Dragii noştri,

vă invităm sâmbătă, 20 august 2011, începând cu orele 11.00, la prima şezătoare Moara de hârtie.

În atmosfera de poveste de la Comana, ne vom strânge cu toţii să aranjăm … litere.  Sunt litere de tipar înalt pe care noi le-am adus de prin ţară şi care s-au amestecat în drumul lor către Bucureşti şi apoi Comana.  Sunt litere cu ajutorul cărora vom scrie şi rescrie poveşti. Ale voastre, ale noastre, ale scriitorilor pe care îi iubim şi pe care ne dorim să îi publicăm la Moara de hârtie.

E nevoie de răbdare, atenţie, ochi buni, multe mâini dibace care să ia literă cu literă şi să o aşeze cu grijă în cutia în care îi este locul. Dar, mai ales, e nevoie de mult drag, ca treaba să meargă repede şi bine. 🙂

Vom asezona după – amiaza cu o discuţie interactivă despre litera de tipar înalt şi istoria ei, dar şi cu ceai, cafea şi, dacă avem răgaz până sâmbătă, cu prăjituri de casă.

Şezătorile Moara de hârtie sunt evenimente gratuite, adresate tuturor celor care vor să fie aproape de Moara de hârtie. În cadrul lor, veţi avea ocazia să învăţaţi lucruri noi, să vă implicaţi direct în activităţile noastre, să contribuiţi la dezvoltarea Atelierului – Muzeu Moara de hârtie şi, nu în ultimul rând, să petrecem împreună timp de calitate.

Participarea se face prin confirmare la adresa de e-mail: echipa(la)moaradehartie.ro

Vă mulţumim şi vă aşteptăm cu drag!