ATELIER DE OPINCĂRIT
În data de 1 iulie 2017, prietenii de la Asociația Zestrea Bisoceană vin în Satul meșteșugurilor să ne învețe să facem opinci.
În cadrul celor două ateliere, participanții vor asculta povești despre istoria opincilor dar își vor şi confecționa opinci din piele şi vor și pleca acasă cu ele.
Costurile sunt 60 de lei perechea pentru copii și 80 de lei perechea pentru adulți. Însoțitorii care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm să petreceți o zi presărată cu artă și meșteșuguri!
- Publicat în prieteni, mass-media, satul mestesugurilor
ȘEZĂTOARE CU FLUIERE ȘI POVEȘTI
Sâmbătă, 27 mai, orele de bucurie pe care le vom petrece prin Satul meșteșugurilor vor fi și în compania lui Beatrice și a lui Florin Iordan. O familie de artiști inimoși care ne vor invita întâi și întâi la o șezătoare. Și nu orice fel de șezătoare, ci una cu fluiere și povești, în care artele se împletesc în cel mai firesc mod cu poveștile și voia bună.
La șezătoare veți vedea o mulțime de instrumente tradiţionale româneşti, le veți asculta sunetele și la final, veți compune fundalul sonor al unui basm, ba chiar veți dansa ca să vă bucurați inima.
Șezătorile cu fluiere și povești sunt programate de la orele 14:00 și 17:00. Taxa de participare este de 35 lei de persoană. Părinții care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm să petreceți o zi presărată cu artă și meșteșuguri!
- Publicat în prieteni, satul mestesugurilor
Mărțișoare și Cărțișoare – Ediția 2017
Dragi prieteni,
Am născocit pentru întâmpinarea primăverii, mărțișoare originale și surprinzătoare!
Nerăbdarea este mare, așa că vă destăinuim chiar acum seria pe care v-am pregătit-o.
Primul din listă este binecunoscutul Cărţişor, care cheamă primăvara-n zbor. Cărțișor este un mărțișor marca Moara de hârtie, ce conține iubire, bucurie și poezie.
„Inimă iubitoare” este un mărţişor-broșă din lut ars, simplu sau pictat în roșu, în formă de inimă, realizat la Olarnița din Satul Mestesugurilor, ca și „Cuvânt bun” – mărţişorul din lut, culoarea ceramicii arse, ce are imprimate în relief cuvinte precum: Armonie, Bucurie, Iubire.
Și la Atelierul cu rost am lucrat două tipuri de mărțișoare-broșă. Unul brodat manual cu motive tradiţionale pe care l-am botezat „ArtiZâna” de la Artizânele noastre, și unul croşetat manual din fir de bumbac alb şi roşu. Pentru că este înfloritor l-am numit „Flori de mărțișor”.
Întreaga colecţie de mărţişoare vă aşteaptă pe site-ul Satul meșteșugurilor, să o vizitaţi pe îndelete și să vă alegeți ce vă place, iar în curând va fi disponibilă în librării și magazine de profil. Dacă doriți să comandați mărțișoare pentru colegi ori angajații firmei, vă rugăm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro sau la 0743266262 pentru a vă trimite o prezentare.
Vă așteptăm la mărțișoare și cărțișoare de Comana! 🙂
- Publicat în produse si servicii, satul mestesugurilor, moara
Ateliere la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor – pentru familii
Anul acesta vă propunem ateliere de decorațiuni de Crăciun și de felicitări din hârtie manuală, tipărite manual sau împodobite cu diverse materiale reciclabile.
– Sâmbătă, 3 decembrie 2016, orele 15:00 – Atelier de decoraţiuni din ceramică, pictate manual
– Sâmbătă, 17 decembrie 2016, orele 15:00 – Atelier de decorațiuni din hârtie manuală și alte materiale reciclabile
Atelierele se adresează celor mici şi mari, dornici fie să scrie cu mâna lor pagini delicate din povestea darurilor de Crăciun, fie să transforme un timp în bucurie!
