ATELIERE DE CRĂCIUN PENTRU FAMILII
joi, 10 august 2017
Dragi prieteni,
Vă invităm la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor, să intrăm în atmosfera de sărbătoare şi să lucrăm cu mâinile noastre obiecte unice menite să-i bucure pe cei dragi și să aducă un spor de frumos în casele noastre.
Anul acesta vă propunem ateliere de decorațiuni de Crăciun și de felicitări din hârtie manuală, tipărite manual sau împodobite cu diverse materiale reciclabile.
Iată programul atelierelor:
– Miercuri, 30 noiembrie 2016, orele 15.00 – Atelier de felicitări din hârtie manuală tipărite și decorate manual
– Sâmbătă, 3 decembrie 2016, orele 15:00 – Atelier de decoraţiuni din ceramică, pictate manual
– Sâmbătă, 17 decembrie 2016, orele 15:00 – Atelier de decorațiuni din hârtie manuală și alte materiale reciclabile
Atelierele se adresează celor mici şi mari, dornici fie să scrie cu mâna lor pagini delicate din povestea darurilor de Crăciun, fie să transforme un timp în bucurie!
Costul pentru un copil este de 40 de lei, iar pentru un adult este de 60 lei. Pentru că dorim să încurajăm participarea în familie la atelierele noastre, am gândit prețuri speciale, astfel:
– un copil și un părinte vor achita 80 de lei;
– doi copii și un părinte vor achita 100 de lei;
– un copil și doi părinți vor achita 120 de lei;
– doi adulți și doi copii vor achita 140 de lei.
Pe lângă atelierul creativ propriu-zis, veţi avea ocazia să vizitați și să descoperiţi din tainele Atelierului-muzeu Moara de hârtie, cât și poveștile atelierelor din Satul meșteșugurilor.
Însoţitorii care nu participă la atelierul de lucru, vizitează Ansamblul Moara de hârtie-Satul meşteşugurilor. Taxa de vizitare a ansamblului este de 10 lei.
Dacă invitaţia noastră vă inspiră, nu ezitaţi să ne contactaţi pentru mai multe detalii la echipa@moaradehartie.ro sau la 0723 266 262.
- Publicat în prieteni, mass-media, Ateliere
Fară comentarii
ATELIER DE PÂINE CU MAIA
joi, 10 august 2017
Sâmbătă, 29 octombrie, orele 15.00, vă invităm la un eveniment menit să ne iniţieze în tainele unui aliment primordial, încărcat de semnificaţii şi simboluri, al cărui destin se împleteşte de mii de ani cu cel al omului – pâinea.
Hrană esenţială, pâinea – căci despre ea este vorba – este viaţă, bucurie, jertfă şi comuniune.
Împreună cu Corina Munteanu de la Atelierul de pâine, vă aşteptăm în Satul meşteşugurilor să descoperim secretele pâinii tradiţionale cu maia şi să ne bucurăm de un moment – resursă pentru viaţă şi sănătate.
Evenimentul durează aproximativ trei ore, iar taxa de participare este de 100 lei de participant.
De asemenea, participanții la atelier vor avea ocazia să viziteze Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor din Comana, unde vor avea loc demonstrații de hârtie manuală, modelaj ceramică, împletit în papură, țesut la război și lucru în lemn.
Pentru a ne putea ocupa de pregatirile necesare desfășurării acestui atelier, vă rugăm să vă înscrieți până cel târziu miercuri, 26 octombrie 2016.
Pentru înscrieri şi detalii vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
- Publicat în prieteni, mass-media, satul mestesugurilor, Ateliere
POVEȘTI JAPONEZE – KAMISHIBAI
joi, 10 august 2017
Cuvântul japonez Kamishibai s-ar traduce literal piesă de teatru pe hârtie. Conceptul de Kamishibai se referă însă la o formă de teatru stradal, în care un actor spune o poveste, ajutându-se de imagini care ilustrează momente din poveste.
Prietenele noastre, Maki și Alice de la Centrul Japonez Akino, îi vor invita pe cei mici, prin imagini de neuitat, în inima unor povești de neratat!
Așadar, vă așteptăm sâmbătă să privim și să ascultăm, să ne bucurăm și să ne amuzăm cu povești japoneze Kamishibai la Satul meșteșugurilor din Comana.
- Publicat în prieteni, mass-media, satul mestesugurilor, Ateliere
EVENIMENTELE TOAMNEI – PARTEA A II-A
joi, 10 august 2017
Dragii noștri,
Și în luna octombrie am plănuit să vă întâmpinăm în Sat și la Moara de hârtie cu evenimente generoase, educative și simpatice: expoziție cu lucrări realizate de copii, ateliere de tipar, de apicultură, de povești japoneze kamishibai, de pâine cu maia.
