Înscrieri ateliere Săptămâna altfel
Dragi prieteni,
Deși pare destul de devreme, noi am început deja să primim înscrieri pentru Săptămâna altfel 2015. Experiența din Săptămâna altfel 2014 a fost una minunată și surprinzătoare pentru noi. Toate locurile au fost ocupate încă din toamna 2013 și am putut accepta noi grupe doar pentru că, aproape prin minune, am putut suplimenta numărul atelierelor. De aceea, ne-am gândit să vă anunțăm din timp că, dacă sunteți interesați să înscrieți clasa copilului dvs. sau știți alți părinți sau profesori care își doresc să vină la noi în acea săptămână, să nu așteptați primăvara lui 2015 pentru a vă înscrie, ci să o faceți încă de pe acum.
Așadar, noi vă anunțăm sus și tare că am început înscrierile!:) Prin urmare, vă sfătuim să vă grăbiți!
Cum vă puteți înscrie?
1. Ne trimiteți un e-mail la echipa@moaradehartie.ro în care ne spuneți dacă este vorba despre o clasă de copii sau mai multe, când ați dori să veniți și ce mai considerați important să ne comunicați.
2. Vă trimitem propunerea noastră de atelier pentru a fi prezentată către cadrele didactice și părinți.
3. În momentul în care avem un răspuns pozitiv, vă notăm în calendarul nostru.
4. Pentru că vrem să fim echitabili față de toți cei care doresc să participe la atelierele noastre, pentru această săptămână specială, vom considera participarea fermă la ateliere în momentul în care se achită 50% din valoarea atelierului în contul Asociației Moara de hârtie sau numerar, dacă vă este mai simplu.
5. După pasul 4, locul vă este asigurat, iar noi vă așteptăm cu voioșie la Moara de hârtie în primavara lui 2015! 🙂
Până acum, mii de copii, părinți și profesori au fost încântați de atelierele Moara de hârtie. Ce spun o parte dintre cei care au participat la atelierele noastre, puteți citi aici. Vă invităm să încurajați învățătorii și diriginții claselor copiilor dvs. să îi aducă pe copii în unicul muzeu viu din România dedicat cărții și meșteșugurilor ei, Atelierul-muzeu Moara de hârtie, un loc creat din dragoste pentru cărți, meșteșuguri, frumos, și, bineînțeles, pentru copii!
Mulțumim pentru dat vestea mai departe!
Anunț
Dragi prieteni,
Vă mulțumim mult celor care ați vizitat Moara de hârtie în week-end-urile din lunile iunie și iulie!
Între timp, noi am primit vești bune, care conturează din ce în ce mai frumos povestea noastră. Deși acum ceva vreme credeam că visul nostru de a construi Moara de hârtie este împlinit, acum ne dăm seama că avem un drum lung de parcurs și că totul se așterne într-un mod cu totul miraculos în viața noastră. Privim cu bucurie și recunoștință către cer, ne adunăm forțele și mergem cu încredere înainte, încercând să facem nu multe, ci mult. În același timp, ne străduim să ne dozăm cât mai bine eforturile, dar ideile și proiectele în care suntem implicați ne solicită și ne ocupă mult timp. Din acest motiv, am decis ca perioada de vizitare din week-end-uri să se încheie acum la începutul lunii august. Așadar, Moara va mai fi deschisă spre vizitare doar sâmbătă, 2 august, între orele 12-18. Așteptăm înscrierile pe e-mail la: echipa@moaradehartie.ro. Vom relua vizitele într-un context nou și mult mai amplu. Mai multe detalii, în perioada următoare.
Atelierele pentru copii și adulți vor fi organizate în continuare, la cerere, de luni până sâmbătă, deci nu ezitați să ne contactați, dacă doriți să participați.
Vă dorim o vară cu bucurie în continuare!
Satul meșteșugurilor prinde viață la Comana!
Asociația Moara de hârtie va transforma în anul 2015 o idee – „Satul meșteșugurilor” – într-un loc în care mii de oameni vor (re)descoperi lumea uitată a satului, cea încărcată de frumusețe, simplitate și bucurie.
Proiectul „Satul meșteșugurilor” va prinde viață în apropiere de București, în satul Comana, în inima Parcului Natural Comana, o zonă cu o istorie îndelungată și cu o natură aparte. Prin acest proiect va fi construit de la zero un mic „sat” care își propune să readucă în atenție puterea meșteșugurilor de a salva lumea. Satul meșteșugurilor își propune să devină un loc îndrăgit atât de copilul plin de energie și curiozitate cât și de adultul obosit de viața trăită în viteză și stres.
În Satul meșteșugurilor se vor practica prelucrarea lemnului, fierăria, prelucrarea stufului, olăritul, țesutul, morăritul tradițional, prelucrarea fructelor, legumelor și a plantelor medicinale. Satul va avea atât o componentă de producție și vânzare, dar și una educativă, fiind un loc deschis vizitării și în care se vor organiza demonstrații și ateliere de meșteșuguri pentru copii și adulți.
Proiectul este finanțat de Innovation Norway, prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, în cadrul domeniului de finanțare Inovare în Industria Verde – România, ce susține proiectele cu impact pozitiv asupra mediului.
Satul meșteșugurilor este o continuare firească a activităților desfășurate până acum de Asociația Moara de hârtie, un vis devenit proiect câștigător în 2014! Fiți alături de noi pe acest nou și palpitant drum! 🙂
Cărțișor – Mărțișorul de la Moara de hârtie
NOU! Puteţi găsi în magazinul nostru online toate Cărţişoarele şi mărţişoarele realizate cu drag la Comana!
Noul concept de mărțișor de la Moara de hartie se numește “Cărțișor”.
Poate avea coperte din hârtie manuală cu plante și mini-pagini din hârtie reciclată. Pentru o notă poetică, filele Cărțișorului sunt presărate cu versuri de primăvară, creație Moara de hârtie. Ori, dacă-l preferați sub formă de carte în miniatură, paginile pot fi din foi de cărți deteriorate, reciclate creativ prin programul nostru: Dă o șansă cărților. Pentru comenzi, vă rugăm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro.
Cărțișor, cheamă primăvara-n zbor!
- Publicat în jurnal, moara, produse si servicii, Proiecte
Comunicat de presă – Verna-cultura. Meşteşuguri tradiţionale în contextul arhitecturii contemporane
Asociația Moara de hârtie împreună cu Facultatea de Arhitectură a Universităţii „Spiru Haret” vă invită la evenimentul de încheiere al proiectului cultural „Verna-cultura. Meşteşuguri tradiţionale în contextul arhitecturii contemporane” desfăşurat în data de 17.11.2015, începând cu orele 17.00, la Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecţilor din România, situat în str. Jean Louis Calderon, nr. 48, sector 2, Bucureşti. În cadrul evenimentului se va vernisa expoziţia itinerantă „Şcoala de vară Verna-cultura. Meşteşuguri tradiţionale în contextul arhitecturii contemporane” şi se va lansa Ghidul de bune practici, ambele prezentând activităţile derulate în cadrul proiectului.
Re-cunoașterea meseriilor tradiționale din domeniul construcțiilor reprezintă însăși re-cunoașterea specificului arhitecturii românești. Cu acest scop, Asociaţia Moara de hârtie în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură a Universităţii “Spiru Haret” şi Fundația Europeană pentru Dezvoltare Ecodurabilă a organizat în perioada 13–23 iulie 2015 Şcoala de vară „Verna-cultura. Meşteşuguri tradiţionale în contextul arhitecturii contemporane”, în localitatea Comana, jud. Giurgiu, adresată unui număr de 15 arhitecţi debutanţi şi finanţată din Fondul „Timbrul Arhitecturii”, prin intermediul Sesiunii de proiecte culturale 2015 a Uniunii Arhitecţilor din România.
Prin derularea Școlii de vară, tinerii arhitecți au avut posibilitatea să participe la module teoretice și practice care au avut ca scop cunoașterea tehnicilor de realizare a construcțiilor tradiționale de tip vernacular. Seminariile teoretice la care au participat au fost completate cu vizitarea unor obiective din satul Comana, edificatoare în domeniul practicilor de construcție vernaculară. De asemenea, tinerii arhitecți s-au implicat pe șantierul proiectului Satul meșteșugurilor, un proiect al Asociației Moara de hârtie, unic în România, atât prin modalitățile tradiționale de construcție, cât și prin obiectivele socio-educative și culturale pe care le urmărește – construcția unui mic sat dedicat meșteșugurilor tradiționale, care să fie o sursă de venit pentru comunitate.