Costul pentru un copil este de 40 de lei, iar pentru un adult este de 60 lei. Pentru că dorim să încurajăm participarea în familie la atelierele noastre, am gândit prețuri speciale, astfel:
– doi copii și un părinte vor achita 100 de lei;
– un copil și doi părinți vor achita 120 de lei;
– doi adulți și doi copii vor achita 140 de lei.
Dacă invitaţia noastră vă inspiră, nu ezitaţi să ne contactaţi pentru mai multe detalii la echipa@moaradehartie.ro sau la 0723 266 262.
- Publicat în cursuri, satul mestesugurilor, moara
Ateliere de Crăciun la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor – pentru școli și grădinițe
Dragi prieteni,
Crăciunul se apropie, așa că am pregătit și noi atelierele de sărbători la Moara de hârtie și în Satul meșteșugurilor.

Iată ce vă propunem:
Atelierul de decorațiuni pentru un Crăciun de poveste, în cadrul căruia participanții își vor lăsa creativitatea să zburde și vor realiza din hârtie manuală, hârtie reciclabilă, sfori, nasturi și alte materiale, globulețe și decorațiuni de brad.
Din inimi și mâini ivite! – atelierul de felicitări lucrate manual își propune să-i sensibilizeze pe copii și să le insufle dorința de a dărui din inimă celor dragi felicitări create chiar cu mâinile lor. Felicitările vor fi realizate din hârtie cu inserții de plante, lucrată la Moara de hârtie din Comana.
Atelierul de tipărit și înTipărit felicitări cu bucurie!, în cadrul căruia participanții își vor tipări manual și vor crea felicitări de Crăciun, folosind materiale reciclabile.
Atelierul Lut cu drag pictat, pentru un brad fermecat! va transforma o banală bucată de lut ars într-o operă de artă, care transmite privitorului energia, sensibilitatea și talentul micilor autori.
Atelierul Papură împletim, Crăciun minunat pregătim!, în care împletim cu pricepere papura, participanții vor realiza din papură ornamente inspirate pentru bradul de Crăciun.
Pentru prezentări detaliate și înscrieri, ne puteți scrie la echipa@moaradehartie.ro sau suna la 0723-266262. Iar dacă aveți prieteni ce lucrează în domeniul educaţiei sau știți alte persoane interesate, nu ezitaţi să daţi informaţia mai departe! Promovând atelierele noastre, susțineți meșteșugurile și comunitatea din Comana!
Vă mulțumim!
- Publicat în satul mestesugurilor, Ateliere
Atelier de ţesut la război
Dragi iubitori de frumos,
V-aţi gândit vreodată să vă apropiaţi de unul dintre cele mai vechi şi mai uimitoare meşteşuguri practicate de om? Să pregătiţi urzeala, să înţelegeţi rolul iţelor şi al rostului, să mânuiţi suiveica şi spata, pe scurt, să ţeseţi la război, aşa cum au făcut vreme îndelungată bunicile şi străbunicile noastre?

Dacă vă atrage această aventură şi doriţi să vă puneți în valoare îndemânarea, atenția, răbdarea, să faceţi cunoştinţă cu materialele, echipamentele şi produsele specifice acestei activităţi, să ascultaţi poveşti de demult şi, în primul rând să vă bucuraţi de tihna unei după-amieze de sâmbătă într-un loc liniştit, departe de zgomotul oraşului, vă aşteptăm în Satul meșteșugurilor din Comana, sâmbătă, 17 septembrie, la orele 14 pentru a ţese fire, poveşti, vise…
La sfârşitul atelierului vă veţi bucura de rodul activităţii voastre şi, pe lângă amintiri de neuitat, veţi lua acasă ceea ce cu rost aţi lucrat!
Acest atelier se adresează tuturor iubitorilor de frumos, inclusiv echipelor de copii şi părinţi. Recomandăm ca vârsta minimă a participanţilor să fie de 9 ani. Pentru că dorim ca toată lumea să se bucure din plin de acest străvechi meşteşug şi de roada lui – un şervet ţesut manual, în echipă, în cadrul atelierului, pe care fiecare participant îl va păstra ca amintire preţioasă dintr-o zi luminoasă, vă rugăm să vă rezervaţi trei ore pentru această activitate.
