MOARA DE HÂRTIE ÎMPLINEȘTE 6 ANI!
miercuri, 26 iulie 2017
Pe 5 și 6 august sărbătorim Moara de hârtie! Împlinim 6 ani de când la Comana, pe Dealul Morii, Moara noastră s-a pus pe învârtit și măcinat vise și povești!
Profităm de această ocazie pentru a vă invita pe la noi să sărbătorim împreună acest eveniment special. Va fi cu zâne împâslite din poveşti frumos urzite, cu poezie, muzică, moriști și meşteşuguri felurite: hârtie manuală, tipar manual, ţesut, păpurit, fierărie, modelaj ceramică, lemnărit.
Iată ce v-am pregătit!
Atât sâmbătă, cât şi duminică, de la orele 14.00, împreună cu Crina Manolescu de la Oaia primordială vă invităm părinţi şi copii la un atelier pozneț de creat zâne împâslite, din lână.Atelierul se adresează copiilor peste 6 ani, însoțiți de un părinte – sau mai bine zis părinților însoțiți de cel puțin un copil, dar și adulților care doresc să participe singuri. Costul atelierului este de 60 de lei pentru o echipă (copil – părinte), 100 de lei pentru doi frați care participă însoțiți de un părinte și 50 lei pentru adulții care participă singuri la atelier, aceste sume acoperind nu doar împâslirea unei zâne, fereastră spre o altă lume, ci şi accesul în Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor, cu toate minunile lui. Atelierul durează aproximativ o oră și jumătate.Pe lângă toate acestea, fiecare echipă va primi la atelier și ultimul număr al revistei Ghidul pozneţ de cultură, o altfel de aventură!
Înscrieri pentru atelierul de zâne la echipa@moaradehartie.ro sau la 0723266262.
Având în vedere că hârtia manuală este meşteşugul cu care a început aventura noastră acum şase ani, o foaie de hârtie este ceea ce vă oferim în dar, la ceas aniversar! Tot în dar, copiii îşi vor putea face în ambele zile morişti din hârtie, adevărate baghete magice de intrat fără de veste în poveste!
Moara de hârtie fiind iubitoare de poezie și pentru că este 6AniVersAre, vă invită să aduceţi sâmbătă la ora 16.00 şi versurile preferate, pentru momente inspirate. După care, de la orele 18.00, vă aşteptăm la un frumos concert folk cu Ana-Maria Dumitru, pentru o sâmbătă de vară în acorduri de chitară!
Şi pentru că de sute de ani hârtia şi tiparul merg mână-n mână, ne-am gândit ca şi de Ziua Morii să le aducem împreună. Aşa că pe 6 august sunteţi invitaţi, nu doar să faceţi hârtie manuală, coală cu coală, ci şi să tipăriţi, la ora 16.00, un text cules literă cu literă, ca odinioară.
De la orele 18.00, Ansamblul Fluieraşii din Comana, condus de domnul învăţător Ionel Cucu, va face ca şi ziua de duminică să se termine tot cu muzică!
Nu-i așa că v-am dat suficiente motive să vizitați Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor pe 5 și 6 august?
Vă aşteptăm cu veselie la zilele Morii de hârtie!
- Publicat în Uncategorized @ro
Fară comentarii
ATELIER CU FLORI
joi, 20 iulie 2017
Încă din vechime, florile au însoţit viaţa omului în toate momentele ei. Floarea este simbolul dragostei şi armoniei; ea se identifică cu copilăria, sinceritatea, pacea, dragostea, preţuirea, viaţa. S-a scris cu tâlc despre flori în proverbe, scrisori de dragoste, lucrări ştiinţifice. S-au desenat, s-au pictat, s-au sculptat flori de toate mărimile şi formele. Florile decorează edificii, înfrumuseţează evenimente, încununează pe cei buni şi dragi. De la munte, de la deal, din câmpie, din grădină, de pe malul apei, florile sunt daruri nepreţuite ale naturii pentru oameni. Personaje mitice înzestrate cu puteri magice, florile sunt adesea invocate pentru vindecare… Sub formă de buchete, coroniţe, singure, manunchiuri, la icoană, în pervazul ferestrei, floarea… aduce omului bucurie!