Mai multe detalii despre acest proiect puteți afla pe pagina de facebook Școala de vară Verna-cultura, pe site-ul Asociației Moara de hârtie www.moaradehartie.ro și pe site-ul Universității „Spiru Haret” www.spiruharet.ro.
Persoana de contact: Lect.dr.arh. Andreea Matache, Universitatea „Spiru Haret”, initiator proiect
Telefon: 0728294218, email: arhmatache@yahoo.com
- Publicat în mass-media, moara, muzeu, Proiecte
1, 2, 3 mai – Porți deschise la Moara de hârtie
În zilele de 1, 2 și 3 mai, vă așteptăm cu bucurie să vizitați Moara de hârtie! Pe lângă vizitarea atelierului-muzeu, suntem dornici să vă povestim despre frumoasele noastre proiecte, să ne împărtășiți păreri, idei și, poate, să găsim împreună modalități de colaborare și sprijin.
După câțiva ani în care ne-am canalizat din ce în ce mai susținut eforturile către transformarea unei idei în realitatea care să dea frumusețe și sens vieților noastre, Moara de hârtie devine un loc din ce în ce mai apreciat deopotrivă de cei mari și de cei mici. Bucuria și încântarea pe care ne-au transmis-o de fiecare dată miile de vizitatori care au trecut pe la noi, ne-au convins că e minunat că am creat acest mic univers încărcat de povești și sensuri tainice.
Din 2009, de când ideea Morii de hârtie s-a înfiripat în sufletele noastre, multe au fost întâmplările prin care am trecut. Am trăit momente de o nespusă bucurie, am cunoscut oameni de o neasemuită frumusețe interioară și am reușit să plantăm semințe care au început să rodească. Cu trecerea timpului, ne-am dat seama că mai toți oamenii care ne-au fost cu adevărat aproape și ne-au ajutat în acțiunile noastre temerare, ne erau sau ne-au devenit prieteni. Că fără ei, Moara ar fi rămas, poate, o idee și, dacă nu erau acești prieteni dintotdeauna sau alăturați pe parcurs, nu am fi ajuns în aceste clipe frumoase și pline de speranțe.
De aceea, ne-am gândit că vrem să continuăm să dăm aripi ideilor noastre împreună cu toți cei care cred în noi și ideile noastre. Suntem oameni care, la începutul acestei povești, au încercat să se descurce singuri, dar în toți acești ani am învățat să renunțăm la mândrie și să cerem ajutorul. Și, de fiecare dată, familia și dragii noștri prieteni ne-au întins mâini puternice de ajutor. Am fost plăcut surprinși să vedem cum oameni pe care doar îi cunoscusem s-au atașat de noi și de Moară și ne-au oferit tot sprijinul de care erau capabili. Ne-am dat seama că de fapt, prieteni sunt peste tot, numai că nu-i cunoaștem încă, trebuie doar să găsim acea cale de a-i chema și vor veni către noi. Ceea ce am și început să facem în această primăvară și în celelalte ce vor mai fi.
Prin urmare, cine ne aude glasul și vrea să ne cunoască povestea, visele și, proiectele, este așteptat cu nerăbdare vineri, sâmbătă și duminică la Moara de hârtie din Comana. Vă vom povesti, în special, despre cel mai nou și mai complex proiect al Asociației Moara de hârtie, Satul meșteșugurilor, proiect finanțat de Innovation Norway, prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, în cadrul domeniului de finanțare Inovare în Industria Verde – România, ce susține proiectele cu impact pozitiv asupra mediului.
Orele la care vă așteptăm sunt: 11.00, 13.00, 15.00, 17.00. Înscrierile se fac pe e-mail la dana@moaradehartie.ro, prin mesaj pe pagina de facebook sau la telefon 0724.290.010. Intrarea va fi liberă. Totuși, dacă vă place la noi și credeți în proiectele pe care vrem să le dezvoltăm, orice donație este mai mult decât binevenită și ne ajută să mergem înainte, spre folos și bucurie!
