La începutul verii, într-o seară de vineri, i-am cunoscut pe Mirabela şi Ciprian. Văzuseră hârtia noastră la cineva şi le plăcuse.  Într-atât de mult încât ne-au căutat. Vroiau ceva deosebit pentru nunta lor, ceva care să fie în ton cu atmosfera de secol XVIII,  cu ei, cu dragostea lor. I-am urmărit cu atenţie. Erau deschişi, calzi, hotărâţi. Cu ochii în aceleaşi nuanţe de albastru -verzui, erau parte din aceeaşi poveste. Una frumoasă şi unică, numai de ei ştiută. Aveau luminiţe în priviri şi ne-am bucurat că era aşa.  Nu ştiu dacă aţi observat dar nu toţi oamenii care se căsătoresc au luminiţe în priviri. Ei aveau! Iar asta ne-a inspirat să creăm cu şi mai multă dragoste pentru ei… Hârtia făcută de mână are, fără doar şi poate, ceva special, nu oricine simte asta, ei au simţit. Ne-am întâlnit apoi, în multe seri de vineri, le-am arătat pas-cu-pas, ce-am făcut, cum anume, i-am ascultat, am schimbat şi regândit varianta iniţială.  A fost  un melange de pastă de hârtie albă cu urme de petale roşii, peste care frumoasele litere de plumb şi-au impregnat delicat forma, lăsând în urmă un scris caligrafic, elegant, potrivit cu tabloul nunţii lor. La final am pecetluit invitaţiile cu ceară roşie, în care s-a încăpăţânat să se cuibărească o … inimioară 🙂

(mai mult…)