Invitație la meșteșuguri în aer liber!
Sâmbătă, duminică și luni sunteți așteptați la Comana, la Moara de hârtie și Satul meşteşugurilor!
Haideți la o super-incursiune printre meșteșugurile cărții și meșteșugurile tradiționale românești!
Puteţi vizita Atelierul–muzeu Moara de hârtie și atelierele de meșteșuguri, între orele 12.00 și 18.00, (ultima intrare la 17:30), costul fiind de 10 lei pentru adulți sau 7 lei pentru copii, elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități şi puteţi participa la activități în aer liber după următorul program:
Sâmbătă, 6 iunie 2020:
13.00 – 17.00 – Meșteșuguri în aer liber (demonstrații interactive):
Păpuși din papură – 15 lei/participant
Hârtie de mână – 15 lei/ participant
Oferta zilei – 30 lei/participant pentru ambele activități, include și biletul pentru vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor.
Duminică, 7 iunie 2020:
13.00 – 17.00 – Meșteșuguri în aer liber:
13.00 – Atelier de țesut la mini-război – 40 de lei/participant, inclusiv vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor
15.00 – Atelier de modelaj ceramică – 40 de lei/participant , inclusiv vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor
Oferta zilei – un atelier la alegere – 40 de lei/participant include și biletul pentru vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor.
Luni, 8 iunie 2020:
13.00 – 17.00 – Meșteșuguri în aer liber (demonstrații interactive):
Hârtie de mână – 15 lei/ participant
Legătorie de carte – 15 lei participant
Oferta zilei – 30 lei/participant pentru ambele activități, include și biletul pentru vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor.
- Publicat în Ateliere, Comunicate de presa, Proiecte, satul mestesugurilor
Ateliere la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor – pentru familii
Anul acesta vă propunem ateliere de decorațiuni de Crăciun și de felicitări din hârtie manuală, tipărite manual sau împodobite cu diverse materiale reciclabile.
– Sâmbătă, 3 decembrie 2016, orele 15:00 – Atelier de decoraţiuni din ceramică, pictate manual
– Sâmbătă, 17 decembrie 2016, orele 15:00 – Atelier de decorațiuni din hârtie manuală și alte materiale reciclabile
Atelierele se adresează celor mici şi mari, dornici fie să scrie cu mâna lor pagini delicate din povestea darurilor de Crăciun, fie să transforme un timp în bucurie!
Costul pentru un copil este de 40 de lei, iar pentru un adult este de 60 lei. Pentru că dorim să încurajăm participarea în familie la atelierele noastre, am gândit prețuri speciale, astfel:
– doi copii și un părinte vor achita 100 de lei;
– un copil și doi părinți vor achita 120 de lei;
– doi adulți și doi copii vor achita 140 de lei.
Dacă invitaţia noastră vă inspiră, nu ezitaţi să ne contactaţi pentru mai multe detalii la echipa@moaradehartie.ro sau la 0723 266 262.
- Publicat în cursuri, moara, satul mestesugurilor
Dragi prieteni,
Se anunță un sfârșit de săptămână cu soare și meșteșuguri la noi în Sat! 🙂
Sâmbăta aceasta, vom avea alături de noi o invitată specială – buna și draga noastră prietena, d-na Rodica Ispas, profesor la Clubul Copiilor din Avrig (județul Sibiu), creator popular cu numeroase premii, care a format sute de copii și adulți în meșteșugul țesutului la război. Dumneaei a revenit pe la noi să ne mai descopere din tainele acestui frumos meșteșug, iar sâmbătă va fi la războiul de țesut împreună cu Geanina, colega noastră.
Pentru că am văzut bucuria copiilor de a fi și ei mici meșteșugari, cât și a adulților de a experimenta activități noi, ne-am gândit ca o parte din demonstrații să fie interactive, iar participanții să-și poată lua acasă obiectele realizate.
Vă invităm să explorați Atelierul-muzeu Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor, după următorul program:
Sâmbătă, 28 mai 2016
Vizite ghidate prin Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor începând cu orele 12.00, din oră în oră, până la orele 17.00.
12:30, 14.30, 16.30 Demonstrații interactive de hârtie manuală și ceramică
13:30, 15:30, 17.30 Demonstrații interactive în atelierul de împletit papură și țesut la război
Sâmbăta se va lucra în următoarele ateliere: hârtie manuală, legătorie de carte, țesut la război, împletit în papură, ceramică, lucru în lemn.
