Doctorii Marcel Just şi Tim Keller de la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburg au realizat un studiu ce a implicat 47 de copii cu vârsta între 8 şi 10 ani care aveau probleme cu cititul şi 25 de copii cu aceeaşi vârstă care citeau fără probleme. Diferenţele între cele 2 grupuri au fost evidente încă de la început: copiii cu probleme de lectură aveau substanţa albă mult mai puţin dezvoltată în partea stângă a lobului frontal. 35 din cei 47 de copii din primul grup au fost implicaţi într-un program de îmbunătăţire a aptitudinilor de lectură. După 6 luni de exerciţii, spre surprinderea cercetătorilor, cantitatea de substanţă albă din zona deficitară a crescut, lucru care nu s-a întamplat şi la cei 12 copii care nu au fost implicaţi în program. Cititul zilnic timp de 6 luni a modificat fizic creierul copiilor.
Sursa: NEUROLOGY TODAY, 21.01.2010, pg. 19-20
Acest articol face parte din campania “Caravana lecturii” derulată de Moara de hârtie în perioada 21-31 octombrie 2013 în sprijinul proiectului depus de noi în cadrul competiţiei Idei din Ţara lui Andrei. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre proiect şi să ne votaţi, puteţi accesa linkul http://www.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiect-caravana-lecturii-id-552-cmsid-65

Cititul nu numai că relaxează creierul omenesc, dar ajută şi la dezvoltarea acestuia, mai ales în cazul copiilor. „Poveştile au o introducere, un cuprins şi o încheiere – o structură care încurajează creierul să gândească secvenţial şi logic, să lege cauza de efect” spune expertul neurolog Susan Greenfield. „Este foarte important să învăţăm copii să citească încă de la o vârstă fragedă, atunci când creierul nu este pe deplin format. Jucând un joc pe calculator, s-ar putea să trebuiască să salvezi o prinţesă, dar nu îţi pasă de ea, tu vrei doar să câştigi. Pe când o prinţesă dintr-o carte are un trecut, un prezent şi un viitor… Vezi lumea prin ochii ei.”

Sursa: http://www.firstpost.com/fwire/read-a-lot-provide-tonic-to-your-brain-431737.html

Acest articol face parte din campania “Caravana lecturii” derulată de Moara de hârtie în perioada 21-31 octombrie 2013 în sprijinul proiectului depus de noi în cadrul competiţiei Idei din Ţara lui Andrei. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre proiect şi să ne votaţi, puteţi accesa linkul http://www.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiect-caravana-lecturii-id-552-cmsid-65

 

 

“Caravana lecturii” este un proiect foarte drag nouă prin care încercăm să îi apropiem pe cei mari și mici de cărți și lectură. Avem multe cărți la moară, multe donate de voi, pe care dorim să le punem la dispoziția comunității din Comana, turiștilor din Comana, dar și tuturor celor interesați de cărți și meșteșugurile legate de carte. Mai avem și o rulotă care ne-a fost de mare folos la construcția Morii de hârtie și care și-ar găsi o utilitate mai nobilă decât cazarea noastră pe timpul verii.

Ne-am gândit că, dacă am reamenaja rulota și am aranja frumos cărțile în interior, apoi am pregăti un colțișor pentru atelierele de tipar și legătorie, am avea o mini-bibliotecă și un mini-atelier mobile. Dacă vă place proiectul nostru și ne ajutați cu voturile voastre avem șanse mari să câștigăm. E prima dată când participăm cu un proiect la o competiție care se bazează și pe voturi și sperăm să fie cu noroc! Și, DA, avem mare nevoie de toți cei care iubesc Moara de hârtie și vă suntem foarte recunoscători dacă vă rugați și prietenii, rudele, colegii de serviciu să voteze Caravana Lecturii! Vă mulțumim foarte mult!

PS: Sperăm să nu vă descurajeze faptul că trebuie să vă faceți mai întâi un cont pe site și vă suntem foarte recunoscători și pentru acest lucru. Linkul unde puteţi vota este: http://www.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiect-caravana-lecturii-id-552-cmsid-65

Împreună cu prietenii noştri de la Fundaţia Calea Victoriei, vă invităm sâmbătă, 12 mai 2012, să descoperiţi cel mai vechi şi cel mai nou obiectiv din frumoasa Comana: Mănăstirea Comana şi Moara de hârtie.

Vom începe excursia cu vizitarea Sfintei Mănăstiri Comana, aşezământ ctitorit de Vlad Tepeş în anul 1461, a muzeului Mănăstirii, apoi vom admira chiar din faţa Mănăstirii superba privelişte către râul Neajlov. Ghidajul acestui obiectiv turistic va fi făcut chiar de unul dintre călugării ce vieţuiesc în acest sfânt lăcaş.

Foto: Livia Gyongyosi (FCV)

Excursia se va continua apoi cu vizitarea Atelierului – Muzeu Moara de hârtie, locul în care ne propunem ca adulţii şi copiii să descopere lucruri interesante din sfera meşteşugurilor manufacturiere şi creative. Vom face o incursiune prin istorie şi vom afla informaţii interesante despre începuturile hârtiei în România şi în lume, despre legătoria de carte şi tiparul manual. Vom avea ocazia să vedem echipamente specifice acestor domenii, gravuri rare, tipărituri vechi, dar şi să ascultăm poveştile din jurul lor. Apoi, vom lua parte la un atelier de tipar înalt unde vom învăţa să tipărim ca pe vremuri.

