Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, orele 14.00, începem să ne pregătim de magia sărbătorilor de sfârșit de an, modelând lutul. Cristina Ciobanu, artist ceramist, va fi cea care ne va îndruma în crearea decorațiunilor, care vor da o notă mult mai personală și sensibilă bradului de Crăciun.
Fiecare participant își va crea trei decorațiuni unicat, personalizate după propria imaginație. Decorațiunile vor putea fi luate acasă la finalul atelierului. Cei care vor dori să și le picteze sunt invitați și la atelierul de joi, 30 noiembrie 2017, orele 14.00, când ne vom ocupa de înfrumusețarea prin culoare a decorațiunilor noastre. Puteți participa la oricare dintre cele două ateliere sau, mai bine, la ambele.
Taxa de participare este de 40 lei/participant pentru atelierul de modelare a decorațiunilor și 50 lei/participant atelierul de pictură a decorațiunilor. Fiecare atelier include și vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana. Dacă doriți să participați la ambele ateliere, taxa de participare va fi de 80 lei/persoană. Părinții care însoțesc copiii la atelier vor putea ca pe durata atelierului să viziteze Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor, achitând taxa de vizită ghidată de 15 lei/participant.
Atelierele sunt deschise pentru copii. Pentru a participa, copiii trebuie sa aibă vârsta minimă de 6 ani.