Jurnalul morii de hârtie, săptămâna 1

Dragi prieteni,

cu acest articol începem  jurnalul morii de hârtie. Ne-am gândit să vă ţinem la curent cu ce facem, dar şi să punem în scris povestea săptămânală a aventurilor noastre. Suntem siguri că, peste timp, ne va face plăcere să citim cât de greu, dar frumos, a fost drumul către moara de hârtie mult visată.

Prima săptămână la moara de hârtie a început într-o miercuri, zi în care am intrat în mod oficial în hala „noastră”. (Neoficial, fusesem acolo şi luni, începând să transportăm – mulţumim Alin! – primele lucruri ale morii de hârtie). Ziua 1 a început în nori de praf, măturând doar o foarte mică parte din tonele adunate cât timp hala fusese nefolosită.

Joi am revenit şi am încercat să desfundăm scurgerea. Operaţiunea ne-a reuşit doar vineri, cu ajutorul lui nea Tudor şi a doi litri de detartrant concentrat (Nufăr îi zice, vi-l recomandăm, face minuni!). Tot vineri am cumpărat şi diverse ustensile de curăţat, hotărâţi să schimbăm look-ul actual al halei într-unul prietenos. 🙂

Sâmbătă am început în forţă primind 8 cutii de cărţi donate (mulţumim Alexandra şi Andrei!).  Bucuroşi de daruri, ne-am pus apoi muşchii la încercare, golind hala complet, pentru a o putea re-mătura si apoi înviora cu jeturi reci de apă, după ce nea Tudor ne-a montat chiuveta şi furtunul. Seara de sâmbătă s-a încheiat, puţin după miezul noptii, măturând cu răbdare mulţii metri cubi de apă cu care am spălat betonul încă prăfuit de vreme.

Duminică nu am fost cuminţi deloc continuând escapada. Şi pentru că podeaua s-a uscat peste noapte, ne-am transformat în zidari. Galeata de tablă luată de la armată şi-a dovedit polivalenţa, fiind recipientul în care am amestecat mortarul, întins apoi cu grijă în „tranşeele” făcute de diverşi posesori ai spaţiului betonat în anii ’30. Patru ore şi aproape 20 de kilograme de mortar mai târziu, podeaua ni s-a înfăţişat plină de petice. Dacă adăugăm şi petele alburii, care acum înlocuiesc petele de ulei lăsate de utilajele recent mutate din hală, avem o podea foarte pestriţă. Ne gândim că poate mai târziu o vopsim … dalmaţian 🙂