Mărțișoare și Cărțișoare – Ediția 2017
Dragi prieteni,
Am născocit pentru întâmpinarea primăverii, mărțișoare originale și surprinzătoare!
Nerăbdarea este mare, așa că vă destăinuim chiar acum seria pe care v-am pregătit-o.
Primul din listă este binecunoscutul Cărţişor, care cheamă primăvara-n zbor. Cărțișor este un mărțișor marca Moara de hârtie, ce conține iubire, bucurie și poezie.
„Inimă iubitoare” este un mărţişor-broșă din lut ars, simplu sau pictat în roșu, în formă de inimă, realizat la Olarnița din Satul Mestesugurilor, ca și „Cuvânt bun” – mărţişorul din lut, culoarea ceramicii arse, ce are imprimate în relief cuvinte precum: Armonie, Bucurie, Iubire.
Și la Atelierul cu rost am lucrat două tipuri de mărțișoare-broșă. Unul brodat manual cu motive tradiţionale pe care l-am botezat „ArtiZâna” de la Artizânele noastre, și unul croşetat manual din fir de bumbac alb şi roşu. Pentru că este înfloritor l-am numit „Flori de mărțișor”.
Întreaga colecţie de mărţişoare vă aşteaptă pe site-ul Satul meșteșugurilor, să o vizitaţi pe îndelete și să vă alegeți ce vă place, iar în curând va fi disponibilă în librării și magazine de profil. Dacă doriți să comandați mărțișoare pentru colegi ori angajații firmei, vă rugăm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro sau la 0743266262 pentru a vă trimite o prezentare.
Vă așteptăm la mărțișoare și cărțișoare de Comana! 🙂
- Publicat în produse si servicii, satul mestesugurilor, moara
Ateliere la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor – pentru familii
Anul acesta vă propunem ateliere de decorațiuni de Crăciun și de felicitări din hârtie manuală, tipărite manual sau împodobite cu diverse materiale reciclabile.
– Sâmbătă, 3 decembrie 2016, orele 15:00 – Atelier de decoraţiuni din ceramică, pictate manual
– Sâmbătă, 17 decembrie 2016, orele 15:00 – Atelier de decorațiuni din hârtie manuală și alte materiale reciclabile
Atelierele se adresează celor mici şi mari, dornici fie să scrie cu mâna lor pagini delicate din povestea darurilor de Crăciun, fie să transforme un timp în bucurie!
Costul pentru un copil este de 40 de lei, iar pentru un adult este de 60 lei. Pentru că dorim să încurajăm participarea în familie la atelierele noastre, am gândit prețuri speciale, astfel:
– doi copii și un părinte vor achita 100 de lei;
– un copil și doi părinți vor achita 120 de lei;
– doi adulți și doi copii vor achita 140 de lei.
Dacă invitaţia noastră vă inspiră, nu ezitaţi să ne contactaţi pentru mai multe detalii la echipa@moaradehartie.ro sau la 0723 266 262.
- Publicat în cursuri, satul mestesugurilor, moara
Ateliere de Crăciun la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor – pentru școli și grădinițe
Dragi prieteni,
Crăciunul se apropie, așa că am pregătit și noi atelierele de sărbători la Moara de hârtie și în Satul meșteșugurilor.

Iată ce vă propunem:
Atelierul de decorațiuni pentru un Crăciun de poveste, în cadrul căruia participanții își vor lăsa creativitatea să zburde și vor realiza din hârtie manuală, hârtie reciclabilă, sfori, nasturi și alte materiale, globulețe și decorațiuni de brad.
Din inimi și mâini ivite! – atelierul de felicitări lucrate manual își propune să-i sensibilizeze pe copii și să le insufle dorința de a dărui din inimă celor dragi felicitări create chiar cu mâinile lor. Felicitările vor fi realizate din hârtie cu inserții de plante, lucrată la Moara de hârtie din Comana.
Atelierul de tipărit și înTipărit felicitări cu bucurie!, în cadrul căruia participanții își vor tipări manual și vor crea felicitări de Crăciun, folosind materiale reciclabile.
Atelierul Lut cu drag pictat, pentru un brad fermecat! va transforma o banală bucată de lut ars într-o operă de artă, care transmite privitorului energia, sensibilitatea și talentul micilor autori.
Atelierul Papură împletim, Crăciun minunat pregătim!, în care împletim cu pricepere papura, participanții vor realiza din papură ornamente inspirate pentru bradul de Crăciun.
Pentru prezentări detaliate și înscrieri, ne puteți scrie la echipa@moaradehartie.ro sau suna la 0723-266262. Iar dacă aveți prieteni ce lucrează în domeniul educaţiei sau știți alte persoane interesate, nu ezitaţi să daţi informaţia mai departe! Promovând atelierele noastre, susțineți meșteșugurile și comunitatea din Comana!
Vă mulțumim!
- Publicat în satul mestesugurilor, Ateliere
Școala altfel la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor
Dragi prieteni,

Până acum, mii de copii s-au bucurat de atelierele organizate la Moara de hârtie. Dacă vă place ceea ce am realizat până acum, vă invităm ca din această toamnă, să descoperiți noile ateliere din Satul meșteșugurilor!
Dacă doriți să promovați o altfel de educație și să ne susțineți, îi puteți ajuta și pe ceilalți să afle despre activitățile noastre prin câteva instrumente pe care vi le punem la dispoziție: un afiș care poate fi imprimat și lipit la avizierele din școli, o foaie ce se poate plia pe liniile punctate și devine un pliant ce conține o prezentare a atelierelor noastre și două calendare, atât pentru preșcolari și elevii din școala primară, cât și pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal. Aceste calendare au evidențiate perioadele aferente programului Școala altfel.
Aceste instrumente ajutătoare sunt în format .pdf și pot fi imprimate pentru a fi date mai departe celor posibil interesați (părinți, învățători, profesori, directori de școală, prieteni, etc.). Vă mulțumim că susțineți o altfel de educație, prin meșteșug și creație!
- Publicat în moara
English
Română 



