Dragi prieteni,

Se anunță un sfârșit de săptămână cu soare și meșteșuguri la noi în Sat! 🙂

Sâmbăta aceasta, vom avea alături de noi o invitată specială – buna și draga noastră prietena, d-na Rodica Ispas, profesor la Clubul Copiilor din Avrig (județul Sibiu), creator popular cu numeroase premii, care a format sute de copii și adulți în meșteșugul țesutului la război. Dumneaei a revenit pe la noi să ne mai descopere din tainele acestui frumos meșteșug, iar sâmbătă va fi la războiul de țesut împreună cu Geanina, colega noastră.

Pentru că am văzut bucuria copiilor de a fi și ei mici meșteșugari, cât și a adulților de a experimenta activități noi, ne-am gândit ca o parte din demonstrații să fie interactive, iar participanții să-și poată lua acasă obiectele realizate.

Vă invităm să explorați Atelierul-muzeu Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor, după următorul program:

Sâmbătă, 28 mai 2016

Vizite ghidate prin Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor începând cu orele 12.00, din oră în oră, până la orele 17.00.

12:30, 14.30, 16.30 Demonstrații interactive de hârtie manuală și ceramică

13:30, 15:30,  17.30 Demonstrații interactive în atelierul de împletit papură și țesut la război

Sâmbăta se va lucra în următoarele ateliere: hârtie manuală, legătorie de carte, țesut la război, împletit în papură, ceramică, lucru în lemn.

Duminică, 29 mai 2016

Vizite ghidate prin Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor începând cu orele 12.00, din oră în oră, până la orele 17:00.

12:30, 14.30, 16.30 Demonstrații interactive la atelierul de împletit papură și tipar

13:30, 15:30,  17.30 Demonstrații interactive de hârtie manuală și ceramică

Duminică se va lucra în următoarele ateliere: hârtie manuală, împletit în papură, lucru în lemn, ceramică.

Pe durata lunii mai, vizitele ghidate vor fi reduse, astfel încât biletul de intrare va fi 12 lei pentru adulți și 8 lei pentru copii, pentru prima vizită la noi. Începând cu a doua vizită taxa de vizitare este fără ghidaj, în valoare de 7 lei pentru adulți și 5 lei pentru copiii peste 4 ani, pensionari și elevi.

Dacă doriți să participați la demonstrațiile interactive (hârtie manuală, țesut, lucru în papură, ceramică, tipar manual) taxa de participare este de 10 lei/participant, incluzând și obiectul manufacturat în cadrul fiecărui atelier.

Ansamblul  Moara de hârtie–Satul meșteșugurilor este deschis în fiecare week-end între orele 12.00 – 19.00 și vă așteaptă cu demonstrații de meșteșuguri, de fiecare dată cu aceeași bucurie.

Vă invităm să descoperiți Satul meșteșugurilor din Comana, un proiect pentru comunitate, un loc în care ne dorim să punem în valoare oamenii vrednici de la țară și meșteșugurile, spre bucuria și folosul tuturor celor ce ne vor călca pragul!

RodicaIspas

Anunț important

Duminică, 4 septembrie, Moara de hârtie și Satul Mestesugurilor nu vor fi deschise pentru vizitare, întrucât va fi prima zi dintr-un eveniment găzduit la noi, care ne ocupă tot spațiul și ne solicită întreaga echipă. 😉

Sâmbătă, 3 septembrie, vă așteptăm să ne vizitați și să participați la demonstrațiile de meșteșuguri (hârtie manuală, țesut, ceramică, lucru cu papura) cât și la atelierul Literă cu literă – atelier de tipar înalt de la orele 14.00.

resize

Vă mulțumim! 🙂

Evenimentele toamnei – partea I

Doamna Toamna sosește în pas ușor cu evenimente-n zbor!

Și ce de evenimente…🙂

cover_evenimente-final-final-final-01

De exemplu, numai în luna septembrie, pe lângă activitățile curente de la Moara de hârtie și din Sat, vom avea o serie de ateliere și evenimente pentru vârste și gusturi diverse.

Prin urmare, sunteți bineveniți să tipărim împreună, ca pe vremuri, Literă cu literă – atelier de tipar înalt, să participați la o frumoasă șezătoare cu fluiere și povești la care povestitori de soi ne sunt Beatrice și Florin Iordan de la Trupa de teatru Hopa Trop, să admirați expoziția “Joacă de copil” a simpaticei și inspiratei Maruca Iordan, să țesem povești de tot felul în Atelierul cu rost, să experimentăm ceramica tradițională japoneză Raku împreună cu artistul plastic Ariciu Ciprian și să ne împrietenim cu fructele și legumele aflând tot felul de curiozități și jucându-ne cu folos, ghidați de creativa noastră prietenă, Gabriela Bușe, medic și mamă de profesie.

