ATELIERUL DIN COPAC

Sâmbătă, 13 mai 2017, de la ora 15:00, vă invităm la un atelier de poveste: Atelierul din copac, cu scriitoarea Iulia Iordan!
În cadrul atelierului, inspirat de cartea „Luli și căsuța din copac”, scrisă de Iulia Iordan, copiii sunt invitați, pe de o parte, să exploreze senzorial lumea copacilor: frunze, scoarță, rădăcini, rășină, crenguțe, semințe, muguri, diverse esențe de lemn, etc. Pe de altă parte, copiii vor fi introduși într-o lume cu povești vechi despre plop și salcie, vor participa apoi la jocuri de grup prin care vor afla despre fragilitatea ecosistemelor pădurii, vor compara propriile amprente cu cele ale arborilor, vor afla despre copacul vieții și, în funcție de vreme, împreună cu întregul grup vor observa lumea vie a copacilor din împrejurimi. La partea practică a atelierului, copiii vor realiza căsuțe din hârtie de agățat în copaci, decorate cu elemente naturale.
Costul atelierului este de 35 lei/copil, incluzând și vizita ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana. Pe durata atelierului, părinții însoțitori pot vizita Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor. Taxa de vizită ghidată pentru adulți este de 15 lei/persoană sau 10 lei/persoană – vizita simplă. În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură.
Detalii despre vizitare și alte evenimente găsiți aici.
Pentru înscrieri, vă invităm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon  0723 266 262.
Vă așteptăm numeroși!
Sâmbătă, 6 mai 2017, la aniversarea primului an de viaţă a Satului meșteșugurilor, îi invităm de la ora 14:00 la un atelier-bucurie pe cei care încă se mai bucură de copilărie: Dintr-un lemn fermecat, jucărie mi-am creat!
Copiii vor avea ocazia să se apropie de lemn, adevărat dar al naturii, vor asculta și împărtăși povești despre acest material viu, bogat, fascinant! Vor descoperi tipuri de lemn, de obiecte din lemn folosite în satele de odinioară, dar și cum și cine lucrează cu această comoară!
Și pentru că în Satul meșteșugurilor se povestește, dar mai ales se meșterește, toţi copiii vor crea cu mâinile lor o frumoasă jucărie, să le rămână amintire.  Atelierul este deschis copiilor între 6 și 10 ani.
Costul atelierului este de 50 lei/copil, incluzând și vizita ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana!
Pe durata atelierului părinții însoțitori pot vizita Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor. Taxa de vizită ghidată pentru adulți este de 15 lei/persoană sau 10 lei/persoană vizită simplă. În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru detalii și înscrieri, nu ezitaţi să ne contactaţi la echipa@moaradehartie.ro sau la 0723 266 262.
Vă așteptăm cu nerăbdare la aniversare!
Dragi prieteni,
În data de 9 iulie 2017, ora 14:00, vă invităm la atelierul Învățăm, ne jucăm și măcinăm în Satul Meșteșugurilor!
Împreună vom păși în lumea cerealelor, a boabelor dătătoare de energie, dar și într-o poveste cu totul specială, cea a bobului de grâu, pe care îl vom însoți în lungul său drum, la capătul căruia vom înțelege cum ajunge el, dintr-un bob atât de mic, să devină pâine.
Copiii vor înțelege importanța morilor, călătorind în timp pe vremea când oamenii măcinau manual, depunând un efort istovitor, apoi cu ajutorul animalelor, până să ajungă să folosească darurile naturii, forța apei și a vântului. Vom afla împreună ce se întâmplă la o moară, văzând și atingând cereale atât în stadiul de boabe, cât și de făină, vom vedea care este structura bobului, îi vom observa învelișul și germenele, din care iese viitoarea plantă, copiii vor vedea grâul încolțit și spicele bogate, din care se recoltează boabele cele hrănitoare și vor afla diferența dintre pâinea albă, neagră și intermediară. Apoi micii exploratori vor trece la partea practică, în care vor măcina ei înșiși cereale, folosind mori manuale, ca pe vremuri. La final, copiii nu vor pleca de la noi doar cu amintiri de neuitat, ci vor lua acasă și o cantitate simbolică din ceea ce au măcinat în timpul atelierului!
Atelierul va fi organizat în Satul meșteșugurilor la orele 14.00, pentru copii cu vârste între 3 şi 7 ani. Părinții care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag!

ATELIER DE TIPAR MANUAL

Duminică, 18 iunie 2017, orele 14.00, vă invităm la Moara de hârtie din Comana la atelierul de tipar manual.
Ce este tiparul înalt? Cine erau zețarii și ce făceau ei într-o tipografie? Cum se culegeau literele pe vremuri? Cum se tipărește manual? Ce instrumente și ce echipamente se foloseau odinioară? sunt întrebări la care veți primi răspunsul la atelierul nostru. Și nu doar că veți afla informații noi sau veți vedea exponatele de tipar și legătorie din micul nostru atelier-muzeu, dar veți și tipări manual un text, pe care îl veți păstra ca amintire.
Taxa de participare pentru acest atelier este de 30 lei de persoană. Însoțitorii care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm să petreceți o zi presărată cu artă și meșteșuguri!
7 mai 2016, Ziua Satului meșteșugurilor din Comana, este o zi scrisă cu litere de-o șchioapă în sufletele noastre!  Ziua în care, pentru prima oară, v-am invitat pe toți să ne vizitați și să ne bucurăm împreună de începuturile unei idei în care credem și care începea atunci să prindă rădăcini.
Iată că a trecut primul an. Un an în care am învățat multe și ne-am străduit să facem să trăiască o idee care pentru mulți pare aproape imposibil de pus în practică în zilele noastre – aceea că meșteșugurile și activitățile creative pot susține o comunitate. Și chiar are o doză de imposibil ideea noastră, dar noi credem cu tărie că atunci când te dedici cu toată inima și ai răbdare, totul devine posibil!
Avem multe să vă povestim după primul an de Satul meșteșugurilor, de aceea vă invităm să sărbătorim pe 6 și 7 mai într-un Week-end aniversar, după următorul program:
Sâmbătă, 6 mai 2017
– 12.00-19.00 – Demonstrații interactive în atelierele de: hârtie manuală, țesut la război, papură,  ceramică.
– 14.00 – Dintr-un lemn fermecat, jucărie mi-am creat! – atelier de transformat lemnul într-o jucărie simpatică, pe care participanții o vor lua ca amintire acasă.
– 16.00 – Șezătoare la aniversare – vă invităm să brodați alături de noi, să ascultați cum era la o „furcărie” la Comana și să ne simțim bine împreună, ascultând glumele și ghicitorile spuse cu har de tanti Mituța.
Duminică, 7 mai 2017
– 12.00-19.00 – Demonstrații interactive în atelierele de hârtie manuală, țesut la război, papură, ceramică.
– 13.00 – Ansamblul de copii ,,Fluierașii” din Comana, coordonați de domnul învățător Ionel Cucu, ne va încânta cu un colaj de cântece din folclorul românesc.
– 14.00 – Spre inima Satului – căutare de comori. Copiii vor avea de căutat, ca niște mici arheologi, „inima Satului”, cercetând și explorând spațiul Satului meșteșugurilor! Operațiunea va fi asezonată cu distracție și surprize plăcute!
– 16.00 – Merindar aniversar! Citim împreună povești românești! Merindarul era pe vremuri, o mini-căsuță din lemn care, în satele din Vrancea, se punea la poartă, cu fructe și apă pentru călători. Merindarul nostru este cu totul și cu totul special. El va conține mereu hrană pentru suflet – cărți frumoase pe care vizitatorii noștri să le poată citi așezați pe băncuță.

ÎN POVESTEA LUI APOLODOR

Cine nu a auzit de pinguinul Apolodor, fost pe vremuri călător? Cine nu s-a mirat, amuzat și relaxat citind despre năstrușnicia lui și a celorlalte personaje răspândite prin toate colțurile lumii?

Să mai fie cineva care nu a intrat încă în poveste și nu s-a împrietenit cu personajele ei? De-o fi așa sau nu, noi oricum vă invităm În povestea lui Apolodor, chiar în Comana lui Gellu Naum, duminică, 2 iulie 2017, împreună cu profesoara și artista Cosmina Dragomir, talentată scriitoare, ce se va folosi de culoare pentru a ilustra povestea pinguinului poznaș.

Și pentru că ne dorim să luați cu voi acasă o frântură din poveste, ne-am gândit că ar fi bine să vă pictați personajul preferat, pe tricoul preferat, așa că nu uitați să-l aduceți cu voi.

