Lansare Cărţişor de Autor Nichita Stănescu

Muzeul Național al Literaturii Române și Moara de hârtie vă invită joi, 8 februarie 2018, ora 19.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), la lansarea unui mărțișor literar aparte – Cărţişorul de Autor Nichita Stănescu. Cărțișorul de Autor Nichita Stănescu a fost manufacturat în Atelierul-muzeu Moara de hârtie din Comana. Participă la lansare Mircia Dumitrescu și Zoltan Octavian Butuc.

De ce Cărțișor? Pentru că în lada de zestre a poporului nostru există un obicei străvechi, cel al Mărțișorului, iar cartea merită purtată în dreptul inimii.

Cărțișorul de Autor, lansat anul trecut cu versurile poetei Ana Blandiana, continuă cu un alt nume de aur al literaturii române: Nichita Stănescu, ale cărui versuri vor înnobila filele Cărțişorului de Autor din acest an.

De ce Nichita Stănescu? Simplu. Pentru că: „Răsăritul stelelor e cu mult mai măreţ decât răsăritul soarelui! Adevărul, care oricum ne este refuzat, e mai puţin important decât dragostea, pe care urmează abia s-o pierdem. Globul pământesc este mult prea mic şi mult prea neîncăpător ca să ai dreptul singuratic la eroare. Fii perfect aici, ca să poţi greşi între două stele, unde e loc liber şi imens, şi înţelegere pe măsură!”, dar și pentru că „Cea mai mare fericire este să simți că cineva te iubește, nu să știi, ci să simți”.

Acest cadou cultural va fi disponibil în trei variante, potrivite pentru toți cei ce doresc să ofere daruri sensibile în prag de primăvară. Prima variantă este o ediție bibliofilă, o mică bijuterie manufacturată în 33 de exemplare numerotate, realizate din hârtie de mână din bumbac, însoţite de câte o serigrafie semnată de Mircia Dumitrescu.

De ce 33? Nu neapărat pentru că este un număr plin de semnificații, cât mai ales pentru că în 1933 s-a născut cel care a schimbat fața limbii române prin POEZIA lui, Nichita Stănescu.

Cărțișorul de Autor va fi disponibil și în varianta din hârtie de mână reciclată, așezat într-o cutie sub formă de carte, cât și o variantă cu copertele din hârtie de mână și interiorul din hârtie reciclată, atașat pe o cartolină din hârtie reciclată de artă.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. În acest sens, pentru o mai bună organizare, vă rugăm să ne trimiteți un e-mail la adresa: relatiipublice@mnlr.ro.

Vârsta minimă de participare 9 ani.

Vă așteptăm cu drag!

SUS