Studentă fiind, îmi amintesc cât de impresionată am fost prima oară când am trecut pe lângă Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” şi am văzut lucrările studenţilor etalate în geam. Erau nişte rochii de hârtie. Superbe, ingenioase, deosebite.  Mi-am amintit de ele prima şi singura oară când am creat o rochie de hârtie. Mi-a luat cam trei zile să o termin, nu semăna nici pe departe cu rochiile de la Arhitectură, însă am fost atât de mândră de mine când am îmbrăcat-o!

Recent, am fost curioasă să aflu de când există aceste rochii de hârtie. Răsfoind un pic Internetul, am aflat că în 1966 compania Scott Paper a folosit prima oară această idee pentru a-şi promova produsele. “Creată pentru a te transforma în subiectul preferat de conversaţie la petreceri. Atât de diferită la serile dansante, sau împachetată perfect pentru picnic. Poart-o oricând… oriunde. Nu va rezista o veşnicie, dar cui îi pasă? Poart-o pentru impact – apoi fă-i vânt” – astfel era promovată prima rochie de hârtie, oferită promoţional la vânzările de prosoape de hârtie şi hârtie igienică. Preţul? 1,25 dolari. Pentru  doar 1 dolar şi 25 cenţi, orice femeie putea avea rochia perfectă: remarcabilă, ieftină şi complet modelabilă. Niciodată nu fusese mai uşor să fii în pas cu moda.

Rochiile erau uşoare, deosebite şi se puteau transforma cu uşurinţă într-un tricou, cu puţină imaginaţie şi o foarfecă. De fapt, foarfeca era folosită la foarte multe lucruri – de exemplu, în cazul unei pete, sau pentru vreun model mai interesant, sau pur şi simplu pentru a preschimba vechea rochie în una nouă. În cazul femeilor mai creative, exista şi posibilitatea cumpărării unei rochii albe, simple, alături de câteva culori care să o ajute să-şi creeze rochia visurilor ei. Foarte multe afaceri au preluat ideea rochiilor de hârtie, astfel că în restaurante, vesela se asorta perfect cu îmbrăcămintea chelneriţelor. Chiar şi candidatul prezidenţial Richard Nixon a mizat pe rochiile de hârtie printate cu mesaje electorale pentru a atrage simpatia femeilor care votau.

Principalul dezavantaj al rochiilor era faptul că se puteau aprinde foarte uşor în preajma focului. Cu toate astea, se inventaseră pulverizatoarele care reduceau acest pericol prin substanţele pe care le împrăștiau. Rochiile de hârtie erau în top. DuPont inventase o fibră sintetică combinată cu hârtie care putea să se ude, fără să se deterioreze. Hotelurile ofereau oaspeţilor costume de baie fabricate din acest material, care puteau fi folosite în piscină şi apoi aruncate. Apăruse chiar ideea de a nu pleca cu un geamantan plin în vacanţă, ci pur şi simplu turistul putea să îşi cumpere haine din magazinele de lângă hoteluri, să le poarte pe durata vacanţei, apoi să le arunce. Hainele de hârtie erau unisex, ieftine, uşor de folosit.

Motivele pentru care au dispărut de pe piaţă nu sunt foarte clare. Unele voci au spus că apariţia curentului hipiot a trezit în generaţiile anilor ’60 un puternic spirit ecologist, care promova reciclarea şi hainele vintage. Astfel că, încărcarea Pământului cu mormanele de hârtie create prin aruncarea rochiilor de hârtie la gunoi a devenit deodată neatractivă. Întoarcerea la natură şi renegarea oricărei forme de risipă a resurselor devenise un mod de viaţă. După ce Scott Paper vânduse aproape jumătate de milion de rochii de hârtie în şase luni de zile, nimeni nu se aştepta ca noua tendinţă din modă să dispară atât de repede. Rochiile de hârtie s-au dovedit însă a fi prea fragile, prea inconfortabile şi poate prea moderne pentru acea perioadă.

Dar acum? Cât succes ar avea o rochie de hârtie? Când şi unde aţi purta cu mândrie o astfel de rochie? 🙂

de Dana Borontiş