O donație binevenită!
luni, 08 iunie 2020
Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor este unul dintre spaţiile culturale din România care a fost foarte mult afectat de recenta pandemie de COVID-19. Noi lucrăm în primul rând cu copiii, insuflându-le dragostea pentru meșteșuguri, pentru îndeletnicirile care aduc frumosul şi liniştea în viața noastră. Activităţile pe care le organizăm sunt combinaţia perfectă între educaţie, cultură şi însuşirea de aptitudini practice. Odată cu închiderea şcolilor, atelierele creative derulate la noi la Comana nu au mai putut avea loc, astfel încât Asociaţia Moara de hârtie nu mai are resursele să se auto-finanţeze.
Ne bucurăm când oameni inimoşi ne sprijină în eforturile noastre de a duce mai departe povestea meşteşugurilor. Sponsorizările şi donaţiile primite în lunile din urmă ne-au ajutat să trecem mai uşor peste această perioadă.
Pentru a putea derula activităţi educative în continuare, în condiţiile respectării regulilor de distanţare fizică, vom începe să organizăm ateliere în aer liber.
Cortul de grădină cu sistem de deschidere tip acordeon primit în dar de la Expodom s-a potrivit perfect cu planul nostru de a diversifica atracţiile pe timpul verii în Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor. Dintre pavilioanele Expodom, am ales un pavilion pliabil de 6×3 metri, de culoare verde, pentru a se potrivi cu natura înverzită din Parcul Natural Comana.
Am primit cu mare bucurie acest dar și de-abia vă așteptăm pe la noi, să vă bucuraţi de atelierele de meşteşuguri în aer liber!
Mulțumim, Expodom!
- Publicat în Ateliere, Comunicate de presa, moara, Proiecte, satul mestesugurilor
Fară comentarii
Invitație la meșteșuguri în aer liber!
sâmbătă, 06 iunie 2020
Sâmbătă, duminică și luni sunteți așteptați la Comana, la Moara de hârtie și Satul meşteşugurilor!
Haideți la o super-incursiune printre meșteșugurile cărții și meșteșugurile tradiționale românești!
Puteţi vizita Atelierul–muzeu Moara de hârtie și atelierele de meșteșuguri, între orele 12.00 și 18.00, (ultima intrare la 17:30), costul fiind de 10 lei pentru adulți sau 7 lei pentru copii, elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități şi puteţi participa la activități în aer liber după următorul program:
Sâmbătă, 6 iunie 2020:
13.00 – 17.00 – Meșteșuguri în aer liber (demonstrații interactive):
Păpuși din papură – 15 lei/participant
Hârtie de mână – 15 lei/ participant
Oferta zilei – 30 lei/participant pentru ambele activități, include și biletul pentru vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor.
Duminică, 7 iunie 2020:
13.00 – 17.00 – Meșteșuguri în aer liber:
13.00 – Atelier de țesut la mini-război – 40 de lei/participant, inclusiv vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor
15.00 – Atelier de modelaj ceramică – 40 de lei/participant , inclusiv vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor
Oferta zilei – un atelier la alegere – 40 de lei/participant include și biletul pentru vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor.
Luni, 8 iunie 2020:
13.00 – 17.00 – Meșteșuguri în aer liber (demonstrații interactive):
Hârtie de mână – 15 lei/ participant
Legătorie de carte – 15 lei participant
Oferta zilei – 30 lei/participant pentru ambele activități, include și biletul pentru vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor.
- Publicat în Ateliere, Comunicate de presa, Proiecte, satul mestesugurilor
Un alt proiect #ÎNSTAREDEBINE încheiat cu succes!
luni, 09 martie 2020
Proiectul Meșteșuguri pentru dezvoltare locală, derulat de Asociația Moara de hârtie în parteneriat cu Asociația pentru sprijinirea pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, finanțat prin programul În stare de bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile a fost încheiat cu succes! Proiectul a avut în prim plan meșteșugurile și grupurile vulnerabile din 11 comunități rurale din județele Călărași, Giurgiu, Olt și Teleorman, cât și pacienții internați în secțiile de pneumoftiziologie infantilă din spitale din București și Constanța. Pe tot parcursul proiectului, în cadrul activităților organizate a reieșit că meșteșugurile sunt foarte atractive pentru copiii din mediul rural, că ei sunt dispuși să își dedice cu generozitate din timpul și energia lor pentru a le practica, iar bucuria și efortul depuse în cadrul șezătorilor, atelierelor, cercurilor de meșteșuguriși expozițiilor s-au propagat frumos în comunitățile implicate.
