La Moara de hârtie avem multe vise de împlinit. Pe acest final de an, începem să lucrăm la încă unul dintre ele, un nou proiect de suflet: ArtiZânele, o poveste în care readucem în prezent motive populare românești, le reinterpretăm și le tipărim pe hârtie reciclată. Prin ArtiZânele puteți regăsi ideile Moara de hârtie în produse de serie mai mare și mai accesibile celor interesați. Pornim la drum cu ceva specific sărbătorilor: felicitări.
Am lucrat la primele modele gândindu-ne la iubirea pe care ar fi bine să o dăruim de Crăciun, la bucuria pe care o simțim când primim un mesaj de suflet, la liniștea sărbătorilor de altădată.
Le-am spus „inimoase” din mai multe motive. În primul rând, pentru că am ales ca element decorativ comun un motiv popular sub formă de inimă. Apoi, pentru semnificația cuvântului inimos și, nu în ultimul rând, pentru că ne dorim ca oriunde ar ajunge aceste felicitări, să transmită Dragoste.
INIMÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care nu se teme de primejdii; cu mult curaj; cu inimă; curajos; îndrăzneț. 2) Care este plin de bunăvoință; bun la inimă; mărinimos; generos. 3) Care depune mult suflet (într-o activitate); cu multă inimă; însuflețit; înflăcărat.
Din mulțimea de idei de felicitări, le-am ales doar pe cele mai frumoase și mai inimoase felicitări, trei la număr, ca să fie cu noroc!
Vă plac? 🙂
Dacă încă nu v-ați comandat felicitări de sărbători, felicitările noastre inimoase pot fi o variantă foarte potrivită. 🙂
Pentru detalii și comenzi, așteptăm un e-mail la artizanele@moaradehartie.ro.
Vă mulțumim!
[…] ArtiZânele – un nou proiect Moara de hârtie! […]