Comana, gazdă a unui proiect european pentru tineri!
În perioada ianuarie – aprilie 2013, Asociația Moara de hârtie din Comana, a desfășurat proiectul “Tinerii (re)descoperă cultura europeană a tiparului”, un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul Tineret în acțiune, Acțiunea 1.2 – Inițiative ale tinerilor.
Proiectul a urmărit ca, prin implicarea în activități de învățare nonformală, patru voluntari ai asociaţiei să conștientizeze importanța invenției tiparului, să construiască o presă de tipar similară cu a lui Gutenberg, inventatorul tiparului, și să susțină ateliere de tipar pentru elevii din Comana. În cadrul acestui proiect tinerii și-au îmbunătățit abilitățile de prezentare și comunicare, leadership, lucrul în echipă, comunicare, creativitate.
Într-o primă etapă a proiectului, tinerii s-au documentat despre începuturile tiparului în lume cu scopul de a-și organiza atelierele din școală. Ei au cules informații din biblioteca Atelierului-muzeu la Moara de hârtie, de pe internet şi vizitând muzee dedicate cărții și tiparului. O altă etapă importantă a proiectului a fost construcția presei de tipar. După aproape două luni de lucru, presa de tipar a fost finalizată, gata pentru a fi folosită la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Comana. În cadrul programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, program derulat de Ministerul Educației, în perioada 1-5 aprilie 2013, în jur de 250 de elevi din satele comunei Comana au participat la atelierele de tipar manual susținute de tinerii implicați în proiect.
În timpul atelierelor, elevii au aflat informații despre programul Tineret în acțiune, despre proiectul “Tinerii (re)descoperă cultura europeană a tiparului”, despre tiparul manual și despre importanța invenției lui Johannes Gutenberg. Tinerii voluntari le-au arătat elevilor cum se tipărea pe vremuri, apoi elevii au tipărit chiar ei la presa de tipar construită în cadrul proiectului. Un alt moment frumos al atelierului a fost proiectarea unui scurt film despre cum a fost realizată presa de tipar și despre etapele proiectului. Pentru a evoca mai bine atmosfera vremurilor de altădată, tinerii au ales să poarte haine din fibre naturale, croite în genul hainelor purtate de tipografii de acum sute de ani.
Informații despre proiect puteți afla de pe blog-ul proiectului.
- Publicat în Ateliere, mass-media, Proiecte
Caravana lecturii: de ce este important cititul pentru copii
Cititul nu numai că relaxează creierul omenesc, dar ajută şi la dezvoltarea acestuia, mai ales în cazul copiilor. „Poveştile au o introducere, un cuprins şi o încheiere – o structură care încurajează creierul să gândească secvenţial şi logic, să lege cauza de efect” spune expertul neurolog Susan Greenfield. „Este foarte important să învăţăm copii să citească încă de la o vârstă fragedă, atunci când creierul nu este pe deplin format. Jucând un joc pe calculator, s-ar putea să trebuiască să salvezi o prinţesă, dar nu îţi pasă de ea, tu vrei doar să câştigi. Pe când o prinţesă dintr-o carte are un trecut, un prezent şi un viitor… Vezi lumea prin ochii ei.”
Sursa: http://www.firstpost.com/fwire/read-a-lot-provide-tonic-to-your-brain-431737.html
Acest articol face parte din campania “Caravana lecturii” derulată de Moara de hârtie în perioada 21-31 octombrie 2013 în sprijinul proiectului depus de noi în cadrul competiţiei Idei din Ţara lui Andrei. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre proiect şi să ne votaţi, puteţi accesa linkul http://www.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiect-caravana-lecturii-id-552-cmsid-65
Caravana lecturii: citind, suntem mai puţin stresaţi!
Doar şase minute de citit poate reduce nivelul de stres cu 68%, arată un studiu realizat în 2009 de Mindlab International şi Universitatea din Sussex. Cercetătorii consideră că nivelul de concentrare atins în timpul lecturii permite o foarte bună relaxare a minţii dar şi a musculaturii. Doar 6 minute de lectură, în linişte, au fost suficiente pentru a reduce ritmul cardiac şi tensiunea în muşchi la niveluri chiar mai mici decât cele de dinainte de a fi stimulate printr-o serie de teste şi exerciţii. Cititul a adus rezultate mai bune decât alte metode de relaxare: ascultatul muzicii a redus stresul doar cu 61%, savuratul unui ceai sau a unei cafele cu 51%, iar plimbarea cu 42%.