Vă așteaptă cu prietenie,
Echipa Moara de hârtie
Școala de vară Verna-cultura. Meșteșuguri tradiționale în context contemporan
Re-cunoașterea meseriilor tradiționale din domeniul construcțiilor reprezintă însăși Re-cunoașterea specificului arhitecturii românești. Recursul la origini nu înseamnă adoptarea unei viziuni paseiste ci căutarea sustenabilității elementelor arhitecturii vernaculare, un bogat repertoriu patrimonial care se pierde odată cu lipsa practicării meșteșugurilor edificatoare. Școala de vară Verna-cultura. Meșteșuguri tradiționale în context contemporan, se va derula la Comana, în perioada iunie-iulie 2015, în cadrul proiectului Satului meșteșugurilor, cu co-finanțarea Uniunii Arhitecților din România, în cadrul unui proiect derulat de Asociația Moara de hârtie în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură a Universității Spiru Haret și Fundația Europeană pentru Dezvoltare Ecodurabilă.
Prin derularea Școlii de vară, tineri arhitecți vor dobândi noi competențe în domeniul restaurării patrimoniului construit, având astfel posibilitatea practică de inițiere și deprindere a abilităților de cunoaștere și utilizare a meseriilor, a materialelor și tehnicilor de realizare a construcțiilor tradiționale de tip vernacular, specifice atât lucrărilor de restaurare a clădirilor de patrimoniu cât și edificării unor spații noi construite în spiritul bioarhitecturii. Activitatea practică va fi coordonată de arhitecți, meșteri populari și specialiști în domeniul practicilor de construire vernaculare. Coordonatorul științific al proiectului este d-na Lect. Univ. Dr. Andreea Matache, căreia îi mulțumim și îi suntem recunoscători pentru încrederea și susținerea constantă acordată proiectului Satul meșteșugurilor.
Despre Satul meșteșugurilor
Satul meșteșugurilor din Comana va fi un loc ce își propune să pună în valoare meșteșugurile. Prin puterea lor creatoare, credem că meșteșugurile sunt o șansă de a redescoperi valorile trecutului, de a privi mai atent și mai responsabil lumea în care trăim și poate reprezenta un mod de viață care să schimbe în bine viețile oamenilor. Satul meșteșugurilor va fi în același timp un loc destinat vizitării și practicării meșteșugurilor, cât și un spațiu destinat manufacturării produselor tradiționale. În Satul meșteșugurilor se vor practica prelucrarea lemnului, fierăria, prelucrarea stufului, olăritul, țesutul, morăritul tradițional, prelucrarea fructelor, legumelor și a plantelor medicinale. Obiectele realizate în cadrul atelierelor vor fi comercializate în cadrul Satului meșteșugurilor.
În incinta Satului meșteșugurilor, lemnul, acest material viu și prietenos va fi prelucrat și valorificat atât pentru a fi folosit în construcții, cât și pentru obiecte utilitare și decorative. La atelierul de lucru în lemn, vom inova și vom crea într-o manieră originală, obiecte unicat ce vor spune în cel mai autentic mod povestea lemnului.
Fierăria Luca va fi atelierul care va reînvia meșteșugul aproape uitat al fierăriei, unul dintre meșteșugurile în care strămoșii noștri s-au dovedit a fi foarte pricepuți acum mii de ani. Să vii și să vezi cu ochii tăi forja în care se încinge fierul, apoi să asiști la modelarea și transformarea lui, reprezintă momente spectaculoase care te fascinează și te ajută să ai o viziune mai completă asupra meșteșugului și nu numai.
Împletiturile din stuf se vor integra foarte bine în contextul Satul meșteșugurilor, situat lângă Delta Neajlovului, o zonă în care stuful ocupă un areal semnificativ. Conceptul proiectului își propune ca acest frumos meșteșug să contribuie la dezvoltarea acestui ansamblu și să aducă un plus de autenticitate și de farmec Satului meșteșugurilor.
Am numit atelierul de țesut “Atelierul cu rost” de la rostul care trebuie realizat în timpul țeserii la războiul de țesut. Cum nicio țesătură nu poate fi țesută fără “rost” și cum „a-ți face un rost în viață” este scopul primordial al fiecărui individ, ne-am gândit ca atelierul dedicat meșteșugului țesutului, cusutului și brodatului să poarte acest nume și să fie astfel, prin miile de rosturi care se vor înfiripa la războiul de țesut, mai aproape de împlinirea rostului său.
