POVEȘTI JAPONEZE – KAMISHIBAI

Cuvântul japonez Kamishibai  s-ar traduce literal piesă de teatru pe hârtie. Conceptul de Kamishibai se referă însă la o formă de teatru stradal, în care un actor spune o poveste, ajutându-se de imagini care ilustrează momente din poveste.
Prietenele noastre, Maki și Alice de la Centrul Japonez Akino, îi vor invita pe cei mici, prin imagini de neuitat, în inima unor povești  de neratat!
Așadar, vă așteptăm sâmbătă să privim și să ascultăm, să ne bucurăm și să ne amuzăm cu povești japoneze Kamishibai la Satul meșteșugurilor din Comana.
Dragii noștri,
Și în luna octombrie am plănuit să vă întâmpinăm în Sat și la Moara de hârtie cu evenimente  generoase, educative și simpatice: expoziție cu lucrări realizate de copii, ateliere de tipar, de apicultură, de povești japoneze kamishibai, de pâine cu maia.
Așadar, începând cu 1 octombrie, Satul meșteșugurilor și Moara de hârtie susțin campania de cules zâmbet „Adu schimbare!”, derulată de Asociația “Dintr-un basm”, prin expunerea unor lucrări realizate de copii, expuse în folosul altor copii – Copiii din Glodeanu. Desenele frumos împodobite, din inima copilăriei ivite, vor lumina prin gestul la care invită, copilăria unor copii lipsiți de cele necesare. Vă așteptăm „La cules zâmbete”, să cumpărați sau să donați pentru un mănunchi de zâmbete curate și înmiresmate!
Pe 2 octombrie, de la orele 14.00, vă invităm la un atelier de tipar Literă cu literă, dedicat memoriei vechilor tipografi, care și-au sfințit viețile prin lucrarea lor pusă în slujba slovei scrise. În cadrul atelierului veți afla informații interesante despre tiparul înalt, cum se culegeau literele pe vremuri, cum se tipărea manual și ce instrumente se foloseau odinioară. La final de călătorie, vă veți tipări manual o amintire!
După acest atelier care se adresează atât celor mari, cât și celor mai mici, vă mai propunem două evenimente pentru copii și unul pentru adulți:
Pe 8 octombrie, de la orele 14.00 și 17.00, vom pătrunde cu interes și pasiune să explorăm o altă lume, lumea albinuțelor! Vom afla cum trăiesc și cum frumos se gospodăresc. Vom descoperi multe taine despre fagure, polen, miere și ceara de albină, ba ni se va prezenta chiar și o regină! Dragoș Neagoe, zis și Bee Man, artist, apicultor profesionist și tătic, îl va însoți în poveste și pe copilul cel mai mic, așa că vă invităm Să ne împrietenim cu albinele!
Pe 15 octombrie, de la orele 17.30, ne vom delecta cu Povești japoneze – Kamishibai. Prietenele noastre, Maki și Alice de la Centrul Japonez Akino, îi vor invita pe cei mici, prin imagini de neuitat, în inima unor povești  de neratat!
Pe 29 octombrie, de la orele 14.00, vă invităm la un atelier de inițiere în prepararea pâinii tradiționale cu maia. Sună bine, nu-i așa? Ghid instruit și în ale brutăriei iscusit ne va fi Corina Munteanu de la Atelierul de pâine.
Pentru înscrieri, vă rugăm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro sau la telefon 0723266262.
Vă așteptăm  în Satul meșteșugurilor și la Moara de hârtie, în lumina de toamnă arămie! 🙂
Dragi prieteni,
Vă plac fructele şi legumele? Vă doriți să cunoaşteţi mai îndeaproape lumea fructelor și legumelor și să le apreciați la adevărata valoare? De exemplu, ați vrea să știți de ce seamănă miezul nucii cu un creier, sau miezul morcovului cu un ochi?
Atelierul „Să ne împrietenim cu fructele şi legumele” îi invită pe toţi copiii curioşi în lumea bogată şi colorată a fructelor şi legumelor! Ei vor afla detalii savuroase despre compoziţia, utilizarea şi rolul acestor adevărate daruri ale naturii. De ce au ele o anumită culoare, un anumit gust sau chiar o anumită formă? Vom vorbi pe îndelete despre importanţa lor pentru sănătate, despre cum ne pregătesc de iarnă, iar apoi ne vom apropia de ele aşa cum le place cel mai mult copiilor, prin joacă şi voie bună! Vom fi nu doar curioşi, ci şi creativi şi veseloşi!
Dacă sună tentant, reţineţi că pe 24, în ultima sâmbătă de septembrie, în plin sezon fructifer, Gabriela Buşe, mămică şi medic de vocaţie, îi invită pe cei mici în lumea fructelor şi a legumelor, la o distracţie îmbinată cu educaţie!
Taxa de participare este de 30 lei de copil.
De asemenea, participanții la atelier vor avea ocazia să viziteze Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor din Comana, unde vor avea loc demonstrații de hârtie manuală, modelaj ceramică, împletit în papură, țesut la război și lucru în lemn.
Pentru înscrieri şi detalii vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
 Vă aşteptăm să ne bucurăm împreună de roadele toamnei!

RAKU ÎN SATUL MEȘTEȘUGURILOR

Sâmbătă, 17 septembrie, de la orele 19.30, Satul meşteşugurilor din Comana se deschide din nou către arta şi tradiţia japoneză, găzduind un nou eveniment de ceramică Raku!
Raku este o tehnică fascinantă de prelucrare a ceramicii. Urmele ei ne întorc departe în timp, în Japonia secolului al XVI-lea, însă această artă, transmisă din generaţie în generaţie, uimeşte şi în prezent prin forţă şi simplitate. Ea este în continuare practicată de meșteșugarii niponi, dar şi de artiști ceramiști europeni, datorită procesului spectaculos de creație și a efectelor surprinzătoare de culoare.
În cadrul evenimentului găzduit de Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor, un loc aparte ce actualizează valori esenţiale, parte din istoria culturală universală , dorim să readucem în atenție obiectul primordial de la care s-a pornit în tehnica Raku – bolul de ceai, oferindu-i însă un statut de piesă de artă.
Demonstraţia va începe la 19:30, iar evenimentul va culmina în jurul orelor 21:30 cu deschiderea cuptorului, când se vor scoate obiectele incandescente, urmând descoperirea efectelor de culoare, care nu pot fi în întregime prevăzute nici măcar de artist!
Taxa de participare la demonstraţia de Raku este de 50 de lei. Dacă aţi plătit deja biletul de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor, taxa de participare la eveniment va fi de 40 de lei. La cerere, participanţii vor putea decora un vas dintre cele pregătite pentru ardere, urmând să îl ia după răcire (în jurul orelor 22:30). Decorarea vasului va avea loc înainte de eveniment, în cursul zilei de sâmbătă, 17 septembrie, până la orele 18. Costul unui astfel de vas este de 150 de lei. Pentru că numărul vaselor ce pot fi astfel personalizate este limitat, vă recomandăm să rezervaţi vasul dumneavoastră cât mai repede scriindu-ne pe adresa echipa@moaradehartie.ro sau folosind numărul nostru de telefon: 0723 266 262.
Evenimentul este coordonat de Ciprian Ariciu, artist plastic, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte – secţia de Ceramică a departamentului de Arte Decorative şi Design, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, cu experienţă de lucru  în Japonia, în atelierele Kanayama din Goshogawara.
SUS