Cărțișorul de Autor Maria, Regina României, mărțișorul nostru literar, a avut parte de o lansare emoționantă la Muzeul Național al Literaturii Române miercuri, 13 februarie 2019. Pentru cei care nu au reușit să ajungă, iată un film care surprinde câteva momente dintr-o seară așezată sub semnul mărțișorului și al Mariei, Regina României. Mulțumim întregii echipe a Muzeului Național al Literaturii Române, partenerul nostru, reprezentat prin Loreta Popa, cât și invitaților speciali: istoricul Georgeta Filitti, scriitoarea și jurnalista Daniela Şontică, actrița Simona Mihaescu. Cărțișorul de Autor va putea fi găsit în librării, la Muzeul Naţional al Literaturii Române și în magazinul nostru online.

Mai multe fotografii de la eveniment găsiți aici.

 

Emoția, bucuria și comuniunea au caracterizat evenimentul de lansare a mărțișorului nostru literar, Cărțișorul de Autor Maria, Regina României care a avut loc aseară, în Mansarda albă a Muzeului Național al Literaturii Române. Ne-am simțit cu toții mai luminoși, mai curați și mai aproape de Maria, Regina României, învăluiți în sensibilitatea momentului artistic creat de actrița Simona Mihăescu, dar și în farmecul unei atmosfere din vremea Reginei, reînviate de doamna Georgeta Filitti, istoric și om de cultură care ne-a cucerit pe toți. Ne-au captivat și poveștile Reginei Maria, aduse în prim-plan de scriitoarea și jurnalista Daniela Șontică, o prezență atât de caldă și de sensibilă! Gazda noastră, Loreta Popa, a sporit prin cuvânt și suflet, frumusețea acestei seri.

Mulțumim Muzeului Național al Literaturii Române, mulțumim invitaților și mulțumim tuturor celor care au răspuns aseară chemării Cărțișorului de Autor Maria, Regina României!

Mulțumim, Emilia Nicolae, pentru fotografiile care surprind atât de bine frumusețea!

Cărțișorul de Autor poate fi găsit în magazinul nostru online de toți cei care apreciază și aleg să ofere mărțișoare delicate, gata să vă poarte într-un timp al poveștilor, al Primăverii fără de sfârșit.

Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Asociaţia Moara de hârtie vă invită miercuri, 13 februarie 2019, ora 19.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu, nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), la evenimentul de lansare a unui mărțișor literar aparte – Cărţişorul de Autor Maria, Regina României, manufacturat în Atelierul-muzeu Moara de hârtie din Comana. Participă istoricul Georgeta Filitti, actrița Simona Mihăescu (care interpretează rolul Reginei Maria, într-un spectacol regizat de Ștefan Lupu la Teatrul Mic), scriitoarea și jurnalista Daniela Șontică. Amfitrion Loreta Popa.

De ce Cărțișor? Pentru că în lada de zestre a poporului nostru există un obicei străvechi, cel al Mărțișorului, iar cartea merită purtată în dreptul inimii. Cărțișorul de Autor, lansat acum doi ani cu versurile poetei Ana Blandiana, a continuat cu un alt nume de aur al literaturii române, Nichita Stănescu, iar anul acesta marchează Centenarul României Mari cu cea care a fost Maria, Regina României.

De ce Maria, Regina României?

Pentru că, deşi nu s-a născut în România, Regina şi-a iubit ţara de adopţie şi a stat în spatele realizării acestui vis al Marii Uniri de la 1918, fiind considerată Regina Tuturor Românilor.

Pentru că este mai puțin cunoscut faptul că Maria, Regina României, a găsit timp să scrie nu doar memorii, ci şi nuvele şi poveşti. Hărăzită cu talent literar şi o mare sensibilitate artistică, s-a remarcat prin scrieri de o frumuseţe aparte. Dacă paginile biografice cuceresc printr-un extraordinar simţ al observaţiei, sinceritate şi farmecul mărturisirii, paginile de poveste constituie o dezlănţuire de metafore, de imagini ce abundă în detalii dintre cele mai surprinzătoare, creând o atmosferă ce învăluie cu totul cititorul, purtându-l într-o lume de legendă.

Cărțișorul de Autor Maria, Regina României, ediția 2019, cuprinde între copertele lui un scurt fragment din volumul „Patru anotimpuri din viața unui om”, capitolul „Primăvara!”.