Duminică, 29 mai 2016
Vizite ghidate prin Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor începând cu orele 12.00, din oră în oră, până la orele 17:00.
12:30, 14.30, 16.30 Demonstrații interactive la atelierul de împletit papură și tipar
13:30, 15:30, 17.30 Demonstrații interactive de hârtie manuală și ceramică
Duminică se va lucra în următoarele ateliere: hârtie manuală, împletit în papură, lucru în lemn, ceramică.
Pe durata lunii mai, vizitele ghidate vor fi reduse, astfel încât biletul de intrare va fi 12 lei pentru adulți și 8 lei pentru copii, pentru prima vizită la noi. Începând cu a doua vizită taxa de vizitare este fără ghidaj, în valoare de 7 lei pentru adulți și 5 lei pentru copiii peste 4 ani, pensionari și elevi.
Dacă doriți să participați la demonstrațiile interactive (hârtie manuală, țesut, lucru în papură, ceramică, tipar manual) taxa de participare este de 10 lei/participant, incluzând și obiectul manufacturat în cadrul fiecărui atelier.
Ansamblul Moara de hârtie–Satul meșteșugurilor este deschis în fiecare week-end între orele 12.00 – 19.00 și vă așteaptă cu demonstrații de meșteșuguri, de fiecare dată cu aceeași bucurie.
Vă invităm să descoperiți Satul meșteșugurilor din Comana, un proiect pentru comunitate, un loc în care ne dorim să punem în valoare oamenii vrednici de la țară și meșteșugurile, spre bucuria și folosul tuturor celor ce ne vor călca pragul!

- Publicat în Ateliere, prieteni, satul mestesugurilor
Dragi prieteni,
Vă reamintim că Ansamblul Moara de hârtie–Satul meșteșugurilor este deschis în fiecare week-end și vă așteptăm de fiecare dată cu activități și evenimente, care mai de care mai plăcute și mai antrenante!
Pentru că am văzut bucuria copiilor de a fi și ei mici meșteșugari, cât și a adulților de a experimenta activități noi, ne-am gândit ca o parte din demonstrații să fie interactive, iar participanții să-și poată lua acasă obiectele realizate.
Așadar, pentru week-end-ul 14-15 mai 2016, vă invităm să explorați Atelierul-muzeu Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor, după următorul program:
Sâmbătă, 14 mai 2016
Vizite ghidate prin Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor începând cu orele 12.00, din oră în oră, până la orele 17.00.
12:30, 14.30, 16.30 Demonstrații interactive de hârtie manuală și ceramică
13:30, 15:30, 17.30 Demonstrații interactive în atelierul de împletit papură și hârtie manuală
Pe parcursul întregii zile, se vor derula demonstrații la războiul de țesut și în atelierul de lucru în lemn.
Duminică, 15 mai 2016
Vizite ghidate prin Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor începând cu orele 12.00, din oră în oră, până la orele 17:00.
12:30, 14:30, 16:30 Demonstrații interactive în atelierul de hârtie manuală și împletit papură
13:30, 15:30, 17:30 Demonstrații interactive de tipar manual și hârtie manuală
Pe parcursul întregii zile, se vor derula demonstrații la războiul de țesut și în atelierul de lucru în lemn.



Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor este deschis între orele 12.00 – 19.00.
Pe durata lunii mai taxa de vizitare și vizitele ghidate vor fi reduse, astfel încât biletul de intrare va fi 7 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii peste 4 ani, pensionari și elevi.
Costurile pentru vizitele ghidate sunt 12 lei pentru adulți și 8 lei pentru copii peste 4 ani, pensionari și elevi.
Dacă doriți să participați la demonstrațiile interactive (hârtie manuală, tipar manual, obiecte din papură și ceramică) taxa de participare este de 10 lei incluzând și obiectul manufacturat în cadrul fiecărui atelier.
Vă invităm să descoperiți Satul meșteșugurilor din Comana, un proiect pentru comunitate, un loc în care ne dorim să punem în valoare oamenii vrednici și meșteșugurile, spre bucuria și folosul tuturor celor ce ne vor călca pragul!
- Publicat în Ateliere, prieteni, satul mestesugurilor
Cărțișor – Mărțișorul de la Moara de hârtie
NOU! Puteţi găsi în magazinul nostru online toate Cărţişoarele şi mărţişoarele realizate cu drag la Comana!
Noul concept de mărțișor de la Moara de hartie se numește “Cărțișor”.