Foto: Sorin Stana (Forbes)

Despre Comana

Comana se află în Parcul Natural Comana, cea mai mare arie protejată din Câmpia Română, cunoscută, în special pentru Rezervaţiile de bujor şi ghimpe. Parcul Natural Comana se întinde pe 25.000 de hectare și cuprinde un ecosistem caracteristic deltei, cunoscut din vechime sub numele de Balta Comana, a doua zona umedă a României ca biodiversitate după Delta Dunării.

Transportul la Comana se va face cu maşinile personale, cei care nu au maşină vor participa prin amabilitatea celor cu maşini, în funcţie de locurile disponibile.

Plecarea din Bucureşti va fi la orele 10:00 (intrarea în Parcul Tineretului dinspre staţia de metrou Tineretului) iar  evenimentul se va termina în jur de ora 14:00.

Contribuţia la acest eveniment este de 80 Lei/persoană şi include ghidajul la cele două obiective, materialele de lucru pentru atelierul de tipar şi o mică gustare).

Aşteptăm înscrierile voastre la echipa@moaradehartie.ro sau la 0724.290.010.

Vă mulţumim! 🙂

Foto: Dan Pierşinaru

Vă invităm să vă bucuraţi cu adevărat de primăvară, departe de agitaţia oraşului, la Comana, localitate situată în Parcul Natural Comana. Aici, liniştea te conectează la natură şi te face să priveşti cu alţi ochi minunile din jur: pământul reavăn respiră uşurat după ce s-a hrănit cu straturi groase de omăt, primele flori şi-au făcut dornice de viaţă apariţia, soarele încălzeşte cu blândeţe pământul, fluturii colorează aerul cu zborul lor, iar sufletul zâmbeşte şi se bucură din plin de toate acestea după o iarnă scurtă, dar geroasă.

Pentru sâmbătă, 7 aprilie 2012, începând cu orele 11.00 şi pentru o perioadă de aproximativ 3 ore, v-am pregătit o experienţă inedită în care îmbinăm bucuria de a petrece timp în natură, cu partea educativă şi plăcută a redescoperirii unui vechi meşteşug – manufacturarea hârtiei.

Vom începe evenimentul nostru cu o excursie în Pădurea Comana, care se află la aproximativ 400-500 m de Atelierul – muzeu Moara de hârtie. Aici ne vom bucura de aerul curat, ne vom plimba şi vom culege flori de sezon (viorele, brânduşe). Apoi, ne vom îndrepta către Atelierul-muzeu Moara de hârtie, un loc unic în România prin echipamentele şi documentele deosebite pe care le găzduieşte, dar şi prin natura activităţilor desfăşurate. La Moara de hârtie vom avea ocazia:

  • să  facem un tur al Atelierului-muzeu, însoţit de explicaţii şi răspunsuri la întrebările voastre privind mărturiile unor vremuri trecute – echipamente de tipar şi legătorie, gravuri rare, tipărituri vechi;
  • să participăm la un Atelier de hârtie manuală şi să simţim cât de specială este hârtia realizată chiar de mâinile noastre;
  • să dăm o nouă viaţă florilor culese din pădure, inserându-le în hârtia manuală.

La finalul atelierului veţi pleca acasă cunoscând mai multe despre universul realizării cărţilor şi în special al realizării hârtiei manuale, simţindu-vă mai relaxaţi,  luând primăvara în suflet – şi câteva foi de hârtie manuală cu flori, realizate chiar de voi.

Locul de desfăşurare al atelierului este Moara de hârtie din satul Comana, judeţul Giurgiu (la aproximativ 40 de km de Bucureşti, ieşirea prin Şoseaua Giurgiului), Str. Funieru, nr. 279.

Transportul Bucureşti-Comana se poate realiza cu maşinile personale, iar cei care nu pot veni cu maşina vor putea merge împreună cu cei care vin cu maşina. Pentru a pleca spre Comana, ne vom întâlni la orele 10.00, la intrarea în Parcul Tineretului de lângă Liceul Gheorghe Şincai (staţia de metrou Tineretului).

Contribuţia individuală pentru participarea la acest eveniment este de 80 lei/persoană, iar preţul include costurile noastre administrative cu organizarea şi desfăşurarea atelierului, materialele de lucru şi o gustare. De asemenea, la cerere şi cu acordul dumneavoastră, persoanele interesate vor primi de la noi, în format electronic, poze făcute pe parcursul evenimentului. Participarea adulţilor şi copiilor la acest atelier presupune faptul că fotografiile realizate în cadrul atelierului pot fi folosite de către Moara de hârtie la promovarea propriilor programe.

Pentru înscrieri, orice alte întrebări sau detalii suplimentare, vă invităm să ne scrieţi la adresa echipa@moaradehartie.ro sau să ne contactaţi telefonic la numărul 0724.290.010.

Vă invităm împreună cu Fundaţia Calea Victoriei să petreceţi o zi frumoasă de primăvară la Comana. Cele două obiective pe care vi le supunem atenţiei sunt: Atelierul – Muzeu Moara de hârtie  şi Casa Memorială Gellu Naum.

Vom începe excursia cu vizitarea  Casei Memoriale în care Gellu Naum (1 august 1915 –  29 septembrie 2001) a scris şi a locuit o parte din viaţă. Vom asculta întâmplări adevărate din viaţa de zi cu zi a lui Gellu Naum, povestite de tanti Marioara, cea care ani de zile a fost martor la multe episoade din viaţa familiei Naum.

(mai mult…)