Totuși, vom avea și noi tricouri disponibile, însă nu garantăm că veți găsi mărimea potrivită! 🙂

Costul atelierului este de 40 lei/participant, incluzând și vizita ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana. Însoțitorii care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană).

În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură.

Detalii despre vizitare găsiți aici.

Pentru înscrieri și orice alte detalii, vă invităm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon  0723 266 262.

Vă așteptăm cu drag și dor, ca pe orice „asemănător”, să-l pictăm pe Apolodor!

Weekend-ul copilăriei

Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor sunt locuri calde și prietenoase în care cei care ajung simt adierea înviorătoare a copilăriei, a traiului tihnit de altădată, a bunicilor care aveau îndeletniciri dătătoare de pace și bucurie. Aici vă invităm să poposiți cât mai des, să vă liniștiți și să vă bucurați de toate cele pe care am reușit să le creăm până acum pentru cei în căutarea unei atmosfere binefăcătoare.
Noi sărbătorim copilăria în fiecare zi, dar Ziua copilului merită o sărbătorire mai specială, astfel că ne-am gândit să îi dedicăm două zile pline de candoare și zâmbet.
Pe durata celor două zile, v-am pregătit demonstrații interactive de hârtie manuală, păpuși din papură, țesut la război, dar și un atelier de creat mini-opinci împreună cu  Zestrea Bisoceană.
Cadoul din partea noastră, pe care îl va primi fiecare vizitator care se simt copil, indiferent de vârstă, va fi să-și realizeze gratuit câte o foaie de hârtie manuală la Moara de hârtie. În plus, ne-am gândit să colorăm ziua nu numai cu baloane colorate ci și pictându-ne cu mici motive populare românești.
Participarea la demonstrațiile interactive la care vă puteți crea un obiect pe care îl puteți lua acasă se face achitând contravaloarea unui galben sau doi, care este de 10 lei, în funcție de obiectul realizat. Mini-opincile vor putea fi folosite ca brelocuri, iar costul este de doi galbeni/mini-opinca. Pictura unui motiv popular va putea fi realizată achitând contravaloarea unui galben.
Detalii despre taxele de vizitare ale Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor și reducerile pentru familii le găsiți aici.
Vă așteptăm să redeveniți copii printre copii, bucurându-vă de darurile și surprizele noastre!

ATELIER DE OPINCĂRIT

În data de 1 iulie 2017, prietenii de la Asociația Zestrea Bisoceană vin în Satul meșteșugurilor să ne învețe să facem opinci.
În cadrul celor două ateliere, participanții vor asculta povești despre istoria opincilor dar își vor şi confecționa opinci din piele şi vor și pleca acasă cu ele.
Costurile sunt 60 de lei perechea pentru copii și 80 de lei perechea pentru adulți. Însoțitorii care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm să petreceți o zi presărată cu artă și meșteșuguri!

ATELIER DE PÂINE CU MAIA

Sâmbătă, 10 iunie, orele 14.00, vă invităm la un eveniment menit să ne iniţieze în tainele unui aliment primordial, încărcat de semnificaţii şi simboluri, al cărui destin se împleteşte de mii de ani cu cel al omului – pâinea. Hrană esenţială, pâinea – căci despre ea este vorba – este viaţă, bucurie, jertfă şi comuniune.
Împreună cu Corina Munteanu de la Atelierul de pâine, vă aşteptăm în Satul meşteşugurilor să  descoperim secretele pâinii tradiţionale cu maia şi să ne bucurăm de un moment – resursă pentru viaţă şi sănătate.
Evenimentul durează aproximativ trei ore, iar taxa de participare este de 100 lei de participant. Însoțitorii care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm cu drag!
Sâmbătă, 27 mai, orele de bucurie pe care le vom petrece prin Satul meșteșugurilor vor fi și în compania lui Beatrice și a lui Florin Iordan. O familie de artiști inimoși care ne vor invita întâi și întâi la o șezătoare. Și nu orice fel de șezătoare, ci una cu fluiere și povești, în care artele se împletesc în cel mai firesc mod cu poveștile și voia bună.
La șezătoare veți vedea o mulțime de instrumente tradiţionale româneşti, le veți asculta sunetele și la final, veți compune fundalul sonor al unui basm, ba chiar veți dansa ca să vă bucurați inima.
Șezătorile cu fluiere și povești sunt programate de la orele 14:00 și 17:00. Taxa de participare este de 35 lei de persoană. Părinții care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm să petreceți o zi presărată cu artă și meșteșuguri!