„Nu contează, de fapt, ce fel de carte citeşti, a declarat doctorul neuropsiholog David Lewis. Prin a te pierde într-o carte, poţi evada din grijile şi stresul de zi cu zi şi poţi petrece un timp explorând imaginaţia autorului. Cititul este mai mult decât o simplă distracţie, este o antrenare activă a imaginaţiei, cuvintele tipărite stimulându-ţi creativitatea.”
Sursa: http://www.telegraph.co.uk/health/healthnews/5070874/Reading-can-help-reduce-stress.html
Acest articol face parte din campania „Caravana lecturii” derulată de Moara de hârtie în perioada 21-31 octombrie 2013 în sprijinul proiectului depus de noi în cadrul competiţiei Idei din Ţara lui Andrei. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre proiect şi să ne votaţi, puteţi accesa linkul http://www.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiect-caravana-lecturii-id-552-cmsid-65
Caravanalecturii are nevoie de voturile voastre!
“Caravana lecturii” este un proiect foarte drag nouă prin care încercăm să îi apropiem pe cei mari și mici de cărți și lectură. Avem multe cărți la moară, multe donate de voi, pe care dorim să le punem la dispoziția comunității din Comana, turiștilor din Comana, dar și tuturor celor interesați de cărți și meșteșugurile legate de carte. Mai avem și o rulotă care ne-a fost de mare folos la construcția Morii de hârtie și care și-ar găsi o utilitate mai nobilă decât cazarea noastră pe timpul verii.
Ne-am gândit că, dacă am reamenaja rulota și am aranja frumos cărțile în interior, apoi am pregăti un colțișor pentru atelierele de tipar și legătorie, am avea o mini-bibliotecă și un mini-atelier mobile. Dacă vă place proiectul nostru și ne ajutați cu voturile voastre avem șanse mari să câștigăm. E prima dată când participăm cu un proiect la o competiție care se bazează și pe voturi și sperăm să fie cu noroc! Și, DA, avem mare nevoie de toți cei care iubesc Moara de hârtie și vă suntem foarte recunoscători dacă vă rugați și prietenii, rudele, colegii de serviciu să voteze Caravana Lecturii! Vă mulțumim foarte mult!
PS: Sperăm să nu vă descurajeze faptul că trebuie să vă faceți mai întâi un cont pe site și vă suntem foarte recunoscători și pentru acest lucru. Linkul unde puteţi vota este: http://www.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiect-caravana-lecturii-id-552-cmsid-65
Moara de hartie la Sibiu BookFestival!
Ne face plăcere să vă anunțăm că pe 13 și 14 septembrie 2013 vom fi la Sibiu, la festivalul dedicat cărților și iubitorilor de carte – Sibiu BookFestival.
De data aceasta, vă așteptăm în Piața Mare din Sibiu să tipăriți manual la „Presa lui Gutenberg”, cum îi spunem noi, o replică imaginată de noi a tiparniţei la care a tipărit Gutenberg primele cărți.
Cu această ocazie, ieșim pentru prima dată în afara Comanei cu cea mai mare și mai „nouă” presă de tipar din colecţia Atelierului-muzeu Moara de hârtie. Ne bucurăm că vom ajunge cu ea într-unul dintre cele mai frumoase orașe din România, Sibiu, locul în care a fost tipărită prima carte în limba română.
Vă așteptăm cu drag să ne cunoaștem, să povestim, dar mai ales să tipărim! 🙂
Mâini şi suflet de copil
I-am cunoscut pe copiii de la Centrul Misionar Sfântul Nicolae toamna trecută, când au venit pe la noi să-i ajutăm să-şi imprime pe hârtie manuală gravurile realizate pe lemn. Am rămas surprinşi să vedem ce copii talentaţi şi muncitori sunt şi ne-am bucurat să le putem fi de folos.
Duminică, 16 iunie, ora 16, la Librăria Predania, va avea loc această expoziţie care va cuprinde lucrări de pictură, gravură, sculptură, modelaj. Lucrările, reunite sub titlul „Mâini şi suflet de copil”, vor putea fi achiziţionate în schimbul unei mici donaţii care îi va motiva şi îi va ajuta pe copii să-şi continue cursurile.
