Meșteșuguri pentru dezvoltare locală
luni, 15 iulie 2019
Asociația Moara de hârtie începe un nou proiect dedicat meșteșugurilor şi comunităților rurale. Proiectul „Meșteșuguri pentru dezvoltare locală”, finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. El este o continuare firească și binevenită a proiectului „Comunitățile din Câmpia Română (re)descoperă meșteșugurile” și are ca scop promovarea meșteșugurilor ca alternativă viabilă de dezvoltare economică a comunităților, cu precădere în beneficiul grupurilor vulnerabile.
Parte a patrimoniului cultural imaterial al umanității, meșteșugurile pot fi transformate în vectori de dezvoltare a comunităților rurale și nu numai. Prin acest proiect, copii din școli din județele Călăraşi, Giurgiu, Olt și Teleorman și din secțiile de pneumoftiziologie infantilă din spitale din București și Constanța vor afla ce înseamnă meșteșugurile, cât de importante sunt și ce schimbări pozitive pot aduce în viața de zi cu zi.
Proiectul „Meșteșuguri pentru dezvoltare locală” este derulat împreună cu Asociaţia pentru sprijinirea pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă și își propune susținerea a cel puțin 136 de ateliere de meșteșuguri precum țesut la război, lucru cu papura, lucru cu lemnul, ceramică, având ca participanți cel puțin 1400 de copii, majoritatea dintre ei fiind cu risc de abandon şcolar sau discriminare. Prin proiect, vor fi create două noi cercuri de meșteșuguri, va fi consolidată activitatea a cel puțin 6 cercuri de meșteșuguri deja existente şi vor fi organizate cel puțin 8 expoziții de meșteșuguri.
Șezătorile, atelierele de meșteșuguri, cercurile de meșteșuguri și expozițiile din cadrul proiectului vor fi căi de descoperire pentru copii si adulți a modului în care meșteșugurile tradiționale le pot schimba viaţa. Vizita copiilor din mediul rural în Satul meșteșugurilor din Comana, un loc în care meșteșugurile au fost readuse la viață și puse în valoare de către o comunitate care își câștigă existența cu ajutorul lor, este o dovadă că meșteșugurile pot supraviețui și pot deveni o sursă de venit pentru mediul rural. Atelierele de meșteșuguri din spitalele de pneumoftiziologie vor aduce mai aproape de meşteşuguri copii care nu participă la activități școlare perioade lungi de timp și care sunt succeptibili de discriminare.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să vă adresați echipei de proiect pe e-mail la echipa@moaradehartie.ro, persoană de contact: Ion Georgescu, telefon 0743266262.
Programul #ÎNSTAREDEBINE este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a programului „În stare de bine”. Întreaga răspundere asupra corectitudinii si coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
- Publicat în satul mestesugurilor, Proiecte, Ateliere
Fară comentarii