Poate avea coperte din hârtie manuală cu plante și mini-pagini din hârtie reciclată. Pentru o notă poetică, filele Cărțișorului sunt presărate cu versuri de primăvară, creație Moara de hârtie. Ori, dacă-l preferați sub formă de carte în miniatură, paginile pot fi din foi de cărți deteriorate, reciclate creativ prin programul nostru: Dă o șansă cărților. Pentru comenzi, vă rugăm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro.

Cărțișor, cheamă primăvara-n zbor!
- Publicat în jurnal, moara, produse si servicii, Proiecte
Ateliere de Crăciun la Moara de hârtie
Dragi prieteni,
Ca în fiecare an, vă invităm și anul acesta în micul nostru atelier-muzeu să pregătim împreună sosirea Crăciunului.
Ne vom explora creativitatea și îndemânarea în două ateliere diferite:
– Atelier de meșterit decorațiuni pentru un Crăciun de poveste! (Sâmbătă, 28 noiembrie, orele 14.00)
– Atelier de felicitări meșterite și “înTipărite” cu bucurie! (Sâmbătă, 12 decembrie, orele 14.00)
NOU: Atelier de felicitări meșterite și “înTipărite” cu bucurie! (Sâmbătă, 19 decembrie, orele 14.00)
Pentru aceste ateliere de poveste, vom pregăti felurite modele de hârtie manuală și materiale reciclabile, pe care le vom transforma cu mâinile noastre în obiecte speciale. Credem cu tărie că ceea ce dă cu adevărat frumusețe unui obiect este dragostea și bucuria cu care a fost creat, iar atunci când este realizat manual, orice obiect radiază în jur tot ce-i bun și frumos.

Așadar, dacă vreți să vă înveșmântați bradul de Crăciun într-o haină a bucuriei și a dragostei, veniți la Moara de hârtie să vă impregnați de atmosfera magică din atelierul-muzeu și să realizați alături de noi, podoabe de brad desprinse din povești. (mai mult…)
Ateliere de mărțișoare și felicitări!
“A iubi e primăvară”, spunea atât de frumos Lucian Blaga. Și cum să fie altfel când, dintre toate anotimpurile, parcă doar primăvara cu lumina și candoarea ei ne face să simțim bucuria aceea blândă și senină pe care ne-o dăruiește dragostea.
Pentru noi, la Moara de hârtie, iubirea cheamă primăvara şi, dacă glasul îi e suficient de puternic, primăvara vine. Şi afară, şi în case, şi în inimi. De aceea, vă invităm la sfârșit de februarie și început de martie, la Moara de hârtie, să chemăm împreună primăvara, lăsând inima să ne ghideze, imaginația să zboare și mâinile să creeze cu dragoste și voie bună mărțișoare și felicitări.
Fie că încă mai credeţi în mărţişor şi vă atrage ideea de a chema în acest fel primăvara, fie că doar iubiţi frumosul şi vreţi să vă bucuraţi de el, vă propunem să creăm împreună atât din hârtie manuală, cât și din alte materiale care s-ar potrivi cu ea (piele, sfori, țesături) mărţișoare-unicat și felicitări, care să poată spune lumii ceva frumos despre voi, despre primăvară şi despre dragoste. Prin aceste ateliere ne dorim să ne învățăm copiii să-și trăiască frumos copilăria, să le încurajăm creativitatea și sensibilitatea, să îi facem să trăiască bucuria de a dărui. Să-i ajutăm să înțeleagă diferența dintre a fi tu micul artist și a cumpăra ceva făcut de-a gata. Să aprecieze mai mult obiectele lucrate manual, să simtă emoția și energia pe care o pune cel ce lucrează manual și să-și descopere astfel micii artiști din ei.
Bucurie la Moara de hârtie: Ateliere de meșterit decorațiuni pentru un Crăciun de poveste!
Dragii noștri,
Pentru că iarna se apropie cu îndrăzneală, începem să ne gândim deja la Crăciunul ce va să vină și ne dorim să-i dăm o notă de lumină și bucurie prin atelierele noastre.
De aceea, anul acesta, vă invităm la Atelierul-muzeu Moara de hârtie din Comana să ne lăsăm imaginația la joacă și să creăm manual decorațiuni pentru un Crăciun fericit! În atmosfera de poveste din Moara de hârtie, vă propunem un atelier mai special în care puteți experimenta trei minunate activități creative.