După plimbarea printre meșteri și meșteșugari, după ce ți-ai hrănit sufletul cu poveștile din jurul „Cuhnia brâncovenească”, locul în care te poți hrăni și trupește. Aici vei putea savura zacuști, tocănițe, gemuri, siropuri toate produse natural. Ba chiar, dacă ai un pic de răgaz, poți să te răsfeți și cu un ceai de plante culese din împrejurimile Comanei.
„Moara cu povești” și Brutărie
Așa cum pe vremuri, în orice sat tradițional exista cel puțin o moară, și în Satul meșteșugurilor va exista una. Și nu orice moară, ci una cu povești și care deapănă povești. Moara Piroșoiu strămutată la Comana de pe Valea Mureșului, din Satul Ibănești, va reprezenta spațiul în care copiii și adulții vor intra în contact cu un univers de poveste impregnată cu iz de lemn vechi, aromă de pâine și bucurie.
La „Olarniță”, meșteșugul olăritului, un meșteșug aproape magic, care transformă o mână de lut într-un vas de o frumusețe aparte, va dărui bucurie tuturor celor care vor vizita atelierul de olărit. În Satul meșteșugurilor vom practica și ceramica tradițională, dar vom avea și abordări inovatoare ce vor pune mai mult în evidență priceperea meșterilor olari și frumusețea meșteșugului.
Proiectul este derulat de Asociația Moara de hârtie și finanțat de Innovation Norway, prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, în cadrul domeniului de finanțare Inovare în Industria Verde – România, ce susține proiectele cu impact pozitiv asupra mediului.
- Publicat în Proiecte
Incursiune inedită în lumea cărţii şi a tiparului
Proiectul Incursiune inedită în lumea cărţii şi a tiparului, desfășurat în perioada august – noiembrie 2012, a avut ca obiectiv principal organizarea de ateliere interactive de educaţie culturală privind tematica tiparului şi cărţii, pentru elevii claselor I-VIII din Bucureşti şi judeţele Sibiu şi Giurgiu.
Proiectul a început cu o documentare privind apariţia şi dezvoltarea tiparului în Europa şi în România, evidenţiind evoluţia sincronă a tiparului sas şi român, şi a continuat cu pregătirea atelierelor propriu-zise. Acestea au fost structurate şi adaptate vârstei copiilor, urmărind atât o mai bună înţelegere a acestui domeniu cât şi familiarizarea şi apropierea de universul cărţii.
De aceea, am pigmentat povestea cărţii şi a tiparului cu materiale vizuale tipărite pe hârtie manuală, instrumente pentru tipar, suporturi de scris, machete, litere de tipar înalt. Am combinat informaţiile transmise intr-un mod foarte interactiv cu partea practică, de atelier, toate acestea realizându-se într-o atmosferă prietenoasă, plină de voie-bună, propice procesului de învăţare.
Astfel, pe parcursul proiectului, 1351 de elevi şi 48 de profesori au participat la cele 52 de ateliere de educaţie culturală organizate în incinta şcolilor. Atât numărul elevilor participanţi preconizat la începutul proiectului (1200 de elevi), cât şi cel al atelierelor (48 de ateliere) fiind depăşit, datorită solicitărilor de extindere a proiectului venite din partea unora dintre şcoli.
În cadrul proiectului a fost publicat şi un Ghid ce îşi propune să ofere profesorilor interesaţi un instrument uşor de utilizat pentru integrarea elementelor ce ţin de istoria şi meşteşugul tiparului în activităţile lor de la clasă.
Ghidul cuprinde trei părţi:
- Prima parte prezintă cele mai relevante elemente ce ţin de istoria tiparului: suporturile de scris, cartea manuscrisă, inventarea tiparului şi istoria tiparului pe teritoriul ţării noastre.
- Cea de-a doua parte se concentrează pe introducerea unor elemente de tehnică a tiparului înalt.
- A treia parte este constituită de o serie de planşe cuprinzând reproduceri ale unor pagini de carte şi gravuri medievale, ce pot fi folosite ca atare de profesor în clasă, ca ilustrări ale celor învăţate.
În plus, bibliografia menţionează cele mai importante publicaţii care au fost consultate şi din care se pot extrage informaţii suplimentare asupra celor prezentate în manual.
- Publicat în Proiecte