Cum a fost sâmbătă la Moara de hârtie

Pentru noi astăzi a fost o altă zi de neuitat. Oaspeţii noştri au fost calzi, prietenoşi, încântaţi de ceea ce au descoperit în Comana. A fost o zi în care  ne-am bucurat şi am bucurat. Suntem recunoscători că astăzi  la Moara de hârtie, Mănăstirea Comana şi în Parcul Natural Comana am petrecut clipe magice, alături de oameni deosebiţi. 🙂 Mulţumim Fundaţia Calea Victoriei!

Acele, aţele, foile de hârtie şi restul uneltelor aşteptau cu răbdare venirea oaspeţilor (mai mult…)

Cartea oaspeţilor noştri

Prin iulie, vă anunțam că am pregătit prima carte de oaspeţi a Morii de hârtie, cartea în care vor scrie toți cei care îi trec pragul. O carte în care vrem să adunăm gândurile, urările de bine, ideile voastre pe care ați vrea să le punem în practică la Moara de hârtie.

Cartea este aici și vă așteaptă să-i umpleți paginile.

Cine ne-a mai trecut pragul

După inaugurare, Părintele Mihail, Stareţ al Mănăstirii Comana, ne-a mărturisit că şi ceilalţi călugări ai Mănăstirii  ar dori să viziteze Moara de hârtie și să cunoască tehnicile prin care, acum câteva sute de ani, se tipăreau primele scrieri religioase.

Ieri, am fost onoraţi să primim la Moara de hârtie vizita câtorva călugări ai Sfântului lăcaş, care s-au arătat încântaţi de micul nostru atelier-muzeu.

Iată şi câteva fotografii de ieri:

(mai mult…)

Dragii noştri,

vă invităm sâmbătă, 20 august 2011, începând cu orele 11.00, la prima şezătoare Moara de hârtie.

În atmosfera de poveste de la Comana, ne vom strânge cu toţii să aranjăm … litere.  Sunt litere de tipar înalt pe care noi le-am adus de prin ţară şi care s-au amestecat în drumul lor către Bucureşti şi apoi Comana.  Sunt litere cu ajutorul cărora vom scrie şi rescrie poveşti. Ale voastre, ale noastre, ale scriitorilor pe care îi iubim şi pe care ne dorim să îi publicăm la Moara de hârtie.

E nevoie de răbdare, atenţie, ochi buni, multe mâini dibace care să ia literă cu literă şi să o aşeze cu grijă în cutia în care îi este locul. Dar, mai ales, e nevoie de mult drag, ca treaba să meargă repede şi bine. 🙂

Vom asezona după – amiaza cu o discuţie interactivă despre litera de tipar înalt şi istoria ei, dar şi cu ceai, cafea şi, dacă avem răgaz până sâmbătă, cu prăjituri de casă.

Şezătorile Moara de hârtie sunt evenimente gratuite, adresate tuturor celor care vor să fie aproape de Moara de hârtie. În cadrul lor, veţi avea ocazia să învăţaţi lucruri noi, să vă implicaţi direct în activităţile noastre, să contribuiţi la dezvoltarea Atelierului – Muzeu Moara de hârtie şi, nu în ultimul rând, să petrecem împreună timp de calitate.

Participarea se face prin confirmare la adresa de e-mail: echipa(la)moaradehartie.ro

Vă mulţumim şi vă aşteptăm cu drag!