Vom realiza manual globulețe și alte obiecte specifice Crăciunului folosind hârtie manuală combinată cu tot felul de alte materiale reciclabile (sfori, carte veche, nasturi etc.) și nu numai. Apoi, ne vom juca și cu pastă din hârtie reciclabilă și vom crea forme simpatice, bune de agățat în brad. Și asta nu-i tot. Pentru că de Crăciun, mai mult ca oricând, ne place să răspândim bucurie, vă invităm ca pe lângă confecționarea decorațiunilor pentru brad, să vă tipăriți manual și propriile felicitări și să trimiteți și voi bucuria mai departe către cei dragi.
Totul, ÎMPREUNĂ, așa cum e frumos de Crăciun, într-o ambianță asortată cu ceaiuri aromate și alte surprize!

Înscrieri ateliere Săptămâna altfel
Dragi prieteni,
Deși pare destul de devreme, noi am început deja să primim înscrieri pentru Săptămâna altfel 2015. Experiența din Săptămâna altfel 2014 a fost una minunată și surprinzătoare pentru noi. Toate locurile au fost ocupate încă din toamna 2013 și am putut accepta noi grupe doar pentru că, aproape prin minune, am putut suplimenta numărul atelierelor. De aceea, ne-am gândit să vă anunțăm din timp că, dacă sunteți interesați să înscrieți clasa copilului dvs. sau știți alți părinți sau profesori care își doresc să vină la noi în acea săptămână, să nu așteptați primăvara lui 2015 pentru a vă înscrie, ci să o faceți încă de pe acum.
Așadar, noi vă anunțăm sus și tare că am început înscrierile!:) Prin urmare, vă sfătuim să vă grăbiți!
Cum vă puteți înscrie?
1. Ne trimiteți un e-mail la echipa@moaradehartie.ro în care ne spuneți dacă este vorba despre o clasă de copii sau mai multe, când ați dori să veniți și ce mai considerați important să ne comunicați.
2. Vă trimitem propunerea noastră de atelier pentru a fi prezentată către cadrele didactice și părinți.
3. În momentul în care avem un răspuns pozitiv, vă notăm în calendarul nostru.
4. Pentru că vrem să fim echitabili față de toți cei care doresc să participe la atelierele noastre, pentru această săptămână specială, vom considera participarea fermă la ateliere în momentul în care se achită 50% din valoarea atelierului în contul Asociației Moara de hârtie sau numerar, dacă vă este mai simplu.
5. După pasul 4, locul vă este asigurat, iar noi vă așteptăm cu voioșie la Moara de hârtie în primavara lui 2015! 🙂
Până acum, mii de copii, părinți și profesori au fost încântați de atelierele Moara de hârtie. Ce spun o parte dintre cei care au participat la atelierele noastre, puteți citi aici. Vă invităm să încurajați învățătorii și diriginții claselor copiilor dvs. să îi aducă pe copii în unicul muzeu viu din România dedicat cărții și meșteșugurilor ei, Atelierul-muzeu Moara de hârtie, un loc creat din dragoste pentru cărți, meșteșuguri, frumos, și, bineînțeles, pentru copii!
Mulțumim pentru dat vestea mai departe!
August – luna atelierelor deschise la Moara de hârtie!
În fiecare sâmbătă din luna august, vă așteptăm împreună cu familia sau cu prietenii să descoperiți universul inedit al Atelierului-muzeu Moara de hârtie, un loc special dedicat oamenilor și cărților, creat aici, în Comana.
Trecând pe la noi, aveți ocazia să participați la următoarele activități:
- Să vizitați Atelierul-Muzeu Moara de hârtie și să participați la o demonstrație de hârtie manuală.
- Să realizați o foaie de hârtie manuală pe care o puteți lua acasă.
- Să tipăriți ca pe vremuri un text-amintire pe hârtie manuală.
Program de vizitare
În zilele de sâmbătă din luna august, prezentarea pentru primul grup va incepe la orele 14.00. Daca nu ati reusit sa ajungeti la prima prezentare, va asteptam la o noua prezentare care va incepe la orele 16.00.
Suntem deschisi să organizăm vizitele și la alte ore, dacă există interes.
Costul de vizitare este de 10 lei/persoană. Pentru realizarea unei foi de hârtie manuală sau pentru tipărirea manuală a unui text, costul este de 10 lei/persoană. Dacă doriți să participați la toate cele trei activități, costul este de 25 lei/persoană.
Pentru inscrieri, va rugam sa ne sunati la telefon 0724290010 sau să ne scrieți la echipa@moaradehartie.ro.
Detalii despre cum ajungeți la noi, găsiți aici.
Vă așteptăm cu bucurie!
Echipa Moara de hârtie
English
Română 