În plină vară, când grădinile, luncile, dealurile abundă de flori, ne întâlnim în Satul Meşteşugurilor, copii şi părinţi, în data de 30 iulie 2017, preţ de un ceas şi jumătate să împletim coroniţe din flori, să povestim despre simbolistica acestora şi importanţa lor în viaţa noastră.
Taxa de participare este de 50 lei/participant și include și vizitarea Ansamblului Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor. Recomandăm participarea copiilor împreună cu un adult. Dacă și adultul participă la atelier, costul pentru un copil și un adult este de 80 lei.
Vârsta minimă de participare este de 5 ani.
Participanţii la atelier vor avea ocazia să viziteze Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor, putând participa la demonstraţii de hârtie manuală, ţesut, împletit în papură, fierărie, modelaj ceramică.
Pentru alte detalii şi înscrieri vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Împreună cu Lavand’Elle, vă aşteptăm cu drag în Satul meșteșugurilor din Comana!
- Publicat în Uncategorized @ro
ATELIER DE ȚESUT LA RĂZBOI
miercuri, 19 iulie 2017
Dragi prieteni ai meșteșugurilor,
Sâmbătă, 29 iulie 2017, orele 14.00, vă invităm în Satul meșteșugurilor din Comana, să vă apropiaţi de unul dintre cele mai vechi şi mai uimitoare meşteşuguri – țesutul la război.
Vom povesti despre urzeală, iţe, rost, suveică, spată, cum se folosesc ele și apoi veți ţese la război, aşa cum au făcut vreme îndelungată bunicile şi străbunicile noastre.
La atelierul nostru vom folosi atât un război de țesut tradițional, cât și un război de țesut în miniatură, pentru a le fi mai ușor și copiilor să țeasă.
Acest atelier se adresează în primul rând familiilor, echipelor de copii şi părinţi, dar și adulților care vor să înțeleagă mai bine acest meșteșug. Recomandăm ca vârsta minimă a participanţilor să fie de 7 ani.
La sfârşitul atelierului veți primi și o bucată de pânză țesută la război!
Taxa de participare este de 60 lei pentru un adult care participă singur la atelier și 100 lei pentru o echipa de adult + copil sau 120 de lei pentru echipa formată dintr-un adult și doi copii.
De asemenea, participanții la atelier vor avea ocazia să viziteze Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor din Comana, putând participa între timp la demonstrații de hârtie manuală, modelaj ceramică, împletit în papură, fierărie.
Pentru alte detalii şi înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Dacă vă atrage acest meșteșug și vă doriți să vă bucuraţi de tihna unei după-amieze de sâmbătă într-un loc liniştit, departe de zgomotul oraşului, vă aşteptăm să ţeseți fire, poveşti, vise la Satul meșteșugurilor din Comana!
- Publicat în Uncategorized @ro
ATELIER DE CĂRȚI POȘTALE
marți, 11 iulie 2017
În data de 16 iulie 2017, orele 14.00, vă invităm să potrivim cuvinte și să creăm cărți poștale numai bune de trimis în vacanța mare către cei dragi. Căci cum ne putem transmite dorul arzător precum luna lui Cuptor decât potrivind special pentru ei cuvinte frumoase?
Cuvintele vor fi extrase cercetând foile de carte veche primite pentru reciclat la Moara de hârtie. Vom povesti și vom călători prin lume, răsfoind albume în care vom descoperi sute de cărți poștale. Cărțile poștale create la atelier vor fi frumos ornamentate, folosind hârtie manuală și alte materiale reciclabile, vor fi apoi scrise, timbrate și gata să-și ia zborul către destinatarii iubiți.
Atelierul este deschis copiilor care au peste 7 ani.
Costul atelierului este de 30 lei/copil, incluzând și vizita ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana. Părinții însoțitori vor achita 15 lei/persoană, taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor. Pe toată durata vizitei, au loc demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Mai multe detalii găsiți aici.
Pentru înscrieri, vă invităm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm să (re)descoperiți bucuria creării și trimiterii cărților poștale!
- Publicat în prieteni, satul mestesugurilor, Ateliere
English
Română 





