C’oMoară de Crăciun – este denumirea Darului de Crăciun meșterit cu emoție și iubire pe Dealul Morii din Comana pentru toți cei care își doresc ceva special de sărbători.

Darul C’oMoară de Crăciun a fost lansat anul trecut, cu ocazia campaniei de strângere de fonduri pentru Bucătăria Dealul Morii – întreprindere socială, ce are angajați 5 oameni din comunitate și oferă mâncare gătită pentru 20 de bătrâni și copii vulnerabili. Impactul pozitiv al acestui cadou inedit și impresiile primite de la cumpărători ne-au depășit așteptările, astfel încât anul acesta reluăm răspândirea Darului C’oMoară de Crăciun în beneficiul comunității noastre.

L-am numit C’oMoară de Crăciun pentru că tot ce conține este precum o comoară. Sunt obiecte lucrate de mână, din materiale naturale, de mâini vrednice, iar profitul se transformă în salarii pentru oameni din comunitate și în mâncare gătită pentru oameni nevoiași. Practic, nu numai că vă bucurați de un dar-comoară, ci dăruiți și voi celor care au nevoie, agonisindu-vă comoară de fapte bune. În plus, de sărbători, suntem împreună, sunteți împreună c-o Moară, a noastră, un loc care macină povești de bine.

C’oMoara de Crăciun conține un cozonac cu multă nucă și stafide, o pâine de casă, un borcan cu gem, un borcan cu zacuscă făcută la ceaun, un carnet de însemnări (modelele pot fi diferite), un înger din lut, un glob ceramic şi unul colat manual cu foi din cărți deteriorate, o felicitare, o decorațiune din hârtie de mână cu un cuvânt pozitiv și o lumânare manufacturată de noi prin reutilizarea uleiului de la bucătărie. Am gândit şi un ambalaj special – o cutie din carton colată cu carte veche, care poate fi decorată de voi, împreună cu familia, prin pictura sau colaj.

Costul unui Dar de Crăciun este de 200 de lei pentru versiunea în cutie standard şi 260 de lei pentru cea în cutie manufacturată de noi. Vă încurajăm ca pe lângă achitarea Darului de Crăciun să donaţi în plus ce sumă doriţi. Noi vom direcţiona toate donaţiile către cele 20 de persoane din comunitate care vor primi în continuare gratuit mâncare gătită de la noi. Contul nostru este RO75BTRLRONCRT0566546401 (titular – Dealul Morii Social SRL).

Comandaţi C’oMoara de Crăciun la 0784266262 sau echipa@moaradehartie.ro!

Pentru comenzi indiviuale, achitarea se realizează integral în avans, pentru comenzi mai mari, este nevoie de avans de minim 50%.Darurile individuale pot fi ridicate de la sediul nostru din Comana, Str. Funieru nr. 278-280, jud. Giurgiu, sau putem organiza transportul în Bucureşti (cost transport: 30 de lei/colet).

Toate componentele darului de Crăciun sunt manufacturate, astfel încât capacitatea de producţie este limitată. În funcţie de numărul de cutii comandate, vom agrea împreună timpul şi modalitatea de livrare.

Asociația Moara de hârtie a derulat în luna iunie ateliere de educație culturală pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Poeni, județul Teleorman, prin proiectul „Educație creativă prin meșteșuguri în Poeni”, susținut de OMV Petrom. Într-o primă etapă a proiectului, peste 100 de elevi au participat la ateliere de meșteșuguri tradiționale și creative, precum țesut și păpuși din papură, modelaj ceramică și hârtie de mână.

Scopul proiectului „Educație creativă prin meșteșuguri în Poeni” este dezvoltarea comunității locale din Poeni prin educație, îmbunătățirea calității actului educațional și creșterea atractivității școlii. Prin acest proiect ne dorim să creștem capacitatea elevilor, profesorilor și părinților de a se implica în mod activ în redescoperirea și păstrarea tradițiilor locale, dar și de a contribui la dezvoltarea durabilă a comunității.

Atelierele, inedite prin specificul și modul de prezentare interactiv și adaptat înțelegerii elevilor, au fost primite cu entuziasm atât de participanți, cât și de profesori.  Elevii au lucrat papura atât sub formă de păpuși, cât și la războaie de țesut realizând mici rogojini, au manufacturat foi de hârtie cu inserții florale și au modelat manual vase din ceramică.

În cea de-a doua etapă a proiectului, odată cu începerea noului an școlar, profesorii vor participa la ateliere de îmbunătățire competențe și tehnici inovative de predare, iar părinții vor fi invitați la o întâlnire despre modul în care se pot implica în activitățile dedicate elevilor  care să îi orienteze pe viitor și către meseriile specifice practicării meșteșugurilor tradiționale şi creative. Totodată, vor avea loc și primele întâlniri ale unui cerc de meșteșuguri ce se va desfășura pe viitor în cadrul școlii. De asemenea, vom lucra şi cu cercurile de meșteșuguri deja create la școlile din Cartojani și Roata de Jos din județul Giurgiu.

Datorită susținerii oferite de OMV Petrom, Asociația Moara de hârtie a reușit din 2018 și până acum să organizeze ateliere de familiarizare cu meșteșugurile pentru aproximativ 900 de elevi de la școli din mediul rural din județele Giurgiu și Teleorman.

Pentru informații suplimentare vă invităm să vă adresați echipei de proiect pe e-mail la echipa@moaradehartie.ro, persoană de contact Ion Georgescu, telefon 0743266262.

 

Raku în Noaptea Muzeelor

Dragi prieteni,

Sâmbătă, 12 iunie 2021, începând cu orele 21.00, vă invităm la un atelier special și o ardere ceramică Raku, ce face parte din programul evenimentului Noaptea Muzeelor.

Raku este o tehnică fascinantă de prelucrare a ceramicii. Urmele ei ne întorc departe în timp, în Japonia secolului al XVI-lea, însă această artă, transmisă din generaţie în generaţie, uimeşte şi în prezent prin forţă şi simplitate. Ea este în continuare practicată de meșteșugarii niponi, dar şi de artiști ceramiști europeni, datorită procesului spectaculos de creație și a efectelor surprinzătoare de culoare.

Evenimentul Raku se va desfășura în 4 etape:

– decorarea/ glazurarea vaselor pregătite pentru ardere
– încărcarea cuptorului
– arderea propriu-zisă
– evenimentul va culmina cu deschiderea cuptorului, moment în care se vor scoate obiectele incandescente și vor fi introduse în atmosfera reductoare, urmând spectacolul efectelor de culoare, care nu pot fi în întregime prevăzute nici măcar de artist
Coordonator eveniment: Ciprian Ariciu

Invitați speciali:
– Marius Stanciu – artist plastic – Brand Farfuria
Lucian Muntean – fotoreporter si artist plastic

Accesul eveniment:
– acces general gratuit
– participare interactiva (decorarea unui obiect ceramic, participarea la procesul de ardere si preluarea obiectului final): 300 lei.

Rezervarea vaselor de ceramică se poate face prin email la echipa@moaradehartie.ro sau la telefon 0784266262

Raku în Noaptea Muzeelor face parte din seria de evenimente Arte în comunitate! organizată în Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor în cadrul Nopții Muzeelor.