Sâmbătă, ne-am dat seama încă o dată că moara noastră chiar este un loc prietenos unde ne simţim cu toţii bine, un spaţiu de joacă pentru oameni mari, un loc în care ideile se pun în practică. Descoperim asta de fiecare dată când transformăm o zi obişnuită, într-o zi în care simţim bucuria plutind în aer.
Aşa a fost la Atelierul de tricouri de bine, un prilej de zâmbete, de noi idei, de lecţii utile în calea noastră. Şi tare ne-a mai plăcut. Parcă eram nişte copii care descoperiseră o nouă jucărie şi, bucuroşi de noua descoperire, repetau jocul minune. Printre râsete, mirări şi voie bună, am testat cum se fac tricourile. Şi ne-au ieşit chiar bine 🙂 Aşa că, sâmbătă, pe-nserat, am închis uşa morii împăcaţi şi mulţumiţi că am trăit o altă zi frumoasă, acolo, la Comana, sub colţul acela de cer care ne face viaţa frumoasă.
Ştim că tricourile noastre vă vor însenina zilele. Veţi simţi magia şi dragul din ele. Sperăm să ajungă la cât mai mulţi dintre voi. Mulţumim, România Pozitivă pentru parteneriat şi tuturor celor care susţin Tricoul de bine pentru promovare!
Poze n-am făcut prea multe. Iată câteva: