Sunt încă destui cei care nu știu că foarte aproape de capitală, în inima Comanei, se află Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor, ce merită atenția tuturor: adulți care au nevoie de relaxare, simplitate și bucurie, copii curioși, dornici să descopere și să învețe, oameni care vor să contribuie la o poveste socială care schimbă în bine peisajul unei comunități. Așa că orice variantă prin care faceți cunoscută povestea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor este de bun augur.

Așadar, ne bucurăm să fim incluși și în lista de locuri de vizitat în România publicată de editura educațională internațională Twinkl. Mulțumim, Brîndușa Stamata!

 

Asociația Moara de hârtie a derulat în luna iunie ateliere de educație culturală pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Poeni, județul Teleorman, prin proiectul „Educație creativă prin meșteșuguri în Poeni”, susținut de OMV Petrom. Într-o primă etapă a proiectului, peste 100 de elevi au participat la ateliere de meșteșuguri tradiționale și creative, precum țesut și păpuși din papură, modelaj ceramică și hârtie de mână.

Scopul proiectului „Educație creativă prin meșteșuguri în Poeni” este dezvoltarea comunității locale din Poeni prin educație, îmbunătățirea calității actului educațional și creșterea atractivității școlii. Prin acest proiect ne dorim să creștem capacitatea elevilor, profesorilor și părinților de a se implica în mod activ în redescoperirea și păstrarea tradițiilor locale, dar și de a contribui la dezvoltarea durabilă a comunității.

Atelierele, inedite prin specificul și modul de prezentare interactiv și adaptat înțelegerii elevilor, au fost primite cu entuziasm atât de participanți, cât și de profesori.  Elevii au lucrat papura atât sub formă de păpuși, cât și la războaie de țesut realizând mici rogojini, au manufacturat foi de hârtie cu inserții florale și au modelat manual vase din ceramică.

În cea de-a doua etapă a proiectului, odată cu începerea noului an școlar, profesorii vor participa la ateliere de îmbunătățire competențe și tehnici inovative de predare, iar părinții vor fi invitați la o întâlnire despre modul în care se pot implica în activitățile dedicate elevilor  care să îi orienteze pe viitor și către meseriile specifice practicării meșteșugurilor tradiționale şi creative. Totodată, vor avea loc și primele întâlniri ale unui cerc de meșteșuguri ce se va desfășura pe viitor în cadrul școlii. De asemenea, vom lucra şi cu cercurile de meșteșuguri deja create la școlile din Cartojani și Roata de Jos din județul Giurgiu.

Datorită susținerii oferite de OMV Petrom, Asociația Moara de hârtie a reușit din 2018 și până acum să organizeze ateliere de familiarizare cu meșteșugurile pentru aproximativ 900 de elevi de la școli din mediul rural din județele Giurgiu și Teleorman.

Pentru informații suplimentare vă invităm să vă adresați echipei de proiect pe e-mail la echipa@moaradehartie.ro, persoană de contact Ion Georgescu, telefon 0743266262.

 

Asociația Moara de hârtie a derulat în luna decembrie, ateliere de educație creativă pentru elevii Școlii numărul 2 din Cartojani, județul Giurgiu, prin proiectul „Educație creativă prin meșteșuguri în Cartojani”, susținut de OMV Petrom. Cei peste 260 de elevi au participat la ateliere online de meșteșuguri tradiționale și creative, adaptate sărbătorilor de iarnă.

Proiectul „Educație creativă prin meșteșuguri în Cartojani”, gândit să îi aducă pe elevi aproape de meșteșuguri la școală, s-a transformat într-un proiect online de succes, printr-o adaptare necesară și creativă în contextul pandemiei de Covid-19.

Pentru buna desfășurare a atelierelor, toți elevii școlii au primit seturi de lucru, adaptate fiecărei teme. Au fost organizate ateliere de modelaj ceramică, pictură pe ornamente de brad, păpuși din papură, cusături tradiționale, felicitări din hârtie de mână. Formatorii au interacționat din studioul amenajat în Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana cu elevii care s-au aflat în casele lor și s-au bucurat de frumusețea lucrului de mână.

Atelierele le-au trezit elevilor curiozitatea și dorința de a intra în contact și pe viitor cu meșteșugurile tradiționale românești. Pe lângă faptul că participarea la astfel de proiecte reprezintă modalități plăcute și utile de petrecere a timpului, elevii își dezvoltă gustul pentru frumos și autentic, răbdarea, îndemânarea, conștientizează importanța meșteșugurilor care sădesc în ei semințele unor viitoare pasiuni și pot duce la apariția unor noi proiecte centrate pe meșteșuguri în comunitățile rurale.

 

Asociația Moara de hârtie nu a fost la prima experiență în care a organizat ateliere online de meșteșuguri. Începând din iunie 2020, peste 600 de copii s-au bucurat de practicarea meșteșugurilor prin platforme online, iar atmosfera care s-a creat și entuziasmul cu care au fost primite au reprezentat cei mai buni indicatori în a continua astfel de proiecte.

Prin susținerea oferită de companii, precum OMV Petrom, meșteșugurile au șanse să rămână vii și în viitor, depășind obstacolele care pot apărea. Asociația Moara de hârtie continuă să le adapteze, astfel încât ele să nu-și piardă esența, ci să rămână activități atractive pe care părinții și profesorii să și le dorească în sprijinul dezvoltării personale și profesionale a elevilor.

Pentru informații suplimentare vă invităm să vă adresați echipei de proiect pe e-mail la echipa@moaradehartie.ro, persoană de contact Ion Georgescu, telefon 0743266262.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom face parte din structura economică și socială a comunității și aceasta presupune responsabilități importante. Investim în dezvoltarea comunităților în care facem afaceri, oferind know-how și sprijin financiar oamenilor și proiecte durabile care ajută comunitățile românești să se dezvolte pe termen lung.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2019, compania a alocat aproximativ 66 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate şi dezvoltare locală.

Țara lui Andrei este platforma de responsabilitate socială a OMV Petrom.

Pentru informații suplimentare:

Web: https://www.omvpetrom.com

Social: http://www.facebook.com/PetromRo

http://www.youtube.com/PetromRomania

http://www.linkedin.com/company/petrom/

http://www.instagram.com/omvpetrom/

Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana

Asociația Moara de hârtie a inițiat și dezvoltă Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (județul Giurgiu, în imediata apropiere a Bucureștilor), ce găzduiește 10 ateliere creative ce își trag seva din meșteșugurile practicate în satul tradițional românesc: țesut la război, prelucrarea stufului și a papurii, fierărie, olărit și ceramică, lucru în lemn, bucătărie tradițională, moară pe piatră și brutărie, dar și realizarea de hârtie de mână, tipar manual și legătorie de carte. Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor propun o experiență complexă care te ajută să cunoști trecutul din mai multe unghiuri, nu doar privind și ascultând ci, mai ales, trăind experiența.