Asociația Moara de hârtie din Comana desfășoară de mai bine de opt ani proiecte care își propun punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial reprezentat de meșteșuguri, ca surse de revigorare și dezvoltare a comunităților rurale, dar și ca punct de întâlnire și sinergie pentru toți cei carele înțeleg potențialul. Proiectul Meșteșuguri pentru dezvoltare locală a presupus implicarea a 11 școli din mediul rural în activități care au la bază meșteșugurile. Pe parcursul celor 8 luni de proiect am organizat șezători, ateliere de meșteșuguri precum țesut la război, lucru cu papura, lucru cu lemnul, ceramică, având ca participanți peste 1500 de copii, majoritatea dintre ei fiind cu risc de abandon școlar sau discriminare. Au avut loc 17 expoziții cu obiectele lucrate de elevii din cadrul cercurilor de meșteșuguri. În cadrul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București și a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Constanța au fost derulate 48 de ateliere la care au participat peste 400 de copii și adulți.
Expozițiile organizate atât în preajma sărbătorilor de Crăciun, cât și în preajma Mărțișorului au demonstrat că munca în cadrul atelierelor și a cercurilor de meșteșuguri a dat roade bune și frumoase. Copiii au creat decorațiuni de Crăciun și mărțișoare inedite. Ei au cusut, au țesut la război sau la gherghef, au pictat pe lemn sau pe lut, iar obiectele realizate s-au bucurat de succes atât în cadrul expozițiilor din cadrul școlilor, dar și la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti din București sau în clădirile de birouri în care au fost expuse. Sumele primite donație îi vor bucura și motiva pe copiii implicați să își continue activitățile în cadrul cercurilor de meșteșuguri din școli.
Pe lângă faptul că proiectul a fost bine primit în comunitățile participante în proiect, aducând un suflu proaspăt și elemente de noutate care au influențat în bine dinamica activităților din școală, am avut plăcuta surpriza ca în Prundu (jud. Giurgiu), profesorii și conducerea școlii, văzând entuziasmul și efectul benefic al practicării meșteșugurilor asupra copiilor, să decidă introducerea opționalului de meșteșuguri în programa de învățământ.
Pentru mai multe informații ne puteți contacta la email echipa@moaradehartie.ro sau telefon 0743266262, persoana de contact: Ion Georgescu.
Programul #ÎNSTAREDEBINE (www.instaredebine.ro) este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a programului În stare de bine. Întreaga răspundere asupra corectitudinii si coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
- Publicat în Ateliere, Comunicate de presa, Proiecte, satul mestesugurilor
Educație creativă prin meșteșuguri în Roata de Jos
marți, 19 noiembrie 2019
Asociația Moara de hârtie derulează în luna noiembrie a acestui an, ateliere de meșteșuguri pentru elevii școlilor din satele Roata de Jos, Cătunu, Sadina, din comuna Roata de Jos, județul Giurgiu, prin proiectul „Educație creativă prin meșteșuguri în Roata de Jos”, sponsorizat de OMV Petrom. Cei peste 350 de elevi vor participa la ateliere de meșteșuguri tradiționale și creative. La finalul proiectului, școlile vor fi dotate cu 4 mini-războaie de țesut, 4 mini-gherghefuri, 4 mini-războaie de țesut papură și 3 mini-seturi de urzit, care îi vor ajuta pe copii să practice meșteșugurile și pe viitor.
Acest proiect de educație culturală își propune să aducă și să readucă meșteșugurile în viața elevilor, părinților, profesorilor și a întregii comunități prin organizarea de ateliere de meșteșuguri tradiționale și creative în cadrul școlilor. Elevii vor avea ocazia să participe la ateliere de țesut la război, prelucrare a lemnului, lucru cu papura și ateliere de hârtie de mână. Atelierele organizate în școli abordează într-o manieră interactivă și inovativă frumusețea și puterea creatoare a meșteșugurilor și le incită elevilor curiozitatea de a-și îndrepta privirea către aceste activități dătătoare de bucurie și sens.
Scopul proiectului este ca participarea la ateliere și implicarea în mod activ în redescoperirea și păstrarea tradițiilor locale prin desfășurarea de activități centrate pe meșteșuguri să ducă la conștientizarea importanței acestor activități și a efectului benefic asupra elevilor, precum și la dezvoltarea durabilă a comunității.
Asociația Moara de hârtie va dota școala cu 4 mini-războaie de țesut, 4 mini-gherghefuri, 4 mini-războaie de țesut papură și 3 mini-seturi de urzit, care vor putea deveni nucleul unui mic centru de meșteșuguri în comuna Roata de Jos. Astfel, elevii, profesorii și chiar oamenii din comunitate care au practicat în trecut meșteșugurile vor putea să le experimenteze și să construiască, pornind de la ele, noi idei și proiecte educaționale.
Pentru informații suplimentare vă invităm să vă adresați echipei de proiect pe e-mail la echipa@moaradehartie.ro, persoană de contact Ion Georgescu, telefon 0743266262.
