Tiparnița lui Gutenberg – varianta Moara de hârtie!
Dragilor,
În perioada ianuarie – aprilie 2013 desfășurăm proiectul „Tinerii (re)descoperă cultura europeană a tiparului” un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul Tineret în acțiune, Acțiunea 1.2. Inițiative ale tinerilor.
Prin acest proiect încercăm să deschidem mici ferestre către lumi uitate precum lumea tiparului manual. În acest sens, am implicat 4 tineri din Comana și București care au învățat lucruri noi despre acest domeniu, citind și documentându-se la Moara de hârtie sau vizitând muzee dedicate cărții și tiparului. Cunoștințele dobândite vor fi transmise elevilor de școală generală în cadrul atelierelor de tipar organizate la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Comana. Elevii vor participa gratuit la aceste ateliere, în urma cărora ne așteptăm ca elevii să conștientizeze cât de multe îi datorăm lui Johannes Gutenberg, inventatorul tiparului și cât de importante au fost și sunt cărțile în evoluția noastră ca oameni.
În timpul atelierelor, le vom arăta elevilor cum se tipărea pe vremuri folosind o presă de tipar construită în cadrul proiectului, similară cu presa la care a tipărit Gutenberg primele cărți. De asemenea, elevii vor viziona și un scurt filmuleț documentar despre cum a fost realizată presa de tipar și despre etapele proiectului.
Pentru a ilustra cât mai bine pașii proiectului am realizat și un blog dedicat acestui proiect. Acesta este: https://tiparnita.wordpress.com/ și vă invităm să-l descoperiți.
Vizită la Muzeul „Prima Școală Românească” din Brașov
După o perioadă în care cei 4 tineri implicați în proiectul “Tinerii (re)descoperă cultura europeană a tiparului” s-au documentat despre istoria tiparului, ieri, 3 martie 2013, am profitat de vremea de afară și am mers în vizită la Muzeul “Prima Școală Românească” din Șcheii Brașovului. Domnul profesor Vasile Oltean ne-a primit cu căldură și ne-a povestit despre începuturile tiparului pe teritoriul țării noastre, despre personalitatea Diaconului Coresi, despre importanța pe care au avut-o cărțile tipărite de el, despre cât de prețuite și îngrijite erau cărțile pe vremuri și despre multe altele. Aici am văzut o replică a presei de tipar la care a tipărit Diaconul Coresi și foarte multe cărți vechi, unice în țara noastră, foarte bine păstrate de sute de ani.
A fost o zi foarte plăcută în care tinerii noștri au rămas impresionați de poveștile d-lui profesor Oltean și de comorile culturale care se găsesc în acest muzeu. Pregătim și alte surprize frumoase în acest proiect, pe care vi le vom dezvălui în curând, așadar, urmăriți-ne în continuare!
Despre proiect:
Această vizită face parte din proiectul “Tinerii (re)descoperă cultura europeană a tiparului”, un proiect co-finanțat prin programul Uniunii Europene, Tineret in acțiune, Inițiative ale tinerilor, Acțiunea 1.2, derulat de Asociația Moara de hârtie.
În cadrul acestui proiect, un grup de patru tineri din București și Comana se vor documenta despre trecutul tiparului citind, vizitând muzee de profil din țară, dar și experimentând tiparul manual. Pe de altă parte, tinerii vor învăța cum să transmită, în mod eficient, aceste informații prin participarea la un curs de comunicare și abilități de prezentare, deoarece, în ultima etapă a acestui proiect, ei vor susține în săptămâna “Să știi mai multe, să fii mai bun!” la Liceul tehnologic Nr. 1 din Comana, ateliere educative în care elevii vor afla informații interesante despre tehnica tiparului în Europa și vor tipări chiar ei, ca pe vremuri.