Toată admiraţia noastră celor care se ocupă în cadrul Centrului Misionar Sfântul Nicolae de aceşti minunaţi copii: Părintele Emanuel Ganciu şi Raluca Băloiu, profesor arte plastice!
Iată şi invitaţia la eveniment.
ArtiZânele – un nou proiect Moara de hârtie!
- Publicat în produse si servicii, Proiecte, tipar
- Publicat în jurnal, Proiecte, satul mestesugurilor
Înscrieri ateliere Săptămâna altfel
Dragi prieteni,
Deși pare destul de devreme, noi am început deja să primim înscrieri pentru Săptămâna altfel 2015. Experiența din Săptămâna altfel 2014 a fost una minunată și surprinzătoare pentru noi. Toate locurile au fost ocupate încă din toamna 2013 și am putut accepta noi grupe doar pentru că, aproape prin minune, am putut suplimenta numărul atelierelor. De aceea, ne-am gândit să vă anunțăm din timp că, dacă sunteți interesați să înscrieți clasa copilului dvs. sau știți alți părinți sau profesori care își doresc să vină la noi în acea săptămână, să nu așteptați primăvara lui 2015 pentru a vă înscrie, ci să o faceți încă de pe acum.
Așadar, noi vă anunțăm sus și tare că am început înscrierile!:) Prin urmare, vă sfătuim să vă grăbiți!
Cum vă puteți înscrie?
1. Ne trimiteți un e-mail la echipa@moaradehartie.ro în care ne spuneți dacă este vorba despre o clasă de copii sau mai multe, când ați dori să veniți și ce mai considerați important să ne comunicați.
2. Vă trimitem propunerea noastră de atelier pentru a fi prezentată către cadrele didactice și părinți.
3. În momentul în care avem un răspuns pozitiv, vă notăm în calendarul nostru.
4. Pentru că vrem să fim echitabili față de toți cei care doresc să participe la atelierele noastre, pentru această săptămână specială, vom considera participarea fermă la ateliere în momentul în care se achită 50% din valoarea atelierului în contul Asociației Moara de hârtie sau numerar, dacă vă este mai simplu.
5. După pasul 4, locul vă este asigurat, iar noi vă așteptăm cu voioșie la Moara de hârtie în primavara lui 2015! 🙂
Până acum, mii de copii, părinți și profesori au fost încântați de atelierele Moara de hârtie. Ce spun o parte dintre cei care au participat la atelierele noastre, puteți citi aici. Vă invităm să încurajați învățătorii și diriginții claselor copiilor dvs. să îi aducă pe copii în unicul muzeu viu din România dedicat cărții și meșteșugurilor ei, Atelierul-muzeu Moara de hârtie, un loc creat din dragoste pentru cărți, meșteșuguri, frumos, și, bineînțeles, pentru copii!
Mulțumim pentru dat vestea mai departe!
Anunț
Dragi prieteni,
Vă mulțumim mult celor care ați vizitat Moara de hârtie în week-end-urile din lunile iunie și iulie!
Între timp, noi am primit vești bune, care conturează din ce în ce mai frumos povestea noastră. Deși acum ceva vreme credeam că visul nostru de a construi Moara de hârtie este împlinit, acum ne dăm seama că avem un drum lung de parcurs și că totul se așterne într-un mod cu totul miraculos în viața noastră. Privim cu bucurie și recunoștință către cer, ne adunăm forțele și mergem cu încredere înainte, încercând să facem nu multe, ci mult. În același timp, ne străduim să ne dozăm cât mai bine eforturile, dar ideile și proiectele în care suntem implicați ne solicită și ne ocupă mult timp. Din acest motiv, am decis ca perioada de vizitare din week-end-uri să se încheie acum la începutul lunii august. Așadar, Moara va mai fi deschisă spre vizitare doar sâmbătă, 2 august, între orele 12-18. Așteptăm înscrierile pe e-mail la: echipa@moaradehartie.ro. Vom relua vizitele într-un context nou și mult mai amplu. Mai multe detalii, în perioada următoare.
Atelierele pentru copii și adulți vor fi organizate în continuare, la cerere, de luni până sâmbătă, deci nu ezitați să ne contactați, dacă doriți să participați.
Vă dorim o vară cu bucurie în continuare!