În plus față de anii anteriori, anul acesta apare varianta Cărțișor de Autor în limbile engleză și franceză. Pentru că Maria, Regina României, a scris în engleză şi multe dintre cărţile ei au fost traduse şi în franceză, iar mărţişorul se află pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO, Muzeul Național al Literaturii Române și Asociaţia Moara de hârtie își doresc ca versiunile în cele două limbi străine să fie percepute şi ca un mesager al tradiţiilor româneşti în Europa şi nu numai.

Vor exista, ca și anul trecut, trei versiuni: Cărțișorul de Autor, prins pe o cartolină; Cărțișorul de Autor ambalat în cutie sub formă de carte legată în hârtie de mână obținută din hârtie reciclabilă cu inserții de flori și iarbă. Această variantă va avea imprimată pe copertă, cu negru, monograma Reginei Maria; Cărțișorul de Autor, ediție limitată, ambalat în cutie sub formă de carte legată în hârtie de mână realizată integral în atelierul Morii de hârtie din fire de bumbac. Pe această variantă, monograma Reginei Maria va fi imprimată pe presa de poleit, în auriu. Vor fi disponibile câte 100 exemplare numerotate în limbile română, engleză și franceză.

Mai multe informații despre Cărțișor puteți găsi aici.

Intrarea este liberă, în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile.

Vârsta minimă de participare 9 ani.

Vă așteptăm cu drag!

Seara de 8 februarie 2018 a fost despre și înspre infinit. Am lansat Cărțișorul de Autor Nichita Stănescu – mărțișorul nostru cultural – la Muzeul Național al Literaturii Române. Această seară a fost darul lui Nichita Stănescu pentru toți cei care ne-am aflat în mansarda albă de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, așa cum Cărțișorul de Autor, ediția 2018, este darul lui Nichita Stănescu pentru noi toți, cei care prețuim poezia. Iată un scurt film care vă va introduce în atmosfera unei seri de poveste:

Mulțumim doamnei Dora Stănescu, pentru că ne-a îngăduit să purtăm versurile  lui Nichita Stănescu sub forma acestui mărțișor poetic, cât și pentru prezența la acest eveniment. Mulțumirile noastre se îndreaptă și către doamna Ana Blandiana, autoarea ediției 2017 a Cărțișorului de Autor, către domnul Mircia Dumitrescu, care semnează cele 33 de ilustrații ce însoțesc seria limitată a Cărțișorului de Autor 2018, către Zoltan Butuc, care a contribuit prin cântecul inimii lui la o atmosferă de neuitat, către domnul Vlad Ciobanu, sculptor și apropiat al poetului, cât și către toţi cei care au venit chemați de poezia lui Nichita, printre care doamna Margareta Labiș, domnul Grigore Leșe, domnul Mircea Tiberian.

Vă mulțumim tuturor, atât celor care ați participat la eveniment, cât și celor care ne sunteți mereu alături!

Cărţişorul de Autor Nichita Stănescu nu ar fi putut exista fără echipa minunată care a lucrat la realizarea lui: Răzvan Secheiu (concepţie şi coordonare legătorie), Aura Niculae (realizare hârtie de mână), Eugen Andrei (tipar), Nicoleta Karceff, Patricia Petre (legătorie), Ion Georgescu (coordonare tehnică), Dana Georgescu (coordonare proiect), având sprijinul întregii echipe a Ansamblului Moara de hârtie-Satul meşteşugurilor din Comana.

Mulţumim partenerului nostru pentru ediţia 2018 a Cărţişorului de Autor, Muzeul Naţional al Literaturii Române, în special domnului Director General Ioan Cristescu şi doamnelor Andreea Drăghicescu, Loreta Popa şi Gabriela Toma, care ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment memorabil.

Anul Nou a început în forță la noi, pregătind deja calea Primăverii, care vine cu alai de mărțișoare și Cărțișoare, evenimente și ateliere, pe care le pregătim încet la focul inimilor și al zăpezii.

Iată mai jos, o serie de mărțișoare de bun gust, care sperăm să vă surprindă și să vă bucure.

  • Cărțișorul de Autor, lansat anul trecut cu versurile poetei Ana Blandiana, continuă cu un alt nume de aur al literaturii române: Nichita Stănescu, ale cărui versuri vor înnobila filele Cărțişorului de Autor din acest an. Cărțișorul de Autor va fi disponibil în trei variante, potrivite pentru toți cei ce doresc să ofere cadouri sensibile. Prima variantă este o ediție bibliofilă, realizată în număr de 33 de exemplare numerotate, realizate din hârtie de mână din bumbac, însoţite de o serigrafie de Mircia Dumitrescu, cea de-a doua variantă cuprinde Cărțișorul realizat integral din hârtie de mână reciclată, așezat într-o cutie sub formă de carte, iar cea de-a treia este o variantă cu copertele din hârtie de mână și interiorul din hârtie reciclată, atașat pe o cartolină din hârtie de artă.