Taxa de participare este de 100 lei de persoană. Un părinte şi un copil achită 140 lei dacă lucrează în echipă şi creează împreună un singur obiect. Dacă doresc să ţeasă câte un şervet fiecare, atunci taxa de participare va fi 180 lei pentru cei doi membri ai familiei.
De asemenea, participanții la atelier vor avea ocazia să viziteze Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor din Comana, putând participa între timp la demonstraţii interactive de hârtie manuală, modelaj ceramică, împletit în papură.
Pentru alte detalii şi înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Echipa Atelierului cu rost din Satul meşteşugurilor vă aşteaptă să ţeseţi împreună nu doar fire de bumbac, ci şi poveşti din gospodăriile de altădat’, snoave, ghicitori… momente de neuitat!
- Publicat în satul mestesugurilor, Ateliere
Șezătoare cu fluiere și povești || Expoziție „Joacă de copil”
Dragi prieteni,
Sâmbătă, 10 septembrie, orele de bucurie pe care le vom petrece prin Satul meșteșugurilor vor fi și în compania Marucăi, a lui Beatrice și a lui Florin Iordan. O familie de artiști inimoși care ne vor invita întâi și întâi la o șezătoare. Și nu orice fel de șezătoare, ci una cu fluiere și povești, în care artele se împletesc în cel mai firesc mod cu poveștile și voia bună.

La șezătoare veți vedea o mulțime de instrumente tradiţionale româneşti, le veți asculta sunetele și la final, veți compune fundalul sonor al unui basm, ba chiar veți dansa ca să vă bucurați inima.
Maruca Iordan, o fetiță talentată de 9 ani, își aduce cu ea desenele, apărute într-o „Joacă de copil”, ce a devenit o frumoasă expoziție care va fi găzduită din 10 septembrie la Satul meșteșugurilor din Comana.
Expoziția se va deschide începând cu orele 15:00, iar apoi Maruca și tatăl ei ne vor oferi și o surpriză muzicală ce va cuprinde scurte cântece adunate sub titlul de „Laboratorul muzical al Marucăi”.
Șezătorile cu fluiere și povești sunt programate de la orele 13:00 și 17:00. Taxa de participare este de 35 lei de persoană. Părinții care însoțesc copiii participanți la atelier vor achita doar taxa de vizitare a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana.
În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm să petreceți o zi presărată cu artă și meșteșuguri!
- Publicat în satul mestesugurilor, Ateliere
Atelier de opincărit
Sâmbăta aceasta prietenii de la Asociația Zestrea Bisoceană vin în Satul meșteșugurilor să ne învețe să facem opinci.

În cadrul celor două ateliere, participanții își vor confecționa opinci din piele, iar aceștia nu vor face decât să asculte povești despre istoria opincilor, dar vor și pleca acasă cu opincile realizate de ei.
Costurile sunt următoarele: 60 de lei perechea pentru copii și 80 de lei perechea pentru adulți.
În pauza dintre ateliere vă puteți înscrie la demonstațiile interactive de mini-opinci și vă puteți confecționa opinci-magneți sau opinci-brelocuri. Contravaloarea mini-opincilor este de 2 galbeni (1 galben este echivalentul a 10 lei).
Va fi un atelier asezonat cu povești despre opinci, pentru mari și mici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm sâmbătă după amiază să meșterim opinci de la două pân-la cinci!
- Publicat în satul mestesugurilor, Ateliere
Atelier de morărit – 20 august 2016
Dragi prieteni,
Vă invităm la un nou atelier organizat în cadrul Ansamblului Moara de hârtie – Satul Mestesugurilor: „Învățăm, ne jucăm și măcinăm în Satul Meșteșugurilor!”
Împreună vom păși în lumea cerealelor, a boabelor dătătoare de energie, dar și într-o poveste cu totul specială, cea a bobului de grâu, pe care îl vom însoți în lungul său drum, la capătul căruia vom înțelege cum ajunge el, dintr-un bob atât de mic, să devină pâine.