După cum vedeți, în Satul nostru se anunță o toamnă roditoare, cu prieteni dragi, care vin să ne facă toamna mai frumoasă! Luați-vă și voi prietenii și haideți pe la noi! 🙂

Noi vă așteptăm bucuroși de oaspeți!

Dragi prieteni,
Vă invităm la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor, să intrăm în atmosfera de sărbătoare şi să lucrăm cu mâinile noastre obiecte unice menite să-i bucure pe cei dragi și să aducă un spor de frumos în casele noastre.
Anul acesta vă propunem ateliere de decorațiuni de Crăciun și de felicitări din hârtie manuală, tipărite manual sau împodobite cu diverse materiale reciclabile.
Iată programul atelierelor:
– Miercuri, 30 noiembrie 2016, orele 15.00 – Atelier de felicitări din hârtie manuală tipărite și decorate manual
– Sâmbătă, 3 decembrie 2016, orele 15:00 – Atelier de decoraţiuni din ceramică, pictate manual
– Sâmbătă, 17 decembrie 2016, orele 15:00 – Atelier de decorațiuni din hârtie manuală și alte materiale reciclabile
Atelierele se adresează celor mici şi mari, dornici fie să scrie cu mâna lor pagini delicate din povestea darurilor de Crăciun, fie să transforme un timp în bucurie!
Costul pentru un copil este de 40 de lei, iar pentru un adult este de 60 lei. Pentru că dorim să încurajăm participarea în familie la atelierele noastre, am gândit prețuri speciale, astfel:
– un copil și un părinte vor achita 80 de lei;
– doi copii și un părinte vor achita 100 de lei;
– un copil și doi părinți vor achita 120 de lei;
– doi adulți și doi copii vor achita 140 de lei.
Pe lângă atelierul creativ propriu-zis, veţi avea ocazia să vizitați și să descoperiţi din tainele Atelierului-muzeu Moara de hârtie, cât și poveștile atelierelor din Satul meșteșugurilor.
Dacă invitaţia noastră vă inspiră, nu ezitaţi să ne contactaţi pentru mai multe detalii la echipa@moaradehartie.ro sau la 0723 266 262.

img_3163

Dragi prieteni,

Crăciunul se apropie, așa că am pregătit și noi atelierele de sărbători la Moara de hârtie și în Satul meșteșugurilor.

ornamente-lut

Iată ce vă propunem:

Atelierul de decorațiuni pentru un Crăciun de poveste, în cadrul căruia participanții își vor lăsa creativitatea să zburde și vor realiza din hârtie manuală, hârtie reciclabilă, sfori, nasturi și alte materiale, globulețe și decorațiuni de brad.

Din inimi și mâini ivite! – atelierul de felicitări lucrate manual își propune să-i sensibilizeze pe copii și să le insufle dorința de a dărui din inimă celor dragi felicitări create chiar cu mâinile lor. Felicitările vor fi realizate din hârtie cu inserții de plante, lucrată la Moara de hârtie din Comana.

Atelierul de tipărit și înTipărit felicitări cu bucurie!, în cadrul căruia participanții își vor tipări manual și vor crea felicitări de Crăciun, folosind materiale reciclabile.

Atelierul Lut cu drag pictat, pentru un brad fermecat! va transforma o banală bucată de lut ars într-o operă de artă, care transmite privitorului energia, sensibilitatea și talentul micilor autori.

Atelierul Papură împletim, Crăciun minunat pregătim!, în care împletim cu pricepere papura, participanții vor realiza din papură ornamente inspirate pentru bradul de Crăciun.

Pentru prezentări detaliate și înscrieri, ne puteți scrie la echipa@moaradehartie.ro sau suna la 0723-266262. Iar dacă aveți prieteni ce lucrează în domeniul educaţiei sau știți alte persoane interesate, nu ezitaţi să daţi informaţia mai departe! Promovând atelierele noastre, susțineți meșteșugurile și comunitatea din Comana!

Vă mulțumim!

Dragi prieteni,

img_1056

Până acum, mii de copii s-au bucurat de atelierele organizate la Moara de hârtie. Dacă vă place ceea ce am realizat până acum, vă invităm ca din această toamnă, să descoperiți noile ateliere din Satul meșteșugurilor!

Dacă doriți să promovați o altfel de educație și să ne susțineți, îi puteți ajuta și pe ceilalți să afle despre activitățile noastre prin câteva instrumente pe care vi le punem la dispoziție: un afiș care poate fi imprimat și lipit la avizierele din școli, o foaie ce se poate plia pe liniile punctate și devine un pliant ce conține o prezentare a atelierelor noastre și două calendare, atât pentru preșcolari și elevii din școala primară, cât și pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal. Aceste calendare au evidențiate perioadele aferente programului Școala altfel.