Așadar, începând cu 1 octombrie, Satul meșteșugurilor și Moara de hârtie susțin campania de cules zâmbet „Adu schimbare!”, derulată de Asociația “Dintr-un basm”, prin expunerea unor lucrări realizate de copii, expuse în folosul altor copii – Copiii din Glodeanu. Desenele frumos împodobite, din inima copilăriei ivite, vor lumina prin gestul la care invită, copilăria unor copii lipsiți de cele necesare. Vă așteptăm „La cules zâmbete”, să cumpărați sau să donați pentru un mănunchi de zâmbete curate și înmiresmate!
Pe 2 octombrie, de la orele 14.00, vă invităm la un atelier de tipar Literă cu literă, dedicat memoriei vechilor tipografi, care și-au sfințit viețile prin lucrarea lor pusă în slujba slovei scrise. În cadrul atelierului veți afla informații interesante despre tiparul înalt, cum se culegeau literele pe vremuri, cum se tipărea manual și ce instrumente se foloseau odinioară. La final de călătorie, vă veți tipări manual o amintire!
După acest atelier care se adresează atât celor mari, cât și celor mai mici, vă mai propunem două evenimente pentru copii și unul pentru adulți:
Pe 8 octombrie, de la orele 14.00 și 17.00, vom pătrunde cu interes și pasiune să explorăm o altă lume, lumea albinuțelor! Vom afla cum trăiesc și cum frumos se gospodăresc. Vom descoperi multe taine despre fagure, polen, miere și ceara de albină, ba ni se va prezenta chiar și o regină! Dragoș Neagoe, zis și Bee Man, artist, apicultor profesionist și tătic, îl va însoți în poveste și pe copilul cel mai mic, așa că vă invităm Să ne împrietenim cu albinele!
Pe 15 octombrie, de la orele 17.30, ne vom delecta cu Povești japoneze – Kamishibai. Prietenele noastre, Maki și Alice de la Centrul Japonez Akino, îi vor invita pe cei mici, prin imagini de neuitat, în inima unor povești de neratat!
Pe 29 octombrie, de la orele 14.00, vă invităm la un atelier de inițiere în prepararea pâinii tradiționale cu maia. Sună bine, nu-i așa? Ghid instruit și în ale brutăriei iscusit ne va fi Corina Munteanu de la Atelierul de pâine.
Pentru înscrieri, vă rugăm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro sau la telefon 0723266262.
Vă așteptăm în Satul meșteșugurilor și la Moara de hârtie, în lumina de toamnă arămie! 
- Publicat în Uncategorized @ro
SĂ NE ÎMPRIETENIM CU FRUCTELE ȘI LEGUMELE!
joi, 10 august 2017
Dragi prieteni,
Vă plac fructele şi legumele? Vă doriți să cunoaşteţi mai îndeaproape lumea fructelor și legumelor și să le apreciați la adevărata valoare? De exemplu, ați vrea să știți de ce seamănă miezul nucii cu un creier, sau miezul morcovului cu un ochi?
Atelierul „Să ne împrietenim cu fructele şi legumele” îi invită pe toţi copiii curioşi în lumea bogată şi colorată a fructelor şi legumelor! Ei vor afla detalii savuroase despre compoziţia, utilizarea şi rolul acestor adevărate daruri ale naturii. De ce au ele o anumită culoare, un anumit gust sau chiar o anumită formă? Vom vorbi pe îndelete despre importanţa lor pentru sănătate, despre cum ne pregătesc de iarnă, iar apoi ne vom apropia de ele aşa cum le place cel mai mult copiilor, prin joacă şi voie bună! Vom fi nu doar curioşi, ci şi creativi şi veseloşi!
Dacă sună tentant, reţineţi că pe 24, în ultima sâmbătă de septembrie, în plin sezon fructifer, Gabriela Buşe, mămică şi medic de vocaţie, îi invită pe cei mici în lumea fructelor şi a legumelor, la o distracţie îmbinată cu educaţie!
Taxa de participare este de 30 lei de copil.
De asemenea, participanții la atelier vor avea ocazia să viziteze Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor din Comana, unde vor avea loc demonstrații de hârtie manuală, modelaj ceramică, împletit în papură, țesut la război și lucru în lemn.
Pentru înscrieri şi detalii vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă aşteptăm să ne bucurăm împreună de roadele toamnei!
