GfK România la Moara de hârtie
Sâmbătă, ne-a tresăltat inima de bucurie când am văzut strada care duce la noi şi apoi curtea Morii de hârtie plină de oaspeţi curioși (nu ştiau exact ce le pregătisem:), dar dornici apoi să se bucure de manufacturarea hârtiei, de tipar, de poveştile noastre.
A fost o zi plină, care s-a scurs plăcut în atmosfera pe care ne-am dorit-o mereu la moară: voie bună, creativitate, relaxare. Orele s-au scurs cu rapiditate, încărcate de entuziasmul noilor descoperiri şi animate de forfota veselă care s-a iscat în moară şi în curte. Aşa, am stabilit un nou record de participanţi la atelierele noastre – peste 60, corporatişti cu acte în regulă. 🙂
Am asezonat ziua cu o ieşire la iarbă verde, într-o poieniţă din Pădurea Comana, am făcut şi noi ceva „Let’s do it Romania!”, neoficial, la întoarcere, apoi le-am oferit oaspeţilor noştri câte o cutiuţă cu 53 de litere de plumb, dintr-o frază de Gellu Naum şi i-am provocat să rescrie cu propria inspiraţie, cuvintele marelui scriitor. Şi s-au descurcat chiar foarte bine, la final toţi primind din partea noastră semne de carte, o amintire de la Moara de hârtie tipărită pe hârtie manuală chiar de ei şi … bomboane de ciocolată. 🙂
Iată şi câteva imagini:
[slideshow]
Descoperă Moara de hârtie şi Casa Memorială Gellu Naum
Fundaţia Calea Victoriei şi Moara de hârtie vă invită să descoperiţi Comana – un loc plin de istorie, situat în imediata apropiere a Bucureştilor. Obiectivele pe care vă propunem să le vizităm în cel de-al doilea episod al acestei iniţiative sunt: Casa Memorială Gellu Naum şi Atelierul – Muzeu Moara de hârtie .
Data: 1 octombrie 2011
Cost: 80 ron (include materiale de lucru)
Cost studenţi: 70 ron (include materiale de lucru)
Numar maxim persoane: 20
Excursia este organizată in memoriam Gellu Naum, deoarece pe 29 septembrie se împlinesc 10 ani de când marele scriitor suprarealist a părăsit această lume. (mai mult…)
Atelier de hârtie manuală şi tipar
Sâmbătă am avut plăcerea să „deturnăm” un atelier gândit să fie o continuare a cursului de Bookbinding, derulat de Moara de hârtie în parteneriat cu Fundaţia Calea Victoriei. Pentru că tentaţiile (hârtie manuală şi tipar) le-au dat târcoale participanţilor noştri, am hotărât în unanimitate de voturi să schimbăm programul iniţial, ce prevedea practică de legătorie pe echipamentele Morii de hârtie, şi să facem hârtie manuală pe care apoi să o tipărim.
Zis şi făcut – după o vizită în atelier, am pornit la manufacturarea hârtiei. La pasta din hârtie reciclată am adăugat flori, bucăţi de carte veche şi sfori, iar către final am pus şi nisip de Dunăre. 🙂
Apoi, cu forţe proaspete, după un „picnic” pe terasa Morii de hârtie şi o plimbare în vie, până la nucul de pe deal, am purces la culegerea câtorva rânduri din … dar mai bine nu vă spunem şi vă lăsăm să ghiciţi voi ;). Cine ghiceşte primul, primeşte cadou o foaie de hârtie manuală tipărită cu respectivele rânduri!
Iată şi câteva poze de la tipar:
[slideshow]
Tricouri de bine la Moara de hârtie
Sâmbătă, ne-am dat seama încă o dată că moara noastră chiar este un loc prietenos unde ne simţim cu toţii bine, un spaţiu de joacă pentru oameni mari, un loc în care ideile se pun în practică. Descoperim asta de fiecare dată când transformăm o zi obişnuită, într-o zi în care simţim bucuria plutind în aer.
Aşa a fost la Atelierul de tricouri de bine, un prilej de zâmbete, de noi idei, de lecţii utile în calea noastră. Şi tare ne-a mai plăcut. Parcă eram nişte copii care descoperiseră o nouă jucărie şi, bucuroşi de noua descoperire, repetau jocul minune. Printre râsete, mirări şi voie bună, am testat cum se fac tricourile. Şi ne-au ieşit chiar bine 🙂 Aşa că, sâmbătă, pe-nserat, am închis uşa morii împăcaţi şi mulţumiţi că am trăit o altă zi frumoasă, acolo, la Comana, sub colţul acela de cer care ne face viaţa frumoasă.
Ştim că tricourile noastre vă vor însenina zilele. Veţi simţi magia şi dragul din ele. Sperăm să ajungă la cât mai mulţi dintre voi. Mulţumim, România Pozitivă pentru parteneriat şi tuturor celor care susţin Tricoul de bine pentru promovare!
Poze n-am făcut prea multe. Iată câteva:
Lideri în vizită la Moara de hârtie
Din capitolul „cine a mai trecut pe la noi”, în week-end am găzduit, pe nepregătite, o întâlnire informală, la care au participat câţiva dintre alumni programului „Lideri pentru Justiţie”. După ce le-am făcut un tur al muzeului, ne-am relaxat şi am petrecut timp de calitate la umbra nucului din Dealul Morii 🙂
Iată și câteva poze:
- Publicat în moara
Tricoul de bine
Dintotdeauna ne-au plăcut cuvintele, ideile, citatele care transmit un mesaj puternic. Ele poartă în ele ceva subtil, dar profund, care ajunge la tine prin invizibile căi și îți influențează în bine starea de spirit, ziua, viața. Mă gândesc acum la zeci de citate pe care de-a lungul vremii le-am colecționat, la cărțile care ne-au marcat viața, la cuvintele obișnuite care ne dau aripi să înfăptuim imposibilul.
Ceea ce facem noi la Moara de hârtie se învârte în jurul cuvintelor şi al oamenilor. Hârtia manuală de-abia așteaptă să-și primească scrise sau imprimate cuvintele. Tiparul așterne cuvinte pe hârtie. Agendele noastre sunt făcute să fie gazde prietenoase cuvintelor. Iar pe toate le facem cu drag pentru voi.
Pe prietenii de la RomâniaPozitivă îi admirăm de multă vreme pentru perseverența și bucuria cu care împart știrile frumoase despre România. Când ne-au povestit ideea lor de a tipări pe tricouri un cuvânt cu o încărcătură pozitivă și ne-au propus să îi ajutăm să o pună în practică, am fost extrem de încântați și le-am răspuns pe loc: DA (mai mult…)
Din 10 septembrie se poartă Binele!
Vino la Atelierul de tricouri de Bine RomaniaPozitiva & Moara de hârtie!
Tricouri cu mesaj. Poartă-ți starea de Bine. Armonie, Bucurie, Curaj, Seninătate, Empatie sunt o parte din cuvintele propuse pentru tine, care să transmită în jur o stare de bine.
Poartă-ți starea de Bine. Pentru fiecare zi din săptămână ți-am pregătit câte un cuvânt de Bine. 7 cuvinte pentru 7 stări de Bine pentru 7 zile.
Vino pe 10 Septembrie 2011 la Moara de hârtie din Comana, şi fii alături de noi la crearea primelor tricouri de bine. Noi suntem la Moară de la ora 12:00 – căci e weekend – până pe la ora 15:00-16:00. Poziția pe hartă este aici și ca să ajungi la noi din Piața Unirii din București iată și un traseu propus. (mai mult…)
- Publicat în moara