Aceste instrumente ajutătoare sunt în format .pdf și pot fi imprimate pentru a fi date mai departe celor posibil interesați (părinți, învățători, profesori, directori de școală, prieteni, etc.). Vă mulțumim că susțineți o altfel de educație, prin meșteșug și creație!

Evenimentele toamnei – partea a II-a

Satul meșteșugurilor și Moara de hârtie susțin campania de cules zâmbet Adu schimbare!, derulată de Asociația “Dintr-un basm”, prin expunerea unor lucrări realizate de copii, expuse în folosul altor copii – Copiii din Glodeanu. Desenele frumos împodobite, din inima copilăriei ivite, vor lumina prin gestul la care invită, copilăria unor copii lipsiți de cele necesare. Vă așteptăm la cules zâmbete, să cumpărați sau să donați pentru un mănunchi de zâmbete curate și înmiresmate!

cover-evenimenteletoamnei-01-01

Pe 2 octombrie, de la orele 14.00, vă invităm la un atelier de tipar Literă cu literă, dedicat memoriei vechilor tipografi, care și-au sfințit viețile prin lucrarea lor pusă în slujba slovei scrise. În cadrul atelierului veți afla informații interesante despre tiparul înalt, cum se culegeau literele pe vremuri, cum se tipărea manual și ce instrumente se foloseau odinioară. La final de călătorie, vă veți tipări manual o amintire!

După acest atelier care se adresează atât celor mari, cât și celor mai mici, vă mai propunem două evenimente pentru copii și unul pentru adulți:

Pe 8 octombrie, de la orele 14.00 și 17.00, vom pătrunde cu interes și pasiune să explorăm o altă lume, lumea albinuțelor! Vom afla cum trăiesc și cum frumos se gospodăresc. Vom descoperi multe taine despre fagure, polen, miere și ceara de albină, ba ni se va prezenta chiar și o regină! Dragoș Neagoe, zis și Bee Man, artist, apicultor profesionist și tătic, îl va însoți în poveste și pe copilul cel mai mic, așa că vă invităm Să ne împrietenim cu albinele!

Pe 15 octombrie, de la orele 17.00, ne vom delecta cu Povești japoneze – Kamishibai. Prietenele noastre, Maki și Alice de la Centrul Japonez Akino, îi vor invita pe cei mici, prin imagini de neuitat, în inima unor povești  de neratat!

Pe 29 octombrie, de la orele 14.00, vă invităm la un atelier de inițiere în prepararea pâinii tradiționale cu maia. Sună bine, nu-i așa? Ghid instruit și în ale brutăriei iscusit ne va fi Corina Munteanu de la Atelierul de pâine.

Dragi prieteni,

Vă plac fructele şi legumele? Vă doriți să cunoaşteţi mai îndeaproape lumea fructelor și legumelor și să le apreciați la adevărata valoare? De exemplu, ați vrea să știți de ce seamănă miezul nucii cu un creier, sau miezul morcovului cu un ochi?

cover-photo-011

Atelierul „Să ne împrietenim cu fructele şi legumele” îi invită pe toţi copiii curioşi în lumea bogată şi colorată a fructelor şi legumelor! Ei vor afla detalii savuroase despre compoziţia, utilizarea şi rolul acestor adevărate daruri ale naturii. De ce au ele o anumită culoare, un anumit gust sau chiar o anumită formă? Vom vorbi pe îndelete despre importanţa lor pentru sănătate, despre cum ne pregătesc de iarnă, iar apoi ne vom apropia de ele aşa cum le place cel mai mult copiilor, prin joacă şi voie bună! Vom fi nu doar curioşi, ci şi creativi şi veseloşi!

Dacă sună tentant, reţineţi că pe 24, în ultima sâmbătă de septembrie, în plin sezon fructifer, Gabriela Buşe, mămică şi medic de vocaţie, îi invită pe cei mici în lumea fructelor şi a legumelor, la o distracţie îmbinată cu educaţie!

Taxa de participare este de 30 lei de copil.

De asemenea, participanții la atelier vor avea ocazia să viziteze Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor din Comana, unde vor avea loc demonstrații de hârtie manuală, modelaj ceramică, împletit în papură, țesut la război și lucru în lemn.

Pentru înscrieri şi detalii vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.

 

Vă aşteptăm să ne bucurăm împreună de roadele toamnei!