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficientă de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și tarile învecinate prin intermediul a 794 benzinării, la sfârșitul lui 2018, sub două branduri, OMV și Petrom.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 9,9985%, iar 18,35% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu 27,8 miliarde de euro plătiți sub formă de taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2018.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2018, compania a alocat aproximativ 52,5 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD)
Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) constituie agenda convenită la nivel global de către actorii tuturor statelor și nu numai, pentru dezvoltarea durabilă. ODD-urile au fost adoptate în 2015 de către toate statele membre ale Națiunilor Unite ca un model de dezvoltare până în 2030. Cele 17 obiective sunt definite ca o acțiune comună de urgență a tuturor țărilor și tuturor actorilor care aderă, pentru a-și uni forțele, cu scopul de a oferi un viitor mai bun și mai durabil pentru toți. ODD-ul menționat în această știre corespunde obiectivului: SDG 4 – Educație de calitate; SGF 15- Parteneriat pentru obiective; SDG 11- Orașe și comunități durabile.
Pentru informații suplimentare:
Web: https://www.omvpetrom.com
Social: http://www.facebook.com/PetromRo
http://www.youtube.com/PetromRomania
http://www.linkedin.com/company/petrom/
http://www.instagram.com/omvpetrom/
Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana
Asociația Moara de hârtie a inițiat și dezvoltă Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (județul Giurgiu, în imediata apropiere a Bucureștilor), ce găzduiește 10 ateliere creative ce își trag seva din meșteșugurile practicate în satul tradițional românesc: țesut la război, prelucrarea stufului și a papurii, fierărie, olărit și ceramică, lucru în lemn, bucătărie tradițională, moară pe piatră și brutărie, dar și realizarea de hârtie de mână, tipar manual și legătorie de carte. Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor propun o experiență complexă care te ajută să cunoști trecutul din mai multe unghiuri, nu doar privind și ascultând ci, mai ales, trăind experiența. Pentru mai multe detalii despre Asociaţie şi proiectele derulate de noi puteţi accesa site-urile www.moaradehartie.ro sau www.satulmestesugurilor.ro.
- Publicat în Ateliere, Comunicate de presa, moara, Proiecte, satul mestesugurilor
Ateliere de meșteșuguri pentru dezvoltare locală
miercuri, 06 noiembrie 2019
Asociația Moara de hârtie desfășoară noi ateliere de meșteșuguri în comunități rurale din județele Giurgiu și Călărași în cadrul proiectului „Meșteșuguri pentru dezvoltare locală”, finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Acest proiect continuă ideea începută în 2018 prin proiectul „Comunitățile din Câmpia Română (re)descoperă meșteșugurile”, aceea de a promova meșteșugurile în rândurilor elevilor, cu precădere în beneficiul grupurilor vulnerabile, prin șezători, ateliere, cercuri de meșteșuguri și expoziții.
După șezătorile care au avut loc la școlile din comuna Băneasa, județul Giurgiu, și din comuna Spanțov, județul Călărași, urmează atelierele de meșteșuguri, prin care elevii vor avea ocazia să intre în contact cu aceste activități atât de prezente altădată pe teritoriul țării noastre, să le valorizeze și să își dorească să le practice și pe viitor. Atelierele continuă și pentru elevii din satele Vlad Țepeș, Falaștoaca și Grădiștea din comuna Comana, cât și în secțiile de pneumoftioziologie infantilă din spitalele din București și Constanța, desfășurate de partenerii de la Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă.
Proiectul „Meșteșuguri pentru dezvoltare locală” își propune să fie o oportunitate de dezvoltare pentru peste 1400 de elevi din mediul rural, mulți dintre aceștia cu risc de abandon școlar sau discriminare. În același timp, activitățile desfășurate în proiect au ca scop să creeze o cale prin care meșteșugurile să poată avea viitor în comunitățile rurale. Urmând această direcție, se vor desfășura peste 136 de ateliere de meșteșuguri, se va consolida activitatea celor 6 cercuri de meșteșuguri deja existente în județele Giurgiu, Olt și Teleorman, vor fi create două noi cercuri de meșteșuguri și vor fi organizate cel puțin 8 expoziții de meșteșuguri.
Experiența elevilor din satele implicate în proiect este întregită de vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor, un spațiu care există de mai bine de 8 ani și care reușește să păstreze vii meșteșugurile, să le adapteze și să le dea mai departe. Atelierele de meșteșuguri din spitalele de pneumoftiziologie au ca scop implicarea în ateliere de meșteșuguri a copiilor internați, copii care nu participă la activități școlare perioade lungi de timp și care sunt susceptibili de discriminare.
Activitățile de educație culturală ce pornesc de la meșteșuguri, concretizate atât în șezători, ateliere, cercuri de meșteșuguri și expoziții sunt intervenții culturale de conștientizare a importanței meșteșugurilor și totodată de salvare a acestei părți importante a patrimoniului imaterial, oferind comunităților oportunități de dezvoltare locală.
Pentru mai multe informații ne puteți contacta la email echipa@moaradehartie.ro sau telefon 0743266262, persoana de contact: Ion Georgescu.
Programul #ÎNSTAREDEBINE este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a programului „În stare de bine”. Întreaga răspundere asupra corectitudinii si coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
- Publicat în Ateliere, Comunicate de presa, Proiecte, satul mestesugurilor
- 1
- 2