  • Avem, bineînţeles, şi Cărțișoarele clasice, cu o urare de primăvară în versuri, cu file nescrise şi cu foi de carte veche, dar şi câteva exemplare din Cărțișoarele de Autor Ana Blandiana.

  • Totodată, pentru că vrem să păstrăm tradițiile și să dăm mai departe simbolurile și poveștile lor, readucem în prim plan moneda, simbol solar, legată cu tradiționalele fire alb-roșu. Anul acesta v-am pregătit o surpriză: o serie limitată de mărțişoare cu monedă autentică. Este vorba de monede originale, de 5 şi 10 bani, bătute în anii 1905 şi 1906, la Bruxelles şi Hamburg. Șnurul este împletit manual din fire de bumbac. Fiecare monedă este unică, purtând patina timpului, gata să ducă mai departe povestea mărțişorului tradițional.

  • Tot din categoria vechilor mărțişoare făceau parte și mărțișoarele care aveau capetele șnururilor decorate sub forma unor siluete, masculine şi feminine. Zânele cele bune ale Atelierului cu rost din Satul meşteşugurilor au realizat cu mâinile lor pricepute asemenea mărțişoare antropomorfe într-o frumoasă ediție limitată, dar și mărțişoare cusute manual cu motive tradiționale româneşti şi mărțişoare croşetate manual cu fir alb şi roşu, aceste modele putând fi purtate şi ca broşe.

  • De la Atelierul de ceramică din Satului meşteşugurilor puteți dărui mărțişoare din lut ars, de un farmec aparte: sub formă de inimioare, sau rotunde, având în relief cuvintele Armonie, Bucurie sau Iubire, mărţişoare deosebite ce pot fi purtate şi ca broşe.

Dacă sunteți reprezentantul unei societăţi care oferă mărțișoare angajaţilor şi/sau colaboratorilor, sau dacă ne puteți ajuta cu promovarea colecției noastre la firmele la care lucrați sau cu care colaboraţi, vă rugăm să ne scrieți pe adresa echipa@moaradehartie.ro, pentru a vă trimite o prezentare detaliată a mărțișoarelor noastre.

Începând cu 26 iulie 2017 și până pe 30 august 2017, dacă e miercuri, e Atelier de hârtie manuală în capitală!
La invitația Muzeului Naţional al Literaturii Române, copiii din București au ocazia să participe la o serie de ateliere gratuite de hârtie manuală, în spaţii pline de farmec și poezie, cum ar fi Casa memorială Tudor Arghezi – Mărţişor, Casa memorială George şi Agatha Bacovia, sau sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române.

4_Atelier-de-manufacturat-hartie-1143x1600

Proiectul este organizat de Primăria Capitalei prin Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Înscrierile se fac printr-un mesaj pe pagina de Facebook a Muzeului Naţional al Literaturii Române cu prenumele copilului şi vârsta, sau la numărul de telefon 0736 598 451.