Raku în Satul meșteșugurilor

Sâmbătă, 17 septembrie, de la orele 19.30, Satul meşteşugurilor din Comana se deschide din nou către arta şi tradiţia japoneză, găzduind un nou eveniment de ceramică Raku!

cover-event-01

Raku este o tehnică fascinantă de prelucrare a ceramicii. Urmele ei ne întorc departe în timp, în Japonia secolului al XVI-lea, însă această artă, transmisă din generaţie în generaţie, uimeşte şi în prezent prin forţă şi simplitate. Ea este în continuare practicată de meșteșugarii niponi, dar şi de artiști ceramiști europeni, datorită procesului spectaculos de creație și a efectelor surprinzătoare de culoare.

În cadrul evenimentului găzduit de Ansamblul Moara de hârtieSatul meșteșugurilor, un loc aparte ce actualizează valori esenţiale, parte din istoria culturală universală , dorim să readucem în atenție obiectul primordial de la care s-a pornit în tehnica Raku – bolul de ceai, oferindu-i însă un statut de piesă de artă.

Demonstraţia va începe la 19:30, iar evenimentul va culmina în jurul orelor 21:30 cu deschiderea cuptorului, când se vor scoate obiectele incandescente, urmând descoperirea efectelor de culoare, care nu pot fi în întregime prevăzute nici măcar de artist!

Taxa de participare la demonstraţia de Raku este de 50 de lei. Dacă aţi plătit deja biletul de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor, taxa de participare la eveniment va fi de 40 de lei. La cerere, participanţii vor putea decora un vas dintre cele pregătite pentru ardere, urmând să îl ia după răcire (în jurul orelor 22:30). Decorarea vasului va avea loc înainte de eveniment, în cursul zilei de sâmbătă, 17 septembrie, până la orele 18. Costul unui astfel de vas este de 150 de lei. Pentru că numărul vaselor ce pot fi astfel personalizate este limitat, vă recomandăm să rezervaţi vasul dumneavoastră cât mai repede scriindu-ne pe adresa echipa@moaradehartie.ro sau folosind numărul nostru de telefon: 0723 266 262.

Evenimentul este coordonat de Ciprian Ariciu, artist plastic, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte – secţia de Ceramică a departamentului de Arte Decorative şi Design, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, cu experienţă de lucru  în Japonia, în atelierele Kanayama din Goshogawara.

Atelier de ţesut la război

Dragi iubitori de frumos,

V-aţi gândit vreodată să vă apropiaţi de unul dintre cele mai vechi şi mai uimitoare meşteşuguri practicate de om? Să pregătiţi urzeala, să înţelegeţi rolul iţelor şi al rostului, să mânuiţi suiveica şi spata, pe scurt, să ţeseţi la război, aşa cum au făcut vreme îndelungată bunicile şi străbunicile noastre?

untitledtesut

Dacă vă atrage această aventură şi doriţi să vă puneți în valoare îndemânarea, atenția, răbdarea, să faceţi cunoştinţă cu materialele, echipamentele şi produsele specifice acestei activităţi, să ascultaţi poveşti de demult şi, în primul rând să vă bucuraţi de tihna unei după-amieze de sâmbătă într-un loc liniştit, departe de zgomotul oraşului, vă aşteptăm în Satul meșteșugurilor din Comana, sâmbătă, 17 septembrie, la orele 14 pentru a ţese fire, poveşti, vise…

La sfârşitul atelierului vă veţi bucura de rodul activităţii voastre şi, pe lângă amintiri de neuitat, veţi lua acasă ceea ce cu rost aţi lucrat!

Acest atelier se adresează tuturor iubitorilor de frumos, inclusiv echipelor de copii şi părinţi. Recomandăm ca vârsta minimă a participanţilor să fie de 9 ani. Pentru că dorim ca toată lumea să se bucure din plin de acest străvechi meşteşug şi de roada lui – un şervet ţesut manual, în echipă, în cadrul atelierului, pe care fiecare participant îl va păstra ca amintire preţioasă dintr-o zi luminoasă, vă rugăm să vă rezervaţi trei ore pentru această activitate.

Taxa de participare este de 100 lei de persoană. Un părinte şi un copil achită 140 lei dacă lucrează în echipă şi creează împreună un singur obiect. Dacă doresc să ţeasă câte un şervet fiecare, atunci taxa de participare va fi 180 lei pentru cei doi membri ai familiei.

De asemenea, participanții la atelier vor avea ocazia să viziteze Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor din Comana, putând participa între timp la demonstraţii interactive de hârtie manuală, modelaj ceramică, împletit în papură.

Pentru alte detalii şi înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.

Echipa Atelierului cu rost din Satul meşteşugurilor vă aşteaptă să ţeseţi împreună nu doar fire de bumbac, ci şi poveşti din gospodăriile de altădat’, snoave, ghicitori… momente de neuitat!