- Publicat în prieteni, mass-media, satul mestesugurilor, Ateliere
RAKU ÎN SATUL MEȘTEȘUGURILOR
joi, 10 august 2017
Sâmbătă, 17 septembrie, de la orele 19.30, Satul meşteşugurilor din Comana se deschide din nou către arta şi tradiţia japoneză, găzduind un nou eveniment de ceramică Raku!
Raku este o tehnică fascinantă de prelucrare a ceramicii. Urmele ei ne întorc departe în timp, în Japonia secolului al XVI-lea, însă această artă, transmisă din generaţie în generaţie, uimeşte şi în prezent prin forţă şi simplitate. Ea este în continuare practicată de meșteșugarii niponi, dar şi de artiști ceramiști europeni, datorită procesului spectaculos de creație și a efectelor surprinzătoare de culoare.
În cadrul evenimentului găzduit de Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor, un loc aparte ce actualizează valori esenţiale, parte din istoria culturală universală , dorim să readucem în atenție obiectul primordial de la care s-a pornit în tehnica Raku – bolul de ceai, oferindu-i însă un statut de piesă de artă.
Demonstraţia va începe la 19:30, iar evenimentul va culmina în jurul orelor 21:30 cu deschiderea cuptorului, când se vor scoate obiectele incandescente, urmând descoperirea efectelor de culoare, care nu pot fi în întregime prevăzute nici măcar de artist!
Taxa de participare la demonstraţia de Raku este de 50 de lei. Dacă aţi plătit deja biletul de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor, taxa de participare la eveniment va fi de 40 de lei. La cerere, participanţii vor putea decora un vas dintre cele pregătite pentru ardere, urmând să îl ia după răcire (în jurul orelor 22:30). Decorarea vasului va avea loc înainte de eveniment, în cursul zilei de sâmbătă, 17 septembrie, până la orele 18. Costul unui astfel de vas este de 150 de lei. Pentru că numărul vaselor ce pot fi astfel personalizate este limitat, vă recomandăm să rezervaţi vasul dumneavoastră cât mai repede scriindu-ne pe adresa echipa@moaradehartie.ro sau folosind numărul nostru de telefon: 0723 266 262.
Evenimentul este coordonat de Ciprian Ariciu, artist plastic, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte – secţia de Ceramică a departamentului de Arte Decorative şi Design, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, cu experienţă de lucru în Japonia, în atelierele Kanayama din Goshogawara.
- Publicat în Uncategorized @ro
ATELIER DE ŢESUT LA RĂZBOI
joi, 10 august 2017
Dragi iubitori de frumos,
V-aţi gândit vreodată să vă apropiaţi de unul dintre cele mai vechi şi mai uimitoare meşteşuguri practicate de om? Să pregătiţi urzeala, să înţelegeţi rolul iţelor şi al rostului, să mânuiţi suiveica şi spata, pe scurt, să ţeseţi la război, aşa cum au făcut vreme îndelungată bunicile şi străbunicile noastre?
Dacă vă atrage această aventură şi doriţi să vă puneți în valoare îndemânarea, atenția, răbdarea, să faceţi cunoştinţă cu materialele, echipamentele şi produsele specifice acestei activităţi, să ascultaţi poveşti de demult şi, în primul rând să vă bucuraţi de tihna unei după-amieze de sâmbătă într-un loc liniştit, departe de zgomotul oraşului, vă aşteptăm în Satul meșteșugurilordin Comana, sâmbătă, 17 septembrie, la orele 14 pentru a ţese fire, poveşti, vise…
La sfârşitul atelierului vă veţi bucura de rodul activităţii voastre şi, pe lângă amintiri de neuitat, veţi lua acasă ceea ce cu rost aţi lucrat!
Acest atelier se adresează tuturor iubitorilor de frumos, inclusiv echipelor de copii şi părinţi. Recomandăm ca vârsta minimă a participanţilor să fie de 9 ani. Pentru că dorim ca toată lumea să se bucure din plin de acest străvechi meşteşug şi de roada lui – un şervet ţesut manual, în echipă, în cadrul atelierului, pe care fiecare participant îl va păstra ca amintire preţioasă dintr-o zi luminoasă, vă rugăm să vă rezervaţi trei ore pentru această activitate.
Taxa de participare este de 100 lei de persoană. Un părinte şi un copil achită 140 lei dacă lucrează în echipă şi creează împreună un singur obiect. Dacă doresc să ţeasă câte un şervet fiecare, atunci taxa de participare va fi 180 lei pentru cei doi membri ai familiei.