Cărțișor de Autor – Ana Blandiana

Dragi prieteni,
A sosit momentul să vă anunțăm frumoasa surpriză pe care v-am pregătit-o pentru acest început de primăvară.
L-am visat, l-am creat și acum, cu emoție și bucurie, vă anunțăm că este gata să devină un dar de preț pentru voi și pentru cei dragi. Poartă numele de Cărțișor de Autor și este un cadou inovativ ce îşi propune să găzduiască între copertele lui autori importanți ai culturii noastre.
Avem onoarea şi bucuria de a începe colecţia Cărțișor de Autor cu poeta despre a cărei valoare literară nu se poate vorbi decât la superlativul absolut: Ana Blandiana. Nu este întâmplător că acest Cărţişor de Autor este realizat în Atelierul-muzeu Moara de hârtie din Comana, sat aproape de inima poetei care a locuit aici mai bine de 35 de ani.
img_4083_fb
Am realizat un număr de 101 Cărţişoare de Autor numerotate, cu autograful în original al poetei. Versurile din această mică bijuterie culturală, copertele şi filele din hârtie manuală cu inserţii de plante, şnurul împletit manual din fire de bumbac, cutia în formă de carte îmbrăcată în hârtie manuală, totul invită la o stare de graţie, la renaşterea întru bucuria de a fi şi a iubi.
cartisor-de-autor_1001_fb
Pe lângă cele 101 exemplare cu semnătura în original şi protejate de cutia în formă de carte, am creat şi o serie limitată de 1001 exemplare numerotate, cu versurile Anei Blandiana şi purtând autograful imprimat.
Cărțișoarele de Autor se vor găsi în librării de calitate din București și din țară sau pot fi comandate direct de la noi accesând http://satulmestesugurilor.ro/categorie-produs/martisoare/. Pentru comenzi de mai mult de 100 de Cărțișoare și orice alte detalii, vă rugăm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro.
În această primăvară, vă invităm să purtați și să dăruiți Cărțișoare!
Dragi prieteni,
Am născocit pentru întâmpinarea primăverii, mărțișoare originale și surprinzătoare!
Nerăbdarea este mare, așa că vă destăinuim chiar acum seria pe care v-am pregătit-o.
Primul din listă este binecunoscutul Cărţişor, care cheamă primăvara-n zbor. Cărțișor este un mărțișor marca Moara de hârtie, ce conține iubire, bucurie și poezie.
„Inimă iubitoare” este un mărţişor-broșă din lut ars, simplu sau pictat în roșu, în formă de inimă, realizat la Olarnița din Satul Mestesugurilor, ca și „Cuvânt bun” – mărţişorul din lut, culoarea ceramicii arse, ce are imprimate în relief cuvinte precum: Armonie, Bucurie, Iubire.
16425848_10154047208996394_3001487597769250231_n
Și la Atelierul cu rost am lucrat două tipuri de mărțișoare-broșă. Unul brodat manual cu motive tradiţionale pe care l-am botezat „ArtiZâna” de la Artizânele noastre, și unul croşetat manual din fir de bumbac alb şi roşu. Pentru că este înfloritor l-am numit „Flori de mărțișor”.
Întreaga colecţie de mărţişoare vă aşteaptă pe site-ul Satul meșteșugurilor, să o vizitaţi pe îndelete și să vă alegeți ce vă place, iar în curând va fi disponibilă în librării și magazine de profil. Dacă doriți să comandați mărțișoare pentru colegi ori angajații firmei, vă rugăm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro sau la 0743266262 pentru a vă trimite o prezentare.
Vă așteptăm la mărțișoare și cărțișoare de Comana! 🙂

NOU! Puteţi găsi în magazinul nostru online toate Cărţişoarele şi mărţişoarele realizate cu drag la Comana!

 

Noul concept de mărțișor de la Moara de hartie se numește “Cărțișor”.

Poate avea coperte din hârtie manuală cu plante și mini-pagini din hârtie reciclată. Pentru o notă poetică, filele Cărțișorului sunt presărate cu versuri de primăvară, creație Moara de hârtie. Ori, dacă-l preferați sub formă de carte în miniatură, paginile pot fi din foi de cărți deteriorate, reciclate creativ prin programul nostru: Dă o șansă cărților. Pentru comenzi, vă rugăm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro.

Cartisor

Cărțișor, cheamă primăvara-n zbor!

 

 

După cum v-ați dat deja seama, vara anului 2014 s-a scurs încetișor-încetișor… Mai sunt totuși, câteva sclipiri de soare de vară, câteva flori ce nu-s din toamnă, ceva zile cu cer senin și luminos. În curând și vara aceasta va fi o amintire, din lungul șir de amintiri ce se adună într-o viață. Numai bucuria și căldura verii să ne rămână mereu în suflete, numai ea să nu ne părăsească niciodată.

Noi am avut o vară plină de călătorii de tot felul, am tras cu ochiul în viitor și am întrezărit multe și minunate lucruri ce se vor mai întâmpla pe la noi. Iar acum, la început de an școlar, credem că e un moment bun să vorbiți cu educatorii, învățătorii și profesorii copiilor dumneavoastră să le povestiți despre Moara de hârtie și să-i invitați pe la noi, nu de alta, dar pe lângă atelierele educative și captivante, ne-am făcut și stocuri mari de dragoste și voie bună pe care de-abia așteptăm să le împărțim la atelierele noastre. 🙂

Magda

Vă așteptăm cu răbdare și nerăbdare pe la noi!

Pentru a primi detalii despre atelierele noastre, ne puteți scrie la echipa@moaradehartie.ro.

Cu drag,

Echipa Moara de hârtie