cu obiecte lucrate în cadrul cercurilor de meşteşuguri, al atelierelor, dar şi cu obiecte vechi din tezaurul comunităţilor. Finalul proiectului este deschis, căci povestea meşteşugurilor a prins deja viaţă în comunităţile din Câmpia Română. Cercurile de meşteşuguri continuă în cadrul şcolilor, sub îndrumarea profesorilor sau a altor membri pricepuţi ai comunităţii, copiii satelor implicate având astfel acces la cultură şi prin meşteşuguri.

Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta pe email la echipa@moaradehartie.ro sau la telefon 0743266262, persoana de contact: Ion Georgescu.

Programul #ÎNSTAREDEBINE este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Mai multe informații despre proiectul „Comunitățile din Câmpia Română (re)descoperă meșteșugurile” puteți găsi în celelalte comunicate de presă:

Echipa Moara de hârtie caută colegi!

  • Îți plac copiii și vrei să contribui împreună cu noi la educația lor pentru o lume mai bună?

  • Îți dorești un loc de muncă (part time sau full time) unde să te descoperi pe tine însuți și să simți că îți pui în valoare calitățile și talentul?

  • Pentru tine niciun efort, nici măcar naveta, nu este o problemă atunci când îți place ceea ce faci și când știi că munca ta poate schimba vieți?

 

Dacă răspunsul este da, suntem deschiși să ne cunoaștem și să găsim un loc potrivit pentru tine în echipa Moara de hârtie din Comana, județul Giurgiu, la 35 de km distanță de București!

Căutăm persoane responsabile, comunicative și proactive, care să îndrăgească povestea meșteșugurilor tradiţionale şi creative și să-și dorească să facă parte din ea.

  • Asistenți de cursuri (pregătirea atelierelor, asistenţă pentru formatori, evaluare)

  • Asistenți administrativi (relaţii cu clienţii, telefonic şi prin email, relaţii cu furnizorii, suport administrativ pentru echipă)

  • Povestitori ai Ansamblului Moara de hartie-Satul meșteșugurilor (susţinerea de ghidaje pentru vizitatori)

În cadrul echipei noastre vei putea face din activitatea de zi cu zi o pasiune și îți vei putea descoperi noi pasiuni. Pentru că ne bazăm foarte mult pe învățare pe tot parcursul vieții, vei avea ocazia să te dezvolți profesional la locul de muncă, cât și în cadrul unor cursuri specializate, în funcție de specificul activităţilor pe care le vei avea.

Primul pas dintr-un nou capitol al vieții tale începe prin a ne trimite CV-ul pe adresa echipa@moaradehartie.ro, până la data de 25 martie 2019, precizând și postul care crezi că ți s-ar potrivi. Dacă te potrivești cu ceea ce căutăm noi, te vom contacta pentru a stabili o întâlnire.

Persoanele selectate vor participa timp de două săptămâni la o perioadă de cunoaștere și pregătire. După această perioadă vom face selecția noilor colegi.

Așteptăm cu drag să vă cunoaștem!