De asemenea, participanții la atelier vor avea ocazia să viziteze Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor din Comana, putând participa între timp la demonstraţii interactive de hârtie manuală, modelaj ceramică, împletit în papură.
Pentru alte detalii şi înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Echipa Atelierului cu rost din Satul meşteşugurilor vă aşteaptă să ţeseţi împreună nu doar fire de bumbac, ci şi poveşti din gospodăriile de altădat’, snoave, ghicitori… momente de neuitat!
- Publicat în Uncategorized @ro
ȘEZĂTOARE CU FLUIERE ȘI POVEȘTI//EXPOZIȚIE
joi, 10 august 2017
Sâmbătă, 10 septembrie, orele de bucurie pe care le vom petrece prin Satul meșteșugurilor vor fi și în compania Marucăi, a lui Beatrice și a lui Florin Iordan. O familie de artiști inimoși care ne vor invita întâi și întâi la o șezătoare. Și nu orice fel de șezătoare, ci una cu fluiere și povești, în care artele se împletesc în cel mai firesc mod cu poveștile și voia bună.
La șezătoare veți vedea o mulțime de instrumente tradiţionale româneşti, le veți asculta sunetele și la final, veți compune fundalul sonor al unui basm, ba chiar veți dansa ca să vă bucurați inima.
Maruca Iordan, o fetiță talentată de 9 ani, își aduce cu ea desenele, apărute într-o „Joacă de copil”, ce a devenit o frumoasă expoziție care va fi găzduită din 10 septembrie la Satul meșteșugurilor din Comana.
Expoziția se va deschide începând cu orele 15:00, iar apoi Maruca și tatăl ei ne vor oferi și o surpriză muzicală ce va cuprinde scurte cântece adunate sub titlul de „Laboratorul muzical al Marucăi”.
Șezătorile cu fluiere și povești sunt programate de la orele 13:00 și 17:00. Taxa de participare este de 35 lei de persoană. Părinții care însoțesc copiii participanți la atelier vor achita doar taxa de vizitare a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana.
În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm să petreceți o zi presărată cu artă și meșteșuguri!
- Publicat în prieteni, satul mestesugurilor, Ateliere
EVENIMENTELE TOAMNEI – PARTEA I
joi, 10 august 2017
Doamna Toamna sosește în pas ușor cu evenimente-n zbor!
Și ce de evenimente… 
De exemplu, numai în luna septembrie, pe lângă activitățile curente de la Moara de hârtie și din Sat, vom avea o serie de ateliere și evenimente pentru vârste și gusturi diverse.
Prin urmare, sunteți bineveniți să tipărim împreună, ca pe vremuri, Literă cu literă – atelier de tipar înalt, să participați la o frumoasă șezătoare cu fluiere și povești la care povestitori de soi ne sunt Beatrice și Florin Iordan de la Trupa de teatru Hopa Trop, să admirați expoziția “Joacă de copil” a simpaticei și inspiratei Maruca Iordan, să țesem povești de tot felul în Atelierul cu rost, să experimentăm ceramica tradițională japoneză Raku împreună cu artistul plastic Ariciu Ciprian și să ne împrietenim cu fructele și legumele aflând tot felul de curiozități și jucându-ne cu folos, ghidați de creativa noastră prietenă, Gabriela Bușe, medic și mamă de profesie.
După cum vedeți, în Satul nostru se anunță o toamnă roditoare, cu prieteni dragi, care vin să ne facă toamna mai frumoasă! Luați-vă și voi prietenii și haideți pe la noi! 
Noi vă așteptăm bucuroși de oaspeți!
- Publicat în Uncategorized @ro
LITERĂ CU LITERĂ – ATELIER DE TIPAR ÎNALT
joi, 10 august 2017
Sâmbătă, 3 septembrie 2016, orele 14.00, vă invităm la Moara de hartie din Comana la atelierul de tipar înalt „Literă cu literă”.
Ce este tiparul înalt? Cine erau zețarii și ce făceau ei într-o tipografie? Cum se culegeau literele pe vremuri? Cum se tipărește manual? Ce instrumente și ce echipamente se foloseau odinioară?, sunt întrebări la care veți primi răspunsul la atelierul nostru. Și nu doar că veți afla informații noi sau veți vedea exponatele de tipar și legătorie din micul nostru atelier-muzeu, dar veți și tipări manual un text, pe care îl veți păstra ca amintire.
Taxa de participare pentru acest atelier este de 30 lei/participant. Părinții care participă la atelier vor achita aceeași taxă de participare, care include și vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm cu bucurie! 
- Publicat în Uncategorized @ro