Copiii vor înțelege importanța morilor, călătorind în timp pe vremea când oamenii măcinau manual, depunând un efort istovitor, apoi cu ajutorul animalelor, până să ajungă să folosească darurile naturii, forța apei și a vântului.
Vom afla împreună ce se întâmplă la o moară, văzând și atingând cereale atât în stadiul de boabe, cât și de făină, vom vedea care este structura bobului, îi vom observa învelișul și germenele, din care iese viitoarea plantă, copiii vor vedea grâul încolțit și spicele bogate, din care se recoltează boabele cele hrănitoare și vor afla diferența dintre pâinea albă, neagră și intermediară. Apoi micii exploratori vor trece la partea practică, în care vor măcina ei înșiși boabe de grâu, porumb și orz, folosind mori manuale, ca pe vremuri. La final, copiii nu vor pleca de la noi doar cu amintiri de neuitat, ci vor lua acasă și o cantitate simbolică din ceea ce au măcinat în timpul atelierului!
Atelierele vor fi organizate în Satul meșteșugurilor la orele 13.00 și 17.00. Înscrierile se fac la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la 0723 266 262.
Taxa de participare este de 25 lei/participant. Părinții copiilor participanți plătesc taxa de vizitare a Ansamblului Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag!

- Publicat în satul mestesugurilor, moara, Ateliere
Moara de hârtie împlinește 5 ani la Comana!
Dragi prieteni,
Pe 6 august 2016 este sărbătoare la Moara de hârtie din Comana!
Împlinim 5 ani de când am plantat în pământul mănos al Comanei o sămânță – Moara de hârtie. 5 ani în care sămânța noastră a rodit în multe și minunate moduri.
Ne-am gândit să sărbătorim 5 ani cu 5 evenimente inedite.
Așadar, iată ce v-am pregătit:
12.00 – Prietenii de la Butoiul cu inghetata ne pregătesc înghețată bună, tradițională, pe care o vom savura pe parcusul întregii zile.
14.30 – Tipărești și-ți amintești!– atelier de tipar în care îți poți tipări manual o amintire de la acest eveniment aniversar.
15.00 – Vernisajul expoziției de instalație textilă-tapiserie și ceramică “Semn peste om” – o poveste despre sămânță, rod, împlinire. Expun artiștii Lavinia Trifan Pop și Ariciu Ciprian. Va vorbi în deschidere Raluca Băloiu.
17.00 – Tipărești și-ți amintești!– atelier de tipar, special pentru cei care nu ajung la atelierul de la 14.30.
18.00 – Hârtie și tradiție japoneză – atelier de origami susținut de Maki Yasufuku și Alice Arisu de la Centrul Japonez Akino
19.30 – Eveniment Raku în Satul Meșteșugurilor. Pentru prima dată în România o demonstrație completă de ardere Raku, o tehnică spectaculoasă de prelucrare a ceramicii, apărută în Japonia în secolul al XVI-lea.
Pe tot parcursul zilei vor fi deschise la moara de hartie și Satul Mestesugurilor atelierele de: hârtie manuală, prelucrarea papurei, lucru în lemn, olărit, țesut la război, fierărie.
Pe lângă evenimentele de mai sus vom avea si alte surprize plăcute! Deci, fiți pregătiți să vă bucurați!
Programul de vizitare al Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor va fi între 12.00 și 19.00. Toate atelierele din programul de mai sus, care se vor desfășura între aceste ore sunt incluse în taxele de vizitare.
Detalii despre taxele de vizitare pentru vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor găsiți pe site-ul www.satulmestesugurilor.ro.
Pentru detalii legate de evenimentul de ceramică programat de la orele 19:30, accesați Raku în Satul Meșteșugurilor. Înscrieri la echipa@moaradehartie.ro sau la 0723.266.262.
Vă așteptăm cu drag și voie bună!
Echipa moara de hartie – Satul Mestesugurilor

- Publicat în istorie, satul mestesugurilor, moara
English
Română 




