În vara acestui an, proiectul “Incursiune inedită în lumea cărții și a tiparului” al Asociației Moara de hârtie a primit acceptul Administrației Fondului cultural Național pentru finanțare. Proiectul presupune realizarea în școli a unor ateliere interactive gratuite în care elevii (clasele I -VIII) vor afla despre trecutul tiparului şi al cărţilor, vor vedea instrumente folosite în trecut şi vor tipări, fiecare dintre ei, un text, folosind tehnica tiparului înalt şi o presă manuală de tipar. Atelierele de educaţie culturală vor fi realizate în sediul şcolii, echipa proiectului deplasându-se acolo cu echipamentele necesare.

Până acum, peste 800 de elevi de la Colegiul Brukenthal din Sibiu, Liceul Gheorghe Lazăr din Avrig, Liceul Eugen Lovinescu din Bucureşti şi Colegiul German Goethe din Bucureşti au participat la atelierele noastre.

Pentru că sunt multe școli în București și nu putem merge la foarte multe pe durata proiectului nostru, ne-am gândit ca trei dintre școli să fie alese cu ajutorul vostru, prin participarea la un concurs prin care aproximativ 100 de copii (4 clase) din fiecare din cele trei școli câștigătoare vor beneficia gratuit de aceste ateliere de educaţie culturală.

Pentru a participa la acest concurs, vă invităm să ne trimiteţi un e-mail la echipa@moaradehartie.ro în care să ne descrieţi, în câteva rânduri, motivul pentru care credeţi că ar fi bine să susţinem atelierele în școala respectivă. Oricine înscrie o școală în acest concurs este rugat să o facă doar cu acordul conducerii școlii. Persoanele interesate să înscrie o școală în concurs ne pot solicita o scurtă descriere a proiectului, care să poată fi transmisă persoanelor de decizie din școală.

Textul ce conţine motivaţia participării în acest concurs va fi publicat pe pagina noastră de facebook, oferind posibilitatea de a fi apreciat de către prietenii de pe pagina Moara de hârtie. În funcţie de motivaţia fiecărui reprezentant al şcolii şi de numărul de like-uri pe care aceştia le vor primi pe pagina noastră de facebook, vom alege trei școli câștigătoare,  în care echipa Moara de hârtie va susține atelierele de tipar, în perioada 1 – 9 noiembrie 2012.

Concursul se desfăşoară în perioada 22 – 29 octombrie. Numele şcolilor selectate vor fi afişate pe site-ul www.moaradehartie.ro, pe pagina de facebook Moara de hârtie şi prin e-mail celor care au înscris şcolile câştigătoare în concurs.

Concurs de Crăciun la Moara de hârtie!

Dragi prieteni,

pentru că se apropie Crăciunul, o sărbătoare cu totul specială în care ne dorim, mai mult ca oricând, să aducem bucurie, să fim mai buni, mai iertători, mai generoşi, ne-am gândit să vă dăruim şi noi cu bucurie şi recunoştinţă un cadou de sărbători.

În felul acesta, vă mulţumim pentru încurajările voastre şi pentru faptul că aţi fost aproape de Moara de hârtie în aventura ei, anul acesta. Noi aşa v-am simţit, aproape. Este un cadou pe care îl puteţi oferi şi voi, la rândul vostru, pentru că darul nostru se poate dărui mai departe celor dragi vouă. 🙂

Cadoul constă în 2 locuri gratuite la Atelierul de felicitări de Crăciun pe tipar înalt din data de 17 decembrie 2011. Astfel, câştigătorul(oarea) va putea veni cu încă o persoană la Atelierul-muzeu Moara de hârtie.

Pentru că ne dorim ca acest cadou să ajungă la cineva care îşi doreşte cu adevărat să vină la Moara de hârtie şi să participe la acest atelier, ne-am gândit să vă propunem un concurs. Iată ce ar trebui să faceţi:

1. să vă gândiţi la o urare de Crăciun (propoziţie, frază, versuri) care să nu depăşească 120 de caractere (fără spaţii), pe care aţi dori să o tipărim în cadrul Atelierului.

2. să o înscrieţi în concursul Moara de hârtie, accesând tab-ul Concurs de Craciun la Moara de hârtie de pe pagina de Facebook Moara de hârtie.

3. să le trimiteţi cunoscuţilor şi necunoscuţilor link-ul concursului şi să-i rugaţi să intre pe pagina noastră de Facebook, să voteze urarea voastră sau, de ce nu, să participe chiar şi ei.

Textul cu cele mai multe voturi va fi  textul-vedetă, pe care îl vom culege şi tipări în cadrul Atelierului de felicitări pe tipar înalt din data de 17 decembrie 2011.

Aşteptăm cu nerăbdare ideile voastre asortate cu sărbătoarea Crăciunului. Şi nu uitaţi să vă anunţaţi prietenii să participe şi ei la concurs, sau să voteze cea mai frumoasă urare! 🙂

Mult succes!

PS: Termenii şi condiţiile concursului pot fi citiţi aici.