PROGRAM DE VIZITARE

Zilele de vizitare fără programare le puteţi găsi pe prima pagină.

Orar: 12:00 - 18:00 (lunile calde),
12:00 - 16:00 (lunile de toamnă/iarnă).

Orar Noaptea muzeelor: 18.00 - 23.00 (ultima intrare: 22.30)

 

În restul timpului, organizăm ateliere, numai pe bază de programare, de luni până sâmbătă, pentru grupuri de minim 15 persoane (adulți și/sau copii). Programările se fac pe e-mail la programari@moaradehartie.ro sau pe telefon sau WhatsApp la 0784266262, cu minim 7-10 zile înainte de data vizitei. Mai multe detalii pe pagina Activităţi pentru grupuri.

Vă mulțumim că susțineți povestea noastră și vă așteptăm să ne vizitați și în 2024 în familie, cu prietenii, cu clasa sau cu colegii de serviciu!

Puteţi vizita Atelierul-muzeu Moara de hârtie ce găzduieşte cea mai mare colecţie de echipamente istorice de tipar şi legătorie din România, atelierul de hârtie de mână, atelierele de ţesut la război, lucru cu papura, fierărie, ceramică şi lucru în lemn.

Atelierele şi evenimentele la care vă invităm să participaţi vor fi anunţate pe pagina Evenimente.

În funcţie de programul colegilor noşti, puteţi participa la demonstraţii interactive de hârtie de mână, păpuşi din papură, ceramică, bătut monede, lucru în lemn.

Puteţi lua masa la noi sau organiza evenimente la Bucătăria Dealul Morii, o întreprindere socială în care lucrează oameni din comunitate şi care ajută cu mâncare gătită persoanele vulnerabile din comunitate.

 

Tarifele de intrare în timpul week-end-urilor de vizitare: 20 de lei pentru adulți, 15 lei pentru copii de vârstă preşcolară, elevi, pensionari, persoane cu dizabilităţi. Copiii sub 3 ani nu achită tariful de intrare.

Demonstraţiile interactive au costuri diferite, în funcţie de tematică.

 

Dacă doriți să ne vizitați în afara week-end-urilor de vizitare, o puteți face doar în situația în care avem capacitatea de a organiza vizita dvs. și doar cu programare (e-mail la programari@moaradehartie.ro sau telefon/WhatsApp la 0784266262). Tariful minim de intrare este de 100 de lei. Tariful de vizitare pentru mai multe persoane este de 20 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii de vârstă preşcolară, elevi, pensionari, persoane cu dizabilităţi. Copiii sub 3 ani nu achită tariful de intrare. 

 

Vizitele în limba engleză se pot realiza doar cu programare (e-mail la programari@moaradehartie.ro sau telefon/WhatsApp la 0784266262). Tariful minim de intrare este de 150 de lei. Tariful de vizitare pentru mai multe persoane este de 30 de lei pentru adulți și 20 lei pentru copii de vârstă preşcolară, elevi, pensionari, persoane cu dizabilităţi. Copiii sub 3 ani nu achită tariful de intrare.

 

În Ansamblul Moara de hârtie–Satul meșteșugurilor lucrăm de luni până sâmbătă cu grupuri, în special de copii, care participă la atelierele noastre educative și interactive. Atelierele la Moara de hârtie şi Satul meşteşugurilor se organizează cu programare prin e-mail la programari@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0784266262.

În zilele când nu lucrăm cu publicul, continuăm lucrul în ateliere şi la Bucătăria Dealul Morii gătind pentru copiii și bătrânii din comunitate de care ne ocupăm, pregătind materialele de lucru pentru ateliere, obiecte manufacturate pe care le vindem pe site, în librării și la Expoziția noastră cu vânzare şi lucrând la întreținerea și dezvoltarea spațiului nostru.

Prin plata tarifului de intrare, prin cumpărarea obiectelor manufacturate, prin participarea la atelierele noastre și prin donații, susțineți existența acestui spațiu care promovează valorile satului românesc de odinioară și în care puteți regăsi o atmosferă de tihnă și bucurie prin intermediul meșteșugurilor și activităților creative desfășurate de oamenii care s-au alăturat acestui proiect.

Vă invităm să ne susțineți în proiectele noastre și să deveniți unul dintre cei 1000 de prieteni care ne susțin pentru a putea merge mai departe!

 

Vă mulțumim pentru prietenie!

SUS