Asociația Moara de hârtie a încheiat cu succes primul proiect în care a derulat ateliere online de meșteșuguri tradiționale românești. Proiectul a fost finanțat de către Secretariatul General al Guvernului României prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și a implicat peste 600 de copii români stabiliți cu familiile în Belgia, Grecia, Italia și Olanda. Participanții au fost implicați în ateliere de cusături tradiționale, icoane pe sticlă, pictură pe ceramică și țesut la război.  

Proiectul a urmărit ca meșteșugurile tradiționale românești să ajungă, chiar și în vremuri de pandemie, în casele, în școlile românești, dar, mai ales, în inimile copiilor și adulților români din diaspora, iubitori ai patrimoniului imaterial reprezentat de meșteșuguri.

Echipa Moara de hârtie a derulat 48 de ateliere online de meșteșuguri tradiționale românești pentru copii români cu vârste între 6 și 18 ani care locuiesc în străinătate. Copiilor le-au fost trimise seturi de lucru pentru fiecare meșteșug și cu ajutorul formatorilor care i-au coordonat online, dar și al părinților și profesorilor care le-au fost alături fizic, copiii au făcut primii pași în meșteșuguri.

Atelierele online au fost foarte bine primite atât de către copii, de școlile și asociațiile românești din diaspora, cât și de părinții iubitori de meșteșuguri, care și-au manifestat cu entuziasm dorința de a mai participa la aceste ateliere. Din studioul online care funcționează în Ansamblul Moara de hârtie–Satul meșteșugurilor din Comana s-au transmis pentru prima dată în istorie, la sute de kilometri distanță, meșteșuguri străvechi care au dăruit momente de bucurie și emoție autentice atât pentru participanți, cât și pentru noi, organizatorii.

Proiectul a dovedit că meșteșugurile tradiționale, dacă sunt susținute de oameni inimoși, pot supraviețui în orice condiții, făcându-i pe copiii care sunt privați parțial de contactul cu România, să le cunoască, să le înțeleagă, să le iubească și să le poarte cu ei în viitor, oriunde s-ar duce.

Meșteșugurile reprezintă o sursă de bucurie și de învățare autentică, pentru că ele creează oricând și oriunde, cu toate provocările lumii de azi, o legătură tainică între români și îi ajută să rămână conectați cu limba română, cu tradițiile și cultura română, chiar dacă sunt departe de țară.

Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta pe email la echipa@moaradehartie.ro sau la telefon 0743266262, persoana de contact: Ion Georgescu.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în perioada iunie-octombrie 2020. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Asociația Moara de hârtie este în plină desfășurare a atelierelor online de meșteșuguri tradiționale românești, finanțate de către Secretariatul General al Guvernului României prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Proiectul gândit pentru aproximativ 400 de copii români stabiliți cu familiile în 4 țări europene, Belgia, Olanda, Grecia și Cipru a atras atenția mai multor comunități de români din diaspora și a fost extins și pentru copii români din Italia.  

Meșteșugurile tradiționale românești, asociațiile care au ca misiune educația sau promovare a meșteșugurilor, cât și copiii, merită să fie implicați, chiar și în vremuri de pandemie în proiecte ingenioase prin care frumusețea meșteșugurilor poate continua.

Echipa Moara de hârtie derulează în această perioadă ateliere online de meșteșuguri tradiționale românești  pentru peste 400 de copii români care locuiesc în străinătate. Copiilor le-au fost trimise seturi de lucru pentru fiecare meșteșug și au participat deja la primele ateliere. Țesutul la război, cusăturile tradiționale, pictura pe ceramică și icoanele pe sticlă sunt cele patru meșteșuguri pe care copiii implicați în proiect au ocazia să le practice online în acest demers.

Proiectul a fost primit cu entuziasm de asociații și părinți din diaspora, atașați de România, de tradiții și meșteșuguri. Transmisia online a atelierelor a fost realizată în condiții foarte bune din studioul creat în Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana.

Primele interacțiuni cu participanții au convins că atelierele online de meșteșuguri nu numai că sunt posibile, dar acordându-le o pregătire specială și atenție sporite pot avea succes atât în rândul copiilor, cât și al adulților.

Povestea atelierelor organizate de echipa Moara de hârtie merge mai departe online prin implicarea tuturor celor care mai cred că meșteșugurile sunt actuale, vii, iar practicarea lor de către copiii plecați departe de țară îi ține aproape de valorile strămoșești și le face viața mai frumoasă.

Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta pe email la echipa@moaradehartie.ro sau la telefon 0743266262, persoana de contact: Ion Georgescu.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în perioada iunie-octombrie 2020. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Asociația Moara de hârtie derulează în perioada iunie 2020 – octombrie 2020 proiectul „Școala de vară online de meșteșuguri tradiționale românești”, finanțat de către Secretariatul General al Guvernului României prin Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Proiectul va implica 400 de copii români stabiliți cu familiile în 4 țări europene, Belgia, Olanda, Grecia și Cipru și își propune utilizarea în cheie creativă a meșteșugurilor tradiționale, în scopul reconectării cu valorile, limba și tradițiile țării-mamă.

Meșteșugurile tradiționale românești sunt căi prin care tinerele generații de români de pretutindeni au ocazia să se apropie într-o manieră plăcută și prietenoasă de cultura și istoria neamului nostru, să aprecieze mai mult patrimoniul imaterial reprezentat de meșteșuguri, să își înțeleagă mai bine rădăcinile și să-și poarte în lume cu mândrie calitatea de român.

Echipa Moara de hârtie își propune prin proiectele pe care le desfășoară să arate că, abordate ingenios, meșteșugurile pot supraviețui și în contemporaneitate. Experiența de mai bine de 10 ani în lucru cu comunități rurale din toată țara, cu mii de elevi din mediul urban, cât și experiența de tabere de vară de meșteșuguri organizate pentru adulți din comunitățile românești istorice a determinat o adaptare a meșteșugurilor astfel încât ele să poată supraviețui și să fie încă atractive atât pentru copii, cât și pentru adulți, chiar și în contextul pandemiei de coronavirus.

Proiectul „Școala de vară online de meșteșuguri tradiționale românești” prezintă meșteșugurile într-o manieră inovativă, care le va permite participanților să le exploreze în siguranța căminului lor, ghidați de artiști și meșteșugari români care îi vor implica într-o poveste veche, dar întotdeauna proaspătă și plină de farmec.

Proiectul presupune derularea a 18 ateliere online de meșteșuguri tradiționale: țesut la război, cusături tradiționale, pictură pe ceramică, icoane pe sticlă, pentru aproximativ 400 de copii români stabiliți în Belgia, Cipru, Grecia și Olanda.

Prin acest proiect dorim să arătăm că meșteșugurile merită să fie practicate și de la distanță, într-un gest de conservare și de adaptare la provocările societății de azi,  păstrându-le esența și frumusețea, spre folosul și bucuria românilor plecați departe de casă, care rămân astfel, mereu aproape.

Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta pe email la echipa@moaradehartie.ro sau la telefon 0743266262, persoana de contact: Ion Georgescu.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în perioada iunie-octombrie 2020. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.