Readusă la viaţă după 15 ani de uitare

Cincisprezece ani de aşteptare într-o boxă nu au şters aminitirea atingerii hârtiei – atât spre surprinderea noastră cât şi a generosului donator. Delicata maşină de scris mecanică, fabricată, pare-se, în SUA de urmaşii unui ingenios suedez, încă mai avea putere să aştearnă pe hârtie literele. Pentru prima poză a noii intrate în familia morii de hârtie, textul a venit de la sine, imprimat în relief pe o foaie din hârtie manuală, produsă din hârtie albă reciclată în atelierele secrete ale morii 🙂

Mulţumim mult Adrian pentru donaţie!

masina de scris

De ce hârtie manuală?

Nu ştiu cum ajung să-ţi placă unele lucruri şi de ce unele îţi plac mai mult decât altele, cert este că îţi imprimă o stare de bine, de linişte, de împăcare cu tine şi cu ceilalţi, de bucurie inexplicabilă, dar necesară.

Şi aşa cum în viaţă avem nevoie de prieteni, adică de oameni care ne plac (în ambele sensuri), mai avem nevoie de activităţi, preocupări, interese, care să ne relaxeze, să ne bucure, ori să contribuie la împlinirea noastră.

De unde şi cum a apărut, nu stiu, dar dintotdeauna am avut o preferinţă pentru hârtie. Păstram cu sfinţenie sau adunam cu perseverenţă (după caz), bucăţelele de hârtie mari şi mici care nu aveau  întrebuinţare la alţii. La mine toate îşi găseau loc bun de răsfăţ căci toate mă chemau în tăcere să le ascult poveştile trecute sau viitoare. Nimic deosebit până aici.

Apoi am descoperit hârtia manuală. (mai mult…)

Hârtia manuală şi tiparul manual

Am avut ocazia acum câteva săptămâni să testăm tiparul înalt manual (direct în presă) în atelierul lui Răzvan Supuran de la Muzeul Ţăranului Român. Am folosit hârtie manuală făcută de noi şi de Răzvan, pe care am scris cu maşina de scris şi apoi am adăugat cuvinte tipărite manual cu tuş tipografic negru. Iată o parte a rezultatului obţinut:

masinasitipar

Carnet din hârtie manuală

Bun, facem hârtie manuală, dar ce facem cu ea? Spre exemplu, putem să facem un carnet cu foile din hârtie manuală. „Little Red Book” este un carneţel (aproape) pătrat, cu foile din hârtie manuală simplă şi cu inserţii de petale galbene, făcută din hârtie reciclată, fără aditivi. Legătura este manuală, cu coperţi acoperite cu catifea roşie, cusătură standard de carte cu aţă de in roşie. (mai mult…)

Hârtie cu inserţii

Spuneam în primul articol despre realizarea hârtiei manuale că pot fi adăugate diferite inserţii în hârtie. Mai jos puteţi vedea două din hârtiile cu inserţii făcute de noi.

Avem hârtie cu iarbă (şi petale galbene):

Hartie cu iarba

şi hârtie cu petale de gerbera roşie, uscate şi mărunţite în blender:

Hartie cu petale

Moara caută cărţi

Cărţile sunt din hârtie. Cărţile sunt hârtie cu suflet. Cărţile merită să fie citite. Iar dacă nu le mai citeşte nimeni, merită să fie mai degrabă „reciclate” creativ. Tot cu suflet.

Recent, un prieten al morii a salvat 10 saci de cărţi de la aruncare la gunoi. Multă fizică şi matematică, dar şi filozofie. Deocamdată stau într-o magazie în Bucureşti (mulţumim Cristi pentru ajutor!) şi aşteaptă să fie sortate şi folosite de moara de hârtie.

Această întâmplare ne-a dus cu gândul la faptul că poate prin Bucureşti şi, de ce nu, localităţile învecinate, vor fi oameni care vor dori să doneze cărţile care nu le mai folosesc. Dacă sunt, îi rugăm să ne contacteze la echipa(maimuţă)moaradehartie.ro.

Mulţumim!

Moara caută autori

Site-ul morii de hârtie vrea să fie actualizat mai des decât pot în acest moment cei care lucrează pentru moară. Avem materie primă pentru articole foarte interesante despre istoria hârtiei, hârtia în România, cum se face hârtie manuală, tiparul vechi şi multe altele. Dacă aveţi creativitate şi ceva timp pentru a scrie (voluntar) articole pentru www.moaradehartie.ro, vă rugăm să ne contactaţi prin email la echipa(maimuţă)moaradehartie.ro. Puteţi învăţa lucruri noi şi vă puteţi lăuda că aţi contribuit la povestea morii de hârtie din secolul XXI 🙂

Multumim!

Moara caută siglă

UPDATE 12 octombrie 2009: Votul s-a încheiat – rezultatele sunt la: Comisia electorală anunţă rezultatul votului

UPDATE 5 octombrie 2009: Din toate siglele pe care le-am primit am facut o lista scurta de 8 sigle pe care le-am supus votului. Vă invităm să alegeţi sigla pentru moara de hârtie, de pe prima pagină a site-ului!


Moara de hârtie îşi propune  să fie un loc magic,  în care cei interesaţi să se poată detaşa de monotonie şi cotidian şi unde să poată crea lucruri speciale din, pe şi cu hârtie.

Despre noi:

De ce  “moară”? Pentru că aşa se numeau pe vremuri locurile în care se fabrica hârtia manuală pe teritoriul României. De ce “de hârtie”? Pentru că vrem să avem un loc în care să ne “jucăm” cu hârtia: să facem hârtie, să o desenăm, să imprimăm pe ea, să legăm cărţi, să citim cărţi legate de noi sau de alţii.

Acum căutăm o siglă care să ne reprezinte. Cum trebuie să fie:

  • sugestivă, dar fără a fi un „loc comun” (cum ar fi imaginea unei mori olandeze de vânt)
  • simplă, mai degrabă schiţată decât un desen complex şi multicolor
  • nu trebuie neapărat să conţină şi numele morii în ea.

Aşteptăm propuneri pe echipa(maimuţă)moaradehartie.ro. Ce câştigaţi voi, cei care propuneţi sigle? O agendă personalizată din hârtie manuală şi legată manual, certificatul de susţinător al Morii de hârtie şi menţiunea corespunzătoare în pagina de susţinători. Nu e mult, dar vă poate ajuta şi la portofoliu :).

Vă aşteptăm!

Presa mare

Una dintre cele mai utile instrumente de lucru ale făcătorului de hârtie manuală este presa. Cu ea se elimină apa din foile de hârtie proaspăt formate. Echipamentul Morii de hârtie tocmai s-a îmbogăţit cu o presă – salvată de la fier vechi, uitată într-un depozit transilvan timp de câţiva ani, cu vopseaua jupuită dar extrem de trainică (şi de grea), „noua” presă abia aşteaptă să fie pusă la treabă. În poza de mai jos o aveţi aşa cum era înainte de demontare. Acum este bucăţi, în drum spre noua ei casă (pentru catva timp cel puţin), unde va fi curăţată, revopsită şi montată la loc. Şi va fi şi învăţată o nouă meserie: presarea hârtiei manuale